PS Ambrozie, mesaj dur: „S-a vândut țara. Astăzi este îndatorată, este înrobită. Nimeni nu mai vrea să-și asume conducerea politică” – VIDEO
În ziua de duminică, douăzeci și două iunie două mii douăzeci și cinci, când Biserica Ortodoxă Română i-a cinstit pe toți Sfinții Români în cea de-a doua duminică după Rusalii, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor din Parohia Zboiu, Protopopiatul Hotarele, în biserica ocrotită de „Sfânta Treime” și „Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul”. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în cadrul unei slujbe pline de solemnitate și emoție, potrivit ADEVARULBISERICII.RO.
În cuvântul rostit la finalul slujbei, Preasfinția Sa a adus în atenție dificultățile cu care se confruntă comunitățile rurale îmbătrânite și rolul esențial pe care preoții îl joacă în viața spirituală și socială a acestor sate:
„Este un sat mic, îmbătrânit, ca de altfel multe dintre satele țării noastre. Însă oamenii sunt legați în mod deosebit de biserică și de preotul lor, cu atât mai mult cu cât, atunci când preotul este ca după glasul Evangheliei — păstorul care își pune viața pentru oile sale — se înfăptuiește adevărata comuniune.”
Elogiindu-l pe Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, mitropolit al Țării Românești și apărător fervent al dreptei credințe, ierarhul a evocat curajul și cultura acestui mare mărturisitor, care nu a ezitat să înfrunte autoritățile atunci când acestea se abăteau de la adevăr:
„S-a dovedit a fi un mare ierarh al Bisericii, influențat de viața Sfântului Paisie Velicicovschi, cu viețuire la Sfântul Munte Athos. A fost scos din scaun și trimis la Mănăstirea Căldărușani, pentru că avea o îndrăzneală deosebită și înfrunta chiar autoritățile atunci când acestea se abăteau de la dreapta credință.”
Unul dintre momentele deosebit de semnificative ale zilei l-a constituit sfințirea Centrului Cultural Social „Sf. Ier. Grigorie Dascălul”, o inițiativă realizată cu implicare și jertfelnicie de părintele paroh Ionel Cantia. În prezența autorităților locale și a numeroșilor credincioși, noul spațiu a fost binecuvântat și apreciat ca fiind o contribuție valoroasă la viața comunității:
„Nu-mi vine să cred că, într-un timp atât de scurt, părintele a reușit să facă acest lucru. Arată că este un adevărat păstor de suflete, un bun gospodar. Îl felicităm din toată inima!”
Preasfințitul Ambrozie a subliniat cu tărie importanța existenței unor astfel de centre pastorale, care devin repere pentru educația și formarea tineretului în spiritul credinței ortodoxe:
„Este foarte important ca pe lângă fiecare biserică, fiecare mănăstire sau chiar în incinta parohiilor să existe un centru cultural unde tinerii să se întâlnească și să discute sub îndrumarea atentă a preotului.”
Fără a ocoli problemele stringente ale lumii contemporane, ierarhul a vorbit cu gravitate despre realitățile dure ale prezentului: conflicte, suferință, criză spirituală. Cu un glas care chema la trezvie și rugăciune, a îndemnat la solidaritate și comuniune în fața acestor încercări:
„Astăzi, mai mult ca oricând, este nevoie de rugăciune, ca împreună cu preoții noștri, cu călugării și călugărițele din mănăstiri, să ne rugăm pentru pacea întregii lumi, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici și pentru unirea tuturor. Luptele acestea, războaiele acestea, care nu se mai termină… nu au niciun alt motiv decât pentru bogățiile acestei lumi: petrolul, mineralele, hegemonia lumii. Vedeți, nu ne vine să credem că, în mileniul acesta în care trăim, vedem la televizor cum mor oameni, cum sunt sfârtecați copiii de bombe și schije.”
Cu prilejul Anului Comemorativ al Mărturisitorilor Români din Secolul al XX-lea, ierarhul a adus omagiu celor care au suferit pentru credință în timpul regimului comunist:
„Peste 2.600 de preoți au sfârșit în temnițe, în deportări, în lagăre. Peste 16 ierarhi au fost scoși din scaune. Unii au fost otrăviți, alții condamnați la moarte. Este bine să ne amintim că au fost oameni care și-au dat viața pentru credință.”
În încheiere, Preasfințitul Ambrozie a reafirmat rolul fundamental al preoților în viața comunităților, mai ales în cele în care populația este îmbătrânită și expusă la multiple forme de deznădejde:
„Preoții pot oferi foarte mult, pentru că au multă știință de carte. Mai ales într-o comunitate îmbătrânită, pot oferi nădejde de mântuire, speranță, echilibru și consolare.”
Evenimentul s-a încheiat cu un moment de mulțumire adresat tuturor celor implicați – preoți, autorități locale și credincioși –, cărora li s-au oferit daruri simbolice, într-o atmosferă de comuniune și recunoștință profundă.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, în Duminica a II-a după Rusalii, închinată Sfinților Români, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie din biserica „Sfânta Treime” și „Sf. Ier. Grigorie Dascălul” a Parohiei Zboiu, Protopopiatul Hotarele:
”Iubiți credincioși și credincioase,
Ne bucurăm în mod deosebit că, după hramul parohiei dumneavoastră, al Preasfintei Treimi, ne-ați făcut și pe noi părtași la sărbătoarea aceasta, la lucrarea pastorală pe care preacucernicul părinte Ionel, păstorul dumneavoastră duhovnicesc, a făcut-o aici, la Zboiu, unde au slujit mulți preoți vrednici, pe care încă îi pomeniți: părintele Coc, seniorul, părintele consilier Marian Ciocănel, care a lăsat astăzi Catedrala Episcopală din Giurgiu și a venit alături de noi, și, desigur, părintele Gabriel.
E o comunitate mică în cadrul acestei localități, a comunei Greaca, unde slujesc preoți vrednici, de care și noi, cei din aparatul administrativ, suntem foarte mândri, pentru vrednicia lor — vrednicia clericilor, precum și a locuitorilor de pe aceste meleaguri vechi, istorice.
Părintele protopop Robertino Aristide, cel din dreapta noastră, îmi spunea că satul pe care îl păstorește părintele este un sat mic, îmbătrânit, ca de altfel multe dintre satele țării noastre. Însă oamenii sunt legați în mod deosebit de biserică și de preotul lor, cu atât mai mult cu cât, atunci când preotul este ca după glasul Evangheliei — păstorul care își pune viața pentru oile sale — și care spune, asemenea Mântuitorului, Păstorul cel bun: „Mai am și alte oi, și pe acelea trebuie să le aduc, și va fi o turmă și un păstor.”
Vă mărturisesc că în părintele Ionel, pentru că ne aflăm la Zboiui, trebuie să spun astăzi, noi ne odihnim sufletește. Este un om care știe să asculte. Este un părinte cu viață aleasă, duhovnicească, cu o preoteasă — un adevărat partener de viață, un adevărat confident.
Părintele Ionel Cantia vine din Arhiepiscopia Bucureștilor, acolo unde, la centrul din Pantelimon, a ostenit în cadrul centrului patriarhal numit „Familia”. Așa l-am cunoscut și noi, încă din vremea în care Preafericitul Părinte Patriarh a restaurat centrul pastoral-misionar. Părintele Ionel a ostenit acolo și, cu experiența din Arhiepiscopie, a venit aici, în acest sat, la propunerea părintelui Gabriel Flămânzeanu, care — așa cum mi-a reamintit părintele protopop — a slujit aici.
Îmi amintesc cu plăcere de hramurile pe care părinții le pregăteau aici, în curtea bisericii, de oamenii care ne găzduiau și ne primeau cu multă bucurie. Și astăzi am trăit aceleași stări, aceleași emoții, venind în parohia dumneavoastră mică, pentru că părintele Ionel a reușit un lucru incredibil în această comunitate mică, dar însuflețită de idealurile vieții în Hristos — ale celei legate de familie, de educarea și de creșterea copiilor în credință, a ridicat un centru pastoral închinat acestui mare sfânt — Grigorie Dascălul, care s-a născut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și a devenit mitropolit al Ungrovlahiei, al Munteniei, un om tare învățat, pe care însuși domnitorul Grigorie Ghica l-a cunoscut la mănăstirea Căldărușani, ctitoria lui Matei Basarab, domn între 1632–1654.
Matei Basarab și soția sa, doamna Elina, au fost legați de ctitoria voievodală de la Dobreni, unde păstorește părintele profesor Adrian Dima.
Pe acest mare ierarh și păstor al Bisericii, domnul țării Dimitrie Ghica, l-a chemat în București ca să-l facă mitropolit. Și o povestire — o anecdotă, nu știm dacă e adevărată, dar este păstrată — spune că a venit cu mijloacele de transport de atunci, cu căruța, prin Codrii Vlăsiei. Ajuns în Capitală, a fost găzduit de un preot. Și acolo, noaptea, în ajunul instalării sale ca mitropolit, un preot a văzut un călugăr îmbrăcat ponosit, smerit, așa cum sunt straiele monahale. El a cerut găzduire, iar preotul nu a fost tocmai generos cu el și l-a primit într-o anexă a gospodăriei, în preajma animalelor.
A doua zi, preoții au venit la mitropolie și — surpriză! — cel care l-a găzduit pe Grigorie Dascălul a aflat că acel călugăr, pe care îl adăpostise în noaptea precedentă, fusese ales mitropolit și devenise șeful său. Iar atunci când au venit să ia binecuvântare, mitropolitul i-a spus — pentru că preotul era foarte speriat, foarte tulburat: „Nu te teme, părinte, că animalele tale au fost blânde cu mine.” Și l-a binecuvântat, l-a îmbrățișat și l-a sărutat.
S-a dovedit a fi un mare ierarh al Bisericii, influențat de viața Sfântului Paisie Velicicovschi, cu viețuire la Sfântul Munte Athos. A fost scos din scaun și trimis la Mănăstirea Căldărușani, pentru că avea o îndrăzneală deosebită și înfrunta chiar autoritățile atunci când acestea se abăteau de la dreapta credință și de la dreptate, în general.
La mănăstirea de la Căldărușani, ctitoria lui Matei Basarab, s-au găsit foarte multe dintre scrierile sale, foarte multe traduceri și documente importante din veacul al XVIII-lea și începutul celui de-al XIX-lea, când a trecut la cele veșnice. Aceste documente au ajuns în arhivele patriarhale, la Biblioteca Sfântului Sinod.
Așadar, prăznuim astăzi un mare ierarh al Bisericii noastre, pe care părintele Gabriel Flămânzeanu l-a luat ca ocrotitor în vremea în care slujea aici. Iar părintele Ionel, păstorul duhovnicesc de astăzi și fratele nostru într-o slujire clericală, a ridicat un centru pastoral-misionar impresionant aici. Nu-mi vine să cred că, într-un timp atât de scurt, a reușit să facă acest lucru.
Iată, și în felul acesta părintele arată că este un bun gospodar, un adevărat păstor de suflete, și — cu entuziasmul care îl caracterizează, cu stilul său propriu de a apropia oamenii și de a-i implica — a reușit, în această mică comunitate, să ridice un centru.
Îi mulțumim că ne-a invitat astăzi, la propunerea părintelui protopop Robertino și a secretarului protoieriei din care fac parte preoții din zonă. I s-a conferit una dintre cele mai înalte distincții pe care un preot de enorie le poate primi: distincția de iconom stavrofor și dreptul de a purta cruce și bederniță.
Îl felicităm din toată inima!
Dorim să vă mulțumim fiecăruia dintre dumneavoastră, cei care ați fost alături de părintele și l-ați sprijinit, și vă dorim să vă bucurați de acest centru: copiii să vină la cateheză, să aveți activități frumoase împreună acolo. La biserică ne ocupăm, desigur, de rugăciune, de viața liturgică a Bisericii, dar într-un centru pastoral — pentru că, să fim sinceri, căminele culturale sunt din ce în ce mai îndepărtate, ca să nu spun că lipsesc cu desăvârșire — putem continua o lucrare esențială pentru comunitate.
Pe vremuri, în perioada comunistă, existau centre culturale adevărate. Oamenii se întâlneau, aveau sărbătoarea satului. Astăzi, parcă lucrurile care altădată uneau comunitatea nu mai sunt la aceeași înălțime sau de aceeași valoare.
Îl felicităm din toată inima pe părintele și mă bucur foarte mult că părintele Gabriel v-a propus și v-a adus aici, în această comună unde — repet — sunt preoți foarte harnici. Noi venim în fiecare an, pe 9 martie, la hramul de la Greaca. Părintele profesor Alin Popescu-Georgescu, împreună cu domnul Aurel Popescu, ne invită și ne bucurăm ca și acolo, precum aici, părintele Eduard Dumitrache să ne amintească despre sfinții români, despre mărturisitori, despre preoții dumneavoastră.
În mod deosebit, în acest An al Centenarului Bisericii Ortodoxe Române, trebuie să ne amintim că 16 dintre mărturisitori au fost trecuți în calendar ca sfinți.
Biserica constată sfințenia și suferințele lor, în cazul în care vorbim despre martiri – cum s-a întâmplat cu mulți dintre cei 16 – și proclamă, vestește canonizarea lor, faptul că li s-au alcătuit slujbe, că sunt trecuți în calendar, că au sinaxar și o zi de prăznuire.
Trebuie să amintim tinerelor generații, care negreșit vin din urmă, că au fost perioade grele în viața Bisericii, când preoți, ca și ierarhi, au fost scoși din scaune, iar mulți și-au găsit sfârșitul în temnițele comuniste.
Din datele pe care Sfânta Patriarhie le-a adunat și le deține, peste 2.600 de preoți au sfârșit în temnițe, în închisori, în deportări, în lagăre, iar peste 16 ierarhi, în perioada comunistă, au fost scoși din scaune. Unii au fost otrăviți, alții condamnați la moarte și au murit în exil. Au fost scoși din scaune și duși în surghiun la Mănăstirea Cernica și în alte locuri.
Este bine să ne amintim că au fost oameni care și-au dat viața pentru credință. Au fost mărturisitori, iar noi trăim astăzi în ctitoriile lor, în mănăstirile lor – așa cum a fost și Sfântul Grigorie Dascălul, care, și el, a fost scos din scaun pentru că a înfruntat autoritățile.
De aceea, preoții trebuie să fie niște mărturisitori în societatea de astăzi. Ei au foarte multă pregătire teologică: seminarul, echivalent liceului, apoi studii universitare și chiar postuniversitare, iar unii dintre ei au doctorat.
Preoții pot oferi foarte mult, pentru că au multă știință de carte și, mai ales într-o comunitate îmbătrânită, așa cum este aceasta, pot oferi nădejde de mântuire, pot aduce speranță, echilibru și consolare pentru cei care sunt singuri, bătrâni, abandonați – și nu de puține ori chiar și sprijin material și emoțional.
De aceea, nu ignorați Biserica, pentru că Biserica înseamnă foarte mult astăzi. Este locul unde ne aflăm în comuniune, unde ne rugăm.
Astăzi, mai mult ca oricând, este nevoie de rugăciune, ca împreună cu preoții noștri, cu călugării și călugărițele din mănăstiri, să ne rugăm pentru pacea întregii lumi, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici și pentru unirea tuturor.
Nu vedeți, iubiți credincioși și credincioase, ce se întâmplă în lume? Luptele acestea, războaiele acestea, care nu se mai termină, și altele care doar ce au început, nu au niciun alt motiv decât pentru bogățiile acestei lumi: petrolul, mineralele și minereurile prețioase, hegemonia sau conducerea lumii.
Vedeți, nu ne vine să credem că, în mileniul acesta în care trăim, vedem la televizor cum mor oameni, cum sunt sfârtecați copiii de bombe și de schije, cum fug oamenii din casele lor. În ce lume trăim?
Dacă lumea aceasta a ajuns undeva, dacă a evoluat și a descoperit atomul, dacă avem toate aceste mijloace de comunicare și rețele sociale, ar fi trebuit să găsim soluții de compromis, de pace, ca să nu mai moară oameni.
Omul acela de pe vremuri, pe care l-au împușcat de Crăciun, striga mereu: „Să fie pace! Să nu se înarmeze oamenii! Să nu fie încălcată demnitatea unui stat liber și independent!” Și atunci am râs. Dar acum cuvintele lui sunt mai actuale ca oricând.
Vremuri foarte grele, pentru că nu mai sunt oameni care să iubească țara așa cum au iubit-o înaintașii noștri, dintre care unii, cum spuneam, chiar și-au dat viețile.
Țara, astăzi, este îndatorată, este înrobită. Nimeni nu mai vrea să-și asume conducerea politică, pentru că nu mai sunt bani. S-a vândut țara rând pe rând și s-a îndatorat. Bătrânii trăiesc din pensii amărâte, nu au bani de medicamente. Copiii lor sunt plecați în străinătate și abia dacă mai țin legătura.
Grele vremuri…
Dar noi, ierarhii și Sfântul Sinod al Bisericii, ne îmbărbătăm foarte mult când vedem preoți harnici, care au activități frumoase, care duc copiii în tabere, care se ocupă de educarea lor.
Părintele profesor Alin Georgescu este titular, are fetele licențiate. Una dintre ele a devenit medic acum. Preoți foarte, foarte buni, cu activități frumoase!
La Vlad Țepeș am avut o mare bucurie. Știți că părintele Gabriel și doamna preoteasă Mihaela, după multe încercări și rugăciuni, li s-a născut o fetiță pe care noi am încreștinat-o.
Toate aceste lucruri pe noi ne încurajează. Faptul că avem copii care au obținut rezultate bune la Olimpiada de Istorie, sub îndrumarea părintelui profesor Adrian Dima, secretarul eparhiei noastre.
Iar dumneavoastră, părinte Ionel, într-adevăr sunteți, pentru mine personal, ca arhiereu, și pentru noi toți, mai mult decât un frate. De multe ori m-am liniștit și m-am odihnit în sfaturile pe care ni le-ați dat. Sunteți un om care știe să asculte – și este foarte important lucrul acesta!
N-ați văzut că, atunci când ne întâlnim cu cineva, ne zăpăcește de cap că știe răspunsul la toate problemele și vorbește numai el, și ne consumă energia?
Ori părintele Ionel este un vrâncean din acela… se vede după glas. E o fire blândă și are și un „înger de preoteasă” alături de el.
Și trebuie să vă spun că am aflat și eu, pe surse — mai îmi șoptesc și mie oamenii — cât de mult s-au atașat de dumneavoastră: domnul primar Florentin Surduleasa, consilierii, viceprimarul… de faptul că ați venit aici și ați ridicat comunitatea. Este o lucrare extraordinară!
Și am vrut astăzi să venim și să vă spunem toate aceste lucruri în fața comunității.
Pentru noul centru, pe care îl vom sfinți și îl vom inaugura, am adus o foarte frumoasă icoană a tuturor sfinților români. Este icoana canonică a Bisericii Ortodoxe Române, realizată cu prilejul Anului Centenar, și am vrut să o oferim parohiei dumneavoastră astăzi, pentru a o avea acolo, între sfinții mărturisitori, alături de Sfântul Grigorie Dascălul.
Icoana aceasta mare — bine ați umplut biserica de icoane! — dar cred că, în centrul acelui nou așezământ, ea își va găsi locul potrivit.
Pentru doamna preoteasă, am adus un cadou din Capadocia. Pentru domnul primar — o icoană frumoasă a Maicii Domnului și o carte scrisă în timpul nostru liber. Pentru părintele paroh — o icoană a Sfintei Parascheva, ocrotitoarea acestei zone.
Părinte protopop, vă felicităm și pe dumneavoastră pentru activitățile frumoase și pentru cum ați împodobit această biserică.
Vă mulțumesc pentru primire.
Să fiți sănătoase, să vă bucurați de copii, de familia frumoasă și să vă rugați și pentru noi, clericii, care suntem trecători și efemeri în această slujire. Doamne ajută! La mulți ani!”
După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie a sfințit noul Centru Cultural Social Sf. Ier. Grigorie Dascălul, construit în curtea bisericii:
”Este foarte important ca pe lângă fiecare biserică, mănăstire sau chiar în incinta parohiilor și a mănăstirilor să existe un centru cultural, unde tinerii se pot întâlni și pot discuta sub îndrumarea atentă a preotului.
Noi, la Episcopia Giurgiului, am cumpărat un fost sediu al Băncii BRD din Giurgiu și l-am transformat într-un centru cultural pentru copii și tineret. Părintele Eduard Dumitrache s-a ostenit foarte mult ca acest lucru să se realizeze. Acolo vin olimpicii județului, vin preoții cu copiii lor, și încercăm să îi îndrumăm.
E foarte important ca, de la o anumită vârstă — pentru că atunci când sunt mici, cum se spune, copil mic, probleme mici; copil mare, probleme mari —, să existe grijă crescută din partea părinților și a preoților. Cu copiii nu putem discuta întotdeauna în biserică despre toate aspectele vieții lor, despre preocupările lor, inclusiv cele legate de identitate, trăiri sau chiar sexualitate.
Și atunci, într-un centru ca acesta, părintele poate să organizeze cateheze tematice.
Noi, la Giurgiu, într-un sediu vechi al Episcopiei, am organizat o bibliotecă și o sală mare de conferințe. Avem preoți care, pe lângă formarea teologică, au și alte specializări și organizează simpozioane, conferințe. Recent, am avut un simpozion cu medici stomatologi de renume. Sunt medici din Giurgiu implicați în activitățile bisericii.
Așadar, acest centru poate fi un adevărat spațiu de recreere pentru copii.
Trebuie să recunoaștem — și ne facem culpa, domnule primar — că aici, la periferia Bucureștiului, în zona metropolitană, copiii nu mai au cinematografe. Pe vremuri exista Palatul Copiilor, nu-i așa? La Giurgiu, din păcate, nu mai există.
Ori noi vrem ca sediul vechi al Episcopiei să-l transformăm într-un adevărat „Palat al Copiilor”. În vechea și generoasa bibliotecă din Centrul Vechi vrem să organizăm chiar și un cinematograf, unde să le arătăm copiilor filme de colecție, cu mari actori, cu mesaj. De exemplu, despre matematicianul John Nash — „A Beautiful Mind” (O minte sclipitoare) — sau filme istorice care pot deveni puncte de plecare pentru discuții.
Părintele Marian Ciocănel, consilier la Giurgiu, are asemenea preocupări în cadrul Catedralei. Ne bucurăm să vedem că și în comunități mici, precum aceasta de la Zboiu, sunt preoți inimoși care fac lucruri importante pentru comunitate.
Din păcate — și nu vreau să jignesc pe nimeni — autoritățile statului nu mai fac prea multe pentru spitale, pentru școli, pentru burse, pentru copiii olimpici.
Tineretul foarte pregătit pleacă în străinătate chiar din băncile școlii. Sunt recrutați de mari universități din Europa, SUA sau Australia. Și, iată, în țară… vedem ce se întâmplă.
Dacă autoritățile, primăriile, consiliile județene ar înțelege să sprijine pe preot, s-ar putea face lucruri extraordinare.
Dovadă este ceea ce a făcut părintele Ionel Cantia. Vă felicităm, părinte!
Acum să începeți activitățile cu copiii. Sunt convins că domnul Florentin Surduleasa vă va da și niște scaune pe aici, și niște pupitre. Mai treceți și pe la Episcopie!
Nici protoieria dumneavoastră, prin părintele protopop și secretar, nu va sta degeaba — vă vor ajuta și ei cu scaune și cu mobilier.
Vă felicităm din toată inima!
Ca unul care am tot construit de 25 de ani, de când sunt episcop — centre, așezăminte — știu cât de greu se face ceva. Dar și bucuria este infinită, este foarte mare atunci când ai făcut lucrurile cu trudă, cu greutate.
Pentru că lucrurile bune cu osteneală se dobândesc, iar truda naște lacrimi și bucurie. Așa spun Sfinții Părinți din Pateric.”
