Satana vede în Ortodoxie dușmanul lui cel mai de temut

Ortodoxia nu este în primejdie, ea doar este primejduită. Este dorită spre pângărire pentru că deranjează. Adevărul supără, iar Adevărul-Hristos irită toate imposturile.

Ortodoxia este vie, chiar dacă e otrăvită lent şi diabolic de îngeri decăzuţi în făpturi umane, vase ale urgiei, ulcele ciobite care se ridică de la o vreme împotriva Olarului, rozând nedemn şi fără spor, cu dinţi de lut din haina Lui de lumină.

Numai credinţa creştin-ortodoxă cu modelul său patristic şi de viaţă duhovnicească şi cu învăţăturile sale îndelung verificate despre discernământul duhovnicesc, este în măsură să recunoască şi să înlăture toate înşelăciunile vremurilor noastre. Tocmai de aceea satana vede în Ortodoxie duşmanul lui cel mai de temut, şi face tot ceea ce îi stă în putere pentru a o submina. Şi din aceleaşi motive trebuie şi noi să ne ţinem de dreapta credinţă aşa cum ne îndeamnă sfinţii părinţi.

„Cel care nu are trăirea Împărăţiei lui Dumnezeu înlăuntrul său, acela nu va fi în stare să-l recunoască pe Antihrist atunci când va veni.” Scrie Sf. Ignatie Briancianinov. În Ortodoxie, chipul lui Hristos ni se arată fără distorsiuni. Putem cunoaşte Cine este El, putem cunoaşte şi Împărăţia Lui înlăuntrul nostru, fără închipuiri, fără manifestări isterice, fără sentimentalism înfierbântat, fără a recurge la imagini mentale. Cunoscând acestea, nu vom înseta după un nou „adevăr spiritual”, căci nouă ni s-a arătat Adevărul, nu ca idee, ci ca Persoană – şi ne împărtăşim de El prin Sf. Euharistie. Nu vom mai fi un recipient gol care aşteaptă să fie umplut, căci noi L-am primit deja pe Hristos, Care este toate şi în toţi. (Coloseni 3, 11). Având Împărăţia lui Hristos înlăuntrul nostru, o vom moşteni şi în veşnicie.

Articol relatat de luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *