Rugăciunea scurtă cu cea mai mare putere! Spune-o și tu în momentele grele ale vieții

rugaciune-metanier-calugar

Cea mai puternică rugăciune, după rugăciunea domnească „Tatăl nostru”, este rugăciunea inimii. Pentru a te ajuta, aceasta trebuie rostită mereu în minte şi din tot sufletul: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”.

Această rugăciune a inimii o poți zice și sub altă formă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”.

Aceasta este o rugăciune scurtă, dar are mare putere. Este bine s-o repeţi şi în tren şi pe drum şi acasă, până ce adormi seara s-o ai în gură. Dacă ai numele lui Iisus Hristos, nu mai ai năluciri prin somn şi supărări şi visuri urâte, pentru că nu se poate apropia satana de locul acela unde se pomeneşte numele Mântuitorului cu toată inima, cu toată dragostea.

Arhimandritul Teofil Părăian spunea că pe el l-a învățat Părintele Arsenie Boca, în 1942, cum să facă această rugăciune. Arsenie Boca a zis așa: „să spun cu mintea – deci cu cuvântul gândit – „Doamne” între respirații; concomitent cu inspirarea, deci trăgând aerul în piept, să zic: „Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu”, și expirând, dând afară aerul din piept, să zic: „miluiește-mă pe mine păcătosul”. Aceasta nu e o condiție necesară pentru mântuire, adică acela care zice pe respirație se mântuiește și cel care zice altfel nu se mântuiește.”, scrie părintele în cartea sa „Veniți de luați bucurie”.

Ceea ce este cu adevărat important este să fii angajat pe deplin în rugăciunea aceasta, în această metodă de curățire a sufletului. Bineînțeles că acest lucru nu trebuie făcut de cineva care este angajat în alte lucrări în care este solicitată mintea.

Rugăciunea este cuvântul omului către Dumnezeu. Taina rugăciunii este să te rogi în taină.Important este să iei aminte la gânduri, important este să te simţi în legătură cu Domnul Hristos, să ştii că mântuirea vine prin Mântuitor, nu de la tine.

Sursa: Ortodoxia

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.