Povestire cutremurătoare despre osândire



osandire

Pururea-pomenitul duhovnic de la Schitul Cavsocalivia, ieromonahul Nicodim, mi-a povestit următoarea istorioară luată din niște manuscrise athonite:

Un creștin credincios vreme de cincisprezece ani mergea la duhovnicul și-și mărturisea neputințele sale omenești. Într-o zi, așa cum obișnuia, a mers la duhovnicul său ca să se mărturisească și, deschizând ușa camerei duhovnicului, l-a găsit desfrânând cu o femeie. A ieșit îndată afară și, plecând spre casă, și-a spus în sinea sa: „Ah, ce am pățit! Vai mie! De atâția ani mă spovedesc la duhovnicul meu și acum nu știu ce să fac. Mă voi osândi, pentru că, de vreme ce este atât de păcătos, toate păcatele pe care le-am mărturisit nu mi s-au iertat”. Și se chinuia mult acel om pentru răul ce l-a ajuns și nu știa ce să facă.

Merg pe drum, a însetat. Mai mergând puțin a ajuns la un râuleț în care curgea o apă limpede și foarte curată. S-a plecat și a băut. A băut atât de mult, încât s-a săturat și nu mai voia să mai plece de acolo, ci voia să mai bea din acea apă curată. La un moment dat s-a gândit: „Dacă aici jos apa este atât de bună, atunci, cu cât te vei apropia de izvor, cu atât va fi mai bună”. Și odată cu gândul a pornit să caute izvorul acelei ape.

Dar când a ajuns acolo, ce să vadă? Vede cum apa iese din gura unui câine mort. Atunci a suspinat din adânc și a spus: „Vai mie, că m-am spurcat eu, ticălosul, bând din această apă murdară! Se vede că sunt foarte păcătos și necurat, de mi se întâmplă aceste lucruri”.

În marea mâhnire în care se afla, i s-a arătat Îngerul Domnului și i-a spus:

–    Omule, de ce te mâhnești și te întristezi pentru lucrurile care ți se întâmplă? Când ai băut apă din râu, nu te-ai bucurat că ai aflat acea apă și nu te mai săturai de ea, iar acum când ai văzut că ea iese din gura cea necurată a câinelui, spui că te-ai spurcat? Nu te mâhni pentru aceasta, deoarece apa pe care ai băut-o tu și pe care toată lumea o bea, cu toate că iese din gura necurată a câinelui, nu este a câinelui, ci este darul lui Dumnezeu; apa este a lui Dumnezeu.

La fel și cu duhovnicul tău care te mărturisea, iertarea pe care ți-o dădea nu era a lui, ci iertarea este darul lui Dumnezeu. Preasfântul Duh  o dă prin duhovnic celui ce-și mărturisește curat și sincer păcatele și neputințele sale. Să știi că darurile și harismele lui Dumnezeu se dau oamenilor, prin mijlocirea preoției celor hirotoniți și care au binecuvântarea de a mărturisi și de a ierta păcatele, așa cum Însuși Stăpânului Hristos a spus Sfinților Săi Apostoli și Ucenici: „Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi” .

Așadar Sfinții Apostoli au dat această stăpânire episcopilor și urmașilor lor, iar aceia preoților și duhovnicilor hirotoniți după rânduială. Din această pricină și pentru faptul că săvârșesc Sfintele Taine ale lui Dumnezeu, preoții sunt mai presus în vrednicie și decât însuși împăratul și cel mai înalt demnitar al poporului. Preoții sunt mai presus decât toți, deoarece orice ar fi oamenii în această lume, vredniciile lumești, de la preot și de la duhovnic vor lua iertarea păcatelor lor. Căci alt drum nu există, pentru că aceasta este Sfânta Tradiție a Sfintei noastre Biserici.

Apoi Îngerul i-a spus:

–    Acum mergi să pui metanie și să ceri iertare de la duhovnicul tău, pe care l-ai văzut păcătuind, și roagă-l ca să te ierte de păcatul osândirii pe care l-ai făcut împotriva lui. Cât despre păcatul pe care el l-a făcut, Dumnezeu îl va cerceta și numai El îl va judeca. Pentru că tu l-ai văzut pe el săvârșind păcatul, însă nu poți ști dacă el s-a pocăit și cum s-a pocăit. Așadar tu ai rămas cu păcatul osândirii, iar acela, dacă se va pocăi, va culege roadele pocăinței și ale îndreptării sale. De aceea nu avem dreptul să judecăm nici un om”.

După ce Îngerul a spus acestea acelui creștin credincios, s-a făcut nevăzut. Iar creștinul, împlinind porunca Îngerului, s-a întors la duhovnicul său și i-a spus toate cele pe care le-a văzut și le-a auzit de la Îngerul Domnului, după care i-a făcut metanie. În timp ce acel creștin îi spunea duhovnicului său cele petrecute, așa cum i-a poruncit Îngerul, acela a început să se pocăiască, plângând cu amar și cerând iertare de la Preamilostivul, Preaînduratul și Preabunul Dumnezeu. Și în scurtă vreme și-a îndreptat cele ce rău le-a săvârșit, slăvind pe Dumnezeu pentru mântuirea sufletului său.

După ce duhovnicul meu, Părintele Nicodim, mi-a povestit acestea, a continuat cuvântul și cu multă dragoste mi-a spus:

–    De aceea, fratele meu Haralambie , noi, oamenii, nu avem dreptul să cercetăm viața celorlalți oameni, potrivit celor spuse de Apostolul Pavel: „Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia?” .

Cu atât mai mult nu trebuie să-i judecăm pe preoți, pe duhovnici și, în general, pe toți clericii, pe care Dumnezeu îi încearcă cu asprime, iar diavolul îi războiește cu multă viclenie și măiestrie. Căci Însuși Dumnezeu spune: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura” . Așadar noi suntem datori să iertăm greșelile celorlalți, să ne pocăim, să ne judecăm și să ne pedepsim numai pe noi înșine. Dacă vrem să ne mântuim, să-i iertăm pe ceilalți și, potrivit cu porunca Sfintei Evanghelii, care spune „Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc greșelile voastre” , vi se va ierta, dacă veți ierta.

Așadar, frații mei, osândirea este un mare păcat și nu trebuie niciodată să ne preocupe defectele și căderile celorlalți oameni. Noi nu avem nici o treabă cu acestea. Fiecare ceea ce face, pentru sine o face. Noi suntem datori ca ceea ce vedem și auzim, să iertăm și să-i iubim și să ne străduim să-i ajutăm, pe cât putem, pe ceilalți.

Articol relatat de portalul marturieathonita.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *