S-a încheiat cercetarea din Colectiv! Concluziile finale sunt șocante



media-144665680882762200

Cercetarea locului faptei în cauza privind incendiul produs în clubul Colectiv din București se apropie de final, a anunțat joi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Poliția Capitalei va restitui familiilor victimelor bunurile găsite în club.

“Cercetarea locului faptei în cauza privind incendiul produs în Clubul „Colectiv” din Bucureşti se apropie de final. În incinta clubului au fost identificate şi ridicate obiecte personale, de vestimentaţie, chei, telefoane mobile, acte ce aparţin victimelor ce s-au aflat în interior în seara de 30 octombrie 2015.

Începând cu data de 5 noiembrie 2015, ora 13.00, Poliţia Capitalei este în măsură să asigure restituirea acestor bunuri către deţinătorii legali sau aparţinătorii acestora. Pentru aceste persoane, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti pune la dispoziţie linia telefonică 021/313.12.26 (cu tarif normal), operabilă de luni până duminică, în intervalul orar 08.00 – 22.00, până la finalizarea acestei activităţi”, se arată într-un comunicat al Parchetului.

Anterior, poliţiştii anunţaseră că au strâns, din clubul Colectiv, cinci saci cu lucruri care le-au aparţinut victimelor şi care vor fi restituite celor care mai sunt în viaţă sau aparţinătorilor, în cazul celor decedaţi, noteaza inedit.news.

Sursa: onlinereport.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *