REȚETA MÂNTUIRII



Sfestania

Nu ştiu în ce măsură putem vorbi de o reţetă în ce priveşte mântuirea, dar sunt convins că fiecare dintre cei ce sunt preocupaţi de această devenire sunt în măsură să ne dea o reţetă proprie. Citind cartea profesoarei Anastasia Popescu „Cum să-i învăţăm pe copii religia“, am rămas plăcut surprins de cele zece principii pe care profesoara le-a pus drept normă în educaţia tinerei generaţii, ca motivaţie pentru Împărăţia lui Dumnezeu:

„Fă-ţi timp să gândeşti – aceasta e sursa puterii,
Fă-ţi timp să te joci – acesta este secretul tinereţii,
Fă-ţi timp să citeşti – aceasta este fântâna înţelepciunii
Fă-ţi timp să te rogi – aceasta este cea mai mare putere de pe pământ,
Fă-ţi timp să iubeşti şi să fii iubit – acesta e un privilegiu dumnezeiesc,
Fă-ţi timp să fii prietenos – acesta este drumul spre fericire,
Fă-ţi timp să râzi – aceasta este muzica sufletului,
Fă-ţi timp să dai – este prea scurtă o zi ca să fii egoist,
Fă-ţi timp să munceşti – acesta este preţul succesului,
Fă-ţi timp să faci milostenie – aceasta este cheia Raiului“.

Cred că aceste zece sfaturi pot constitui pentru fiecare dintre noi, indiferent de vârstă, un mod de viaţă, de atitudine spre veşnicie, care ne-ar putea face să credem că putem vorbi de un tip motivat atitudinal spre mântuire. La o radiografie mai atentă a celor zece sfaturi, vom putea constata firescul lor. Deci, pentru a ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu nu ni se cer lucruri nefireşti, inutile sau complicate. Pe cât sunt de fireşti, sunt şi simple. Ne pun la modul concret în dialog cu noi înşine. Ni se cere o atitudine ce nu se limitează la cuvinte, ci se concentrează pe fapte.

Preluare din volumul „Înţelesuri ortodoxe“, pr. Cristian Muntean, Editura Andreiana, 2009. 

Sursa Ziarul Lumina



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *