Pr. Savatie Baștovoi: „În noaptea aceasta sunt un million de femei care plâng”

În noaptea aceasta sunt un million de femei care plâng.

Pentru multe dintre ele plânsul a devenit ceva obișnuit.

Unele tocmai au citit o carte, altele s-au despărțit de un suflet drag, unele tocmai au născut. Cineva, pe care l-au iubit, astăzi a ieșit din viața lor, lăsând în urmă o dâră de amărăciune.

Sunt un milion de case, cu un milion de paturi, în care plâng în fiecare noapte un milion de femei.

Pentru unele luna abia răsare, pentru altele soarele a asfințit. Pentru că pământul e rotund și lumina alunecă peste el ca o apă înceată, picurând pe creștetul celor un milion de femei care plâng.

Mă veți întreba de unde știu de taina celor un milion de femei care plâng, mă veți întreba dacă știu asta cu adevărat.

Știu, vă voi spune, pentru că m-am furișat de după pernă, pentru că am zburat în jurul pământului, pentru că n-am putut să dorm în acea noapte în care un milion de femei plângeau cu luminile stinse și pentru că una dintre ele este mama mea.

Părintele Savatie Baștovoi

Extras din „Cartea despre femei”, Ed. Cathisma, pag. 39-40

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.