Președintele Greciei: Europa trebuie să țină cont de importanța mesajului Ortodoxiei, în lumea de astăzi



Noul-presedinte-grec-Prokopis-Pavlopoulos-juramant

Președintele Republicii Elene, Prokopis Pavlopoulos, a subliniat duminică necesitatea inlaturarii surselor de conflict din Orientul Mijlociu și a preluarii refugiaților din regiune, cu ocazia primirii membrilor Secretariatului Internațional și președinților de comisie și a raportorilor Adunării Inter-parlamentare a Ortodoxiei (IAO), la resedinta prezidențiala.

Președintele grec a vorbit despre refugiați, Ortodoxie și valorea umana.

„Trebuie inteles cât este de important mesajul Ortodoxiei, astăzi, pentru Europa și întreaga lume, cand există, chiar și țara noastră, fenomene ale crizei umanitare și focare de război, în special în Orientul Mijlociu, care creează valuri de refugiați ce trebuie tratati din punct de vedere al protejării valorii umane”, a spus el.

Pavlopoulos a menționat că, din 1993, IAO a contribuit foarte mult la formarea arhitecturii europene sprijinite pe trei piloni:

Grecia antica, prin libertate și cultură,
Roma, prin stat și justiție,
Creștinism, inclusiv Ortodoxia, prin valorile de solidaritate și dreptate socială.

Ministrul adjunct de externe grec Yiannis Amanatidis, secretar general al IAO, a asigurat că IAO intreprinde eforturi de stopare a repercursiunilor dezastruoase ale războaielor din regiunea înconjurătoare, în timp ce președintele IAO, Serghei Popov, a subliniat faptul că membrii săi apara energic idealurile Creștinismului și valorile creștine.

Membrii IAO s-au aflat în Grecia, pentru a participa la Conferința Internațională cu tema: „Coexistența religioasă și pluralismul cultural și pașnic în Orientul Mijlociu” (vezi ARHIVA Lăcaşuri Ortodoxe®), organizata de Ministerul Afacerilor Externe din Grecia, care a avut loc in Atena, in perioada 18-20 octombrie 2015.

Sursa: Lacasuri Ortodoxe



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *