Preotul Constantin Necula, discurs TERIBIL: Îl rog pe Dumnezeu să mai nască o generație care să nu moară alergând spre vest, ci apărând pământul țării



pr-constantin-necula

Între 24-26 iulie, la Mânăstirea Sâmbăta de Sus, din Făgăraș, au avut loc Zilele Rezistenței Naționale. Evenimentul s-a aflat la a șasea ediție.

Evenimentul s-a desfășurat sub semnul comemorării a 70 de ani de la instaurarea comunismului în România și a fost organizat de către Fundația „Ion Gavrilă-Ogoranu” în parteneriat cu Federația Română a Foștilor Deținuti Politici Luptători Anticomuniști și Asociatia Foștilor Deținuti Politici – Făgăraș.

În ultima zi, duminică 26 iulie, s-a făcut pomenirea luptătorilor în rezistenţa armată făgărăşeană de către un sobor de preoți. Părintele Constantin Necula, consilierul Mitropolitului Ardealului, a ținut să spună câteva cuvinte la finalul slujbei.

Discursul său este cu atât mai remarcabil cu cât a venit pe fondul promulgării legii antilegionare, care pedepsește promovarea cultului persoanelor și concepțiilor legionare, iar mulți dintre luptătorii anti-comuniști au fost legionari.

„Uitați-vă la idolatria de acum și cărui Dumnezeu viu au slujit ei atunci. Munții noștri aur poartă, dar aurul nostru stă îngropat în cimitirele noastre, între cei care așteaptă învierea Mântuitorului Hristos, ca pe o judecată finală.

N-am venit doar să privim o cruce, ci să o învelim în tricolor pentru că această cruce s-a înfipt în mijlocul Făgărașului, în virtutea în celor care au purtat tricolorul în jurul inimii pentru ca să nu se piardă crucea lui Hristos. Fiecare neam își merită locul.

Il rog pe Dumnezeu să se mai nască măcar o dată la 1.000 de ani, o generație care să nu moară alergând spre vest, ci să învețe să moară pământul țării. Suntem într-o clipă de cumpănă pentru țară”, a spus printre altele, părintele.

Articol relatat de portalul activenews.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *