La Chişinău a avut loc un marş unionist organizat de Biroul Unităţii Naţionale, o coaliţie formată din 22 de entităţi nonguvernamentale, printre care Platforma Unionistă „Acţiunea 2012”, Mişcarea Civică „Tinerii Moldovei”, Forumul Democrat al Românilor din Republica Moldova.

Susţinătorii unionismului au început să se strângă în scuarul monumentului Ştefan cel Mare şi Sfânt din centrul Chişiănului în jurul orei 13:00. Printre participanţi la eveniment au fost mulţi oameni trecuţi de vârsta a treia, bătrâni care spuneau că au venit să susţină entuziasmul tinerilor unionişti. „Dar unde sunt tinerii?”, se întreba unii dintre bătrâni.

Poporul român are un viitor numai cu tinerii

„Am venit ai că să suţinem tinerii, deorece tinerii sunt viitorul acestei ţări. Lor le aparţine totul. Vrem ca tinerii să facă reunirea cu ţara mamă România, deorece noi, cei care luptăm din 1987-1988, nu am atins acest ţel. Poporul român are un viitor numai cu tinerii care luptă pentru reunificare”, spune Ana Bâtcă, o chişinăuiancă de 75 de ani care a venit la marş cu un tricolor.

Constantin Codreanu, unul dintre liderii tinerilor unionişti, spune că obiectivul marşului este de a cere autorităţilor din Republica Moldova şi din România să instituie un guvern comun pentru Chişinău şi Bucureşti. Astfel, Chişinăul se solidarizează cu protestatarii care au ieşit în stradă în toată România scandând lozinci împotriva corupţiei. „Ieri, la Galaţi, peste 3000 de oameni au scandat şi Basarabia pământ românesc”, subliniază Constantin Codreanu. La manifestarea din centrul Chişinăului s-au adunat circa 500 de persoane. Constantin Codreanu promite că organizaţiile unioniste vor organiza marşuri mai numeroase începând cu primăvara anului 2016.

Guvern comun

În jurul orei 13:30 coloana manifestanţilor a pornit în marş spre ambasadele SUA, Germaniei şi a României. Coloana unioniştilor afost însoţită de poliţişti care au avut puţin de lucru: unioniştii nu fac probleme, sunt ascultători şi trec strada la culoarea verde. În drum spre ambasade, se scandează „Basarabia pământ românesc”, „Vrem guvern comun”, „Chişinău şi Bucureşti, două inimi româneşti”, etc.

Vitalia Pavlicenco, preşedintele Partidului Naţional-Liberal, coordonator al Consiliului Unirii, spune că ideea convocării a acestui miting îi aparţine. „Tinerii organizează marşuri seara. Noi am zis, însă, să ne unim cu toţii într-un flash mob duminică ziua, ca să vină şi oameni din teritoriu. Am comunicat unioniştilor din România să vadă dacă există adepţi ai ideii unui guvern comun, aşa cum suntem noi aici. Noi pledăm pentru un guvern al unirii”, spune Vitalia Pavlicenco. Liderul PNL spune că ambasadorul SUA ar trebui să sprijine unionismul, deorece acesta este calea spre o mai mare securitate regională.

Ajutorul american perpetuează agonia statului

În faţa ambasadei SUA a vorbit tânăra Elena Podoleanu, de la Acţiunea 2012: soluţia reală pentru Republica Moldova şi cetăţenii ei este unirea. Tânăra crede că sprijinul pe care poporul american îl acordă Republicii Moldova nu face decât să prelungească agonia acestui stat ratat: „Vreau ca ţara mea să fie aici. Vreau ca ţara mea să se numească România!”.

La ambasada Germaniei, Constantin Codreanu vorbeşte despre un zid care a fost construit ca să divizeze poporul german. Zidul poporului român se află pe Prut. „Noi trebuie să facem din Prut un râu intern, şi nu un râu care ne desparte. Germania mai are obligaţia faţă de poporul român, deoarce pseudo-statul Republica Moldova este o consecinţă a Pactului Ribbentrop-Molotov semnat de două regimuri criminale – nazist şi comunist”.

Visul Unirii

Un bătrân de 81 de ani pe numele Ion Gârlacu ne spune că unirea este pentru el un vis. „Fără unire această ţară nu poate să supravieţuiască. Noi, dacă nu vom facem unirea, vom fi înghiţiţi din nou de Rusia.  Dar noi încă suntem sub influenţa Rusiei, pentru că dacă nu am fi, la acest marş s-ar fi adunat mai multă lume”, punctează bărbatul.

Sursa: adevarul.ro