Prea multe jucării pot stresa copiii



Hiroshi-Fuji-100_000-jucarii-aruncate04

Eu (dar nu numai eu) n-am avut multe jucării în copilărie. Oricât ţi-ai fi dorit să umpli cu jucării jumătate de cameră, nu era posibil.

Trăiam înghesuit, fiecare metru de locuit era ocupat. La noi, de exemplu, când familia mergea la culcare, tot spaţiul liber era ocupat de paturi care se desfac. Oamenii n-aveau unde să se întoarcă. Unde să mai fie loc şi pentru munţi de jucării!

Dacă le descriem copiilor apartamentele de pe vremea noastră, li se va părea un „film horror”. Acum există atâtea jucării cum noi n-am visat. Limita maximă a dorinţelor pentru fetele de vârsta mea era o păpuşă de cauciuc germană, cu ochii care se deschid şi cu părul pe care îl puteai spăla şi pieptăna. Cine se mai miră astăzi de așa ceva?

Dar de ce părinţii, cerând sprijinul psihologului, se plâng de multe ori că micuţul nu vrea să se joace, deşi are jucării mai multe decât într-un magazin? Şi de ce psihologii trag alarma tot mai insistent, unind două noţiuni care la prima vedere par de neunit: „jucăriile de copii” şi „pericolul”?

Şi belşugul este un stres.

Pentru prima dată am auzit acest lucru peste hotare şi îmi amintesc că n-am crezut. Nouă, celor care am obosit de vesnicele lipsuri, ni se părea de neconceput. Acum, aflându-ne „pe cealaltă parte a baricadei”, avem posibilitatea să simţim multe pe propria piele. Şi această experienţă dovedeşte că diversitatea peste măsură acţionează de asemenea asupra psihicului, deprimându-l.

Femeile mi s-au plâns nu o dată că, mergând într-un supermarket mare, obosesc repede, intră într-o stare de înţepenire, se blochează. Aşa reacţionează psihicul, nerezistând valului de impresii noi. Altcineva, dimpotrivă, „zburdă”, ochii îi fug în toate părţile, vrea să cumpere unul, două, cinci, zece lucruri, iar banii nu-i ajung… Şi în loc de bucurie apare iritarea, supărarea, indispoziţia. În limbajul psihanalizei o astfel de stare se numeşte frustrare.

Psihicul copiilor este însă şi mai vulnerabil. De aceea, multe mame se tem acum să intre cu copiii preşcolari într-un magazin de jucării, ştiind că copilului îi vor fugi ochii în toate părţile şi totul se va încheia cu lacrimi. Dar, şi dacă-i saturi apetitul fără margini, este oricum pentru puţin timp. Se va juca o zi cu noile jucării, iar a doua zi poate nici nu se mai uită la ele.

Prisosinţa atrage după sine plictiseala, apatia. Iată de ce pediatrii îi sfătuiesc insistent pe părinţi să-i dea copilului doar câteva jucării, iar pe celelalte să le pună cât mai departe, ca el să uite de ele pentru un timp şi apoi, când va veni momentul, să se joace pasionat cu ele ca şi cu unele absolut noi.

(Tatiana L. Şişova, Probleme şi dificultăţi în educarea copiilor: îndrumar pentru părinţi, traducere din limba rusă de Pr. Nicolae Creţu, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, pp. 379-380)



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *