Să nu iei aminte la cei ce se lenevesc şi se desfătează, căci ca iarba degrab se vor usca

Aţi auzit cum se fericesc cei ce se nevoiesc şi cum se văicăresc cei ce se lenevesc? Acestea toate le cugetă şi te sârguieşte ca să te mântuieşti. Să nu iei aminte la cei ce se lenevesc şi se desfătează, căci ca iarba degrab se vor usca. Să nu iubeşti veacul acesta, că îi împiedică pe cei ce-l iubesc şi puţină vreme îi veseleşte, dar îi va trimite goi în veacul acela.

Ascultă şi ia aminte la Sfintele Scripturi şi nu te vei rătăci, nici vei fi împiedicat de deşarta şi vicleana lume de aici! Auzi ce zice Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu: „Nu iubiţi lumea, nici cele din lume, că tot ce este în lume, pofta trupului este, pofta ochilor, şi amăgirea lumii. Şi lumea trece, iar cel ce face voia lui Dumnezeu petrece în veac” (I Ioan 2, 15-17). Auzi încă ce zice şi Domnul: „Ce va folosi omului dacă toată lumea va dobândi şi de suflet se va păgubi?” (Matei 16, 26). Luaţi aminte cu deadinsul, cu frică, la cuvântul Lui, căci cuvântul care l-a grăit şi l-a învăţat, acela ne va judeca pe noi în ziua cea de apoi.

Sfântul Efrem Sirul

Extras din „Cuvinte și învățături”, Vol. 1, Ed. Bunavestire, Bacău, 1997, pag. 111

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.