„Preotul trebuie să fie mai sărac decât păstoriții, iar episcopul mai sărac decât preoții”

În timpul slujbei Vecerniei cu ocazia praznicului Nașterii Maicii Domnului (2014), ținută în Biserica Panagia Eleousa din Legrena, Sounio, Preasfințitului Mitropolit Nicolae al Mesoghiei și Lavreoticii i-au fost dăruite un omofor și un epitrahil arhieresc, din partea preotului paroh, ca semn de mulțumire pentru vizita arhierească.

În loc de mulțumire pentru daruri, mitropolitul Nicolae a declarat:

„Având atât de multe biserici și paraclise în mitropolia mea, dacă voi primi astfel de daruri, atunci când voi muri vor găsi mitropolia plină de epitrahile, omofoare și engolpioane. Voi lăsa veșmintele în această biserică, astfel ca la fiecare praznic la care va sluji un ierarh, poate chiar eu, să le poată îmbrăca.

Vă mărturisesc că, atunci când am să mor, aș vrea ca mitropolia să fie găsită goală. La hirotonia mea [întru mitropolit] am mărturisit: Sfântul Ioan Hrisostom spune undeva că preotul trebuie să fie mai sărac decât păstoriții, iar episcopul mai sărac decât preoții, iar noi trebuie să înfăptuim asta”.

Adresându-se apoi paracliserilor, le-a mărturisit că ierarhul este cel care trebuie să facă daruri, „și de aceea vă dăruiesc fiecăruia câte o rasă, ca să fiți toți la fel”.

Mitropolitul Nicolae al Mesoghiei și Lavreoticii

Articol relatat de pemptousia.ro

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *