Răsturnare de situație la Brexit: Londonezii cer să rămână în UE



city-break-londra_dcx91

Zeci de mii de londonezi au semnat vineri o petiţie pentru a cere ca Londra, capitala Marii Britanii, să devină independentă şi să rămână în UE, în pofida votului britanicilor în favoarea Brexit-ului în timpul referendumului de joi, informează AFP.

Peste 40.000 de persoane au semnat această petiţie pe site-ul change.org, în care îi cer primarului Londrei, Sadiq Khan, să „declare Londra independentă faţă de Regatul Unit şi să-şi înainteze candidatura pentru a adera la UE”.

În timp ce Marea Britanie a votat în proporţie de 52% pentru ieşirea din UE, 60% dintre londonezi au votat pentru a rămâne.

„Londra este un oraş internaţional şi noi vrem să rămânem în inima Europei”, se spune în petiţie. „Admitem, suntem în dezacord cu restul ţării. Atunci, în loc să votăm pasiv şi agresiv unii împotriva altora la fiecare alegeri, să ne oficializăm divorţul şi să ne mutăm cu prietenii noştri pe continent”, se mai spune în textul petiţiei.

Sadiq Khan a publicat el însuşi un comunicat în care cere ca Londra să fie asociată negocierilor pentru ieşirea din UE. „Este crucial ca Londra să aibă un cuvânt de spus în timpul acestor renegocieri, la fel ca Scoţia şi Irlanda de Nord”, două regiuni care au votat de asemenea pentru a rămâne în UE. „Este crucial ca noi să rămânem membru al pieţei unice”, a subliniat el, informează agerpres.ro.

Articol relatat de portalul stiripesurse.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *