Scrisoare de destăinuire a unui înșelat



in umbra

Scrisoarea aceasta a fost scrisă de un grec aflat în străinătate către Monahul Teodosie de la Mănăstirea Sfântul Pavel, scriitorul cărții «Spiritismul, urâciunea pustiirii», deoarece prin ea s-a regăsit pe sine și s-a slobozit din ghearele diavolului.

Părinte Teodosie,

Citind cartea Sfinției Voastre, „Spiritismul, urâciunea pustiirii”, am simțit o mare nevoie să vă scriu, ca să vă mulțumesc prin această scrisoare, dar și ca să mărturisesc, eu nevrednicul, pe scurt, despre marea înșelare în care am căzut. Vă rog să mă iertați că vă rețin și vă obosesc, scriindu-vă marile mele păcate.Cu vreo zece ani în urmă, Părinte Teodosie, am cunoscut în Tesalonic un bărbat în vârstă care se îndeletnicea cu hydromanția (vrăjitorie care se bazează pe observarea caracteristicilor apei (culoarea, transparența, formele, umbrele, reflecțiile și unduirile). Căra cu el o geantă în care avea „uneltele sale”. Doream și eu mult să învăț acest mod de comunicare cu duhurile, însă, cu toate rugămințile mele, nu m-a învățat nimic. Mintea fiindu-mi mereu la acest mod de comunicare, într-o noapte, în somn, a venit cineva și s-a așezat lângă patul meu. Mi-a spus că este „Sfântul Gheorghie” și că de atunci înainte mă va povățui și ocroti. Vă puteți da seama ce bucurie m-a cuprins! A doua zi dimineața am chemat-o pe sora mea, care avea 33 de ani, fiind cu șapte ani mai mică decât mine și de curând măritată. Acel bătrân o pusese de multe ori pe sora mea să privească într-o cană de lut, plină cu apă. I-am spus că am pregătite cana, cuțitașul cu mânerul negru și că poate privi în apa din cană. Dar ea a râs și mi-a spus că dacă va fi de față bătrânul Vasile ca să-i citească, ea nu va putea vedea nimic, pentru că și ea încercase singură să privească în apă, dar fără să reușească ceva. Atunci, spunându-i ce mi se întâmplase în somn, ea s-a așezat și s-a concentrat asupra cănii. După două-trei minute a început să vadă o biserică, necunoscută nouă, la capătul Acropolei, numită „a Cuviosului David”. În partea de sus a ei se află o piatră din care curge agheasmă, numită a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului. Acolo aveam să mergem să ne rugăm, să ne spălăm cu agheasmă, să luăm și cu noi și în continuare să intrăm în comuniune cu duhurile. Și într-adevăr, am acționat potrivit cu îndrumările duhului. De atunci au început răspunsurile-îndrumări la diferitele noastre întrebări. Și încet-încet, odată cu trecerea timpului, am înaintat în această „știință” a satanei, ca apoi să venim în contact cu președintele de atunci al Societății Cercetărilor Spiritiste, Nicolae Firihon sau Barbeta. Acela ne-a rezolvat diferite nedumeriri referitoare la comuniunea pe care o aveam și, concret, m-a dăscălit cum să primesc stăpânirea celor patru arhangheli (Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil). Nu-mi aduc aminte exact câte zile am postit. În fiecare zi citeam câțiva psalmi ai Proorocului David, apoi făceam comuniunea cu sora mea. Ea îi vedea pe cei patru arhangheli cum mă însemnează în chipul Crucii și-mi dau stăpânirea să supun duhurile viclene, să vindec nebuni, fermecați și bolnavi. De asemenea, președintele ne-a dat permisiunea pentru lucru. De acum înainte eram deja profesioniști și lumea venea pe zi ce trecea din ce în ce mai multă.

Ar fi trebuit multe foi de hârtie să vă scriu amănunțit, însă vă scriu foarte puține lucruri despre comuniunea (cu duhurile) pe care am avut-o. Nu am vrut să înaintez la magia albă, așa cum este numită ea de obicei către spiritiști. Astfel permanentul nostru îndrumător, presupusul „arhanghel Gavriil”, într-una din învățăturile sale ne-a spus că Evanghel (adică eu) este născut numai pentru bine. Tu, roabă Chiriachi (sora mea), în cealaltă cămăruță poți da oamenilor diferite buruieni-ape etc.

Faptul că în anumite cazuri (bolnavi, împăcarea soților despărțiți etc.) nu aveam nici un rezultat, îmi pricinuia nedumerire, de vreme ce îndrumătorul ne făgăduise că în toate vom avea izbândă; răspunsul lui că lipsește credința de la oameni, precum și faptul că unele proorocii nu se împlineau și că ne spunea uneori cuvinte încurcate, potrivit cu puterea mea de pricepere, toate acestea m-au făcut să mă îndoiesc de „sfânta” noastră comuniune. De aceea i-am recomandat surorii mele să ne rugăm mai mult și să împlinim, pe cât se poate mai corect, îndatoririle noastre creștinești.

Am început să pun multe întrebări și să insist asupra întrebării: de ce luăm bani de la cei ce suferă, de vreme ce Domnul a spus: «În dar ați primit, în dar să dați.»? Și multe altele. Dar fiindcă diavolul este mincinos și mult-meșteșugăreț, găsea întotdeauna justificări potrivite. Din păcate, însă, pe sora mea nu o prea mâhnea aceasta, ci, dimpotrivă, era mulțumită că câștiga bani și că viața ei devenea mai bună cu fiecare zi ce trecea. Astfel, s-a înțeles cu bărbatul ei, fără să știu nimic, să mă alunge și să lucreze numai ei doi. În felul acesta ar fi putut câștiga mulți bani de la oameni și ar fi fost toți ai lor. Dar trebuiau să învețe să faci invocarea. De aceea m-a întrebat pe mine într-o zi despre ea, iar eu, fără să gândesc nimic rău, i-am învățat. Fapta lor m-a mâhnit și mai mult pentru că mi s-au înmulțit îndoielile despre autenticitatea „sfintei comuniuni”.

A trecut destul de multă vreme în care am căutat să aflu omul potrivit „să vadă”. Astfel, am găsit o femeie căsătorită, însă despărțită de bărbat, care avea o fetiță. Fiind necăjită, a acceptat să lucreze împreună cu mine. A început instruirea care consta zilnic din rugăciuni, paraclise, spălare cu agheasmă la diferite Biserici unde izvora Agheasmă etc. Și astfel, numita Hristina a început să „vadă” limpede și de multe ori cu ochii deschiși.

Îndrumătorul nostru era același „arhanghel Mihail”. Acum însă aveam mai multă experiență și, pe lângă aceasta, mă rugam și studiam mai mult decât altă dată Sfânta Scriptură. Dar și aici satana devenise mai tare și mai meșteșugăreț decât mai înainte. Omilii uimitoare și vindecări spectaculoase mă făceau să cred că de această dată dețin într-adevăr „sfânta comuniune”. Dar ca un mincinos ce este, diavolul a venit în contradicție din pricina multor mele întrebări. De aceea a început să mă lingușească până acolo unde se oprește mintea omului. A început să mă îndrume prin acea femeie și să mă urce la înălțime cu egoismul, spunându-ne că purtăm aceeași îmbrăcăminte (uniforma romană de culoarea aurului a soldatului roman), numai că noi avem Crucea în față. Nu s-a mulțumit numai cu aceasta, ci a luat chipul Maicii Domnului și ne-a vorbit, ne-a arătat țărmurile Asiei Mici, Constantinopolul, Sfânta Sofia, spunându-ne că foarte curând vor deveni iarăși grecești. Se apropia praznicul Bunei-Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, 25 martie, și mincinosul arhanghel Mihail mi-a făgăduit că după terminarea slujbei de la bisercă, îmi va aduce un dar de vreme ce sărbătoresc ziua numelui (în greacă Buna-Vestire este Evanghelismos). Așteptam cu multă nerăbdare să văd ce dar îmi va aduce „arhanghelul”. După ce ne-am despărțit la Biserica Sfintei Varvara, noi ne-am făcut îndatoririle noastre (am tămâiat, am stropit cu agheasmă locul comuniunii, am făcut invocarea așa cum obișnuiam). Apoi Hristina vede cu ochii deschiși pe mincinosul arhanghel cum îi dă o floare de „crin”, iar ea mi-o dă mie spunându-mi să fiu atent să nu o stric. Desigur a premers heretisirea și binecuvântarea și că crinul este adus din Muntele Sinai. Apoi mi-a dat un sfat: să iau aminte în viața mea la fapte, pentru că orice cădere și păcat va fi ca și cum aș călca în picioare acest „crin”. Desigur, nu am văzut niciodată crinul, ci numai Hristina îl vedea întotdeauna lângă icoane. Si când l-a dus la ea, casa ei a fost plină de mireasma lui vreme de trei zile.

După aceea îmi pregătește o surpriză. Într-o zi Hristina îl vede pe „Iisus Hristos” cum ne binecuvintează, mă îmbrățișează și mă sărută spunându-mi: „Fratele meu, am venit lângă tine ca să te sui pe cele 40 de trepte ale luminii și adevărului. De acum înainte voi veni în fiecare Miercuri la ora 4 după amiază ca să te îndrum și să te sui pe acele trepte. Îți dau ceva de la mine. Îți dau mâinile mele ca să-i vindeci pe cei bolnavi.” Și într-adevăr, mâinile mele vindecau. Pe lângă aceasta, în mijlocul palmelor mele au apărut două pete negre. Odată când l-am întrebat pe mincinosul arhanghel despre ele, mi-a spus că sunt de la piroanele cu care a fost răstignit Domnul.

Apoi mi-a spus: „Eu te voi povățui corect, deoarece cunosc această lume, am trăit-o cu viața mea când am venit pe pământ, în timp ce «arhanghelul Mihail» nu a trăit cu trup, ca să-i cunoască bine pe oameni. Ești fratele meu mai mic, am ieșit din aceeași mamă, numai că eu am tată pe Dumnezeu, și atunci când învățam lumea, tu alergai în brațele mele” etc.

Atunci Hristina îl vede pe mincinosul arhanghel că se închină înaintea mea. Învățăturile sale sunt pline de dragoste, pace și dăruire față de Dumnezeu. Acum mincinosul hristos ne suie la cele cerești, ne arată raiul, pe însuși dumnezeu, ne învață cum slujesc îngerii, arhanghelii, sfinții etc. Ne arată și iadul și orice își poate închipui mintea noastră cea săracă. Îmi spune de mai înainte și despre moartea tatălui meu cu 6-7 luni mai devreme, însă nu mi-a spus o dată fixă.

Apoi mi s-a întrerupt comuniunea, pentru că, într-o zi când am pus-o pe Hristina „să vadă”, a văzut întuneric și a auzit un glas, spunându-i: „Îți luăm lumina și o dăm iarăși fratelui tău, pentru că crinul pe care ți l-am dat și ție l-ai stricat, l-ai făcut bucăți”. Atunci am întrebat-o pe Hristina ce a făcut, iar ea i-a spus mamei mele că a „mers” cu bărbatul surorii ei, adică a făcut preadesfrânare.

Astfel, am început din nou să caut un om care „să vadă”. De această dată, pe toți cei care îi găseam, după ce îi instruiam cu multă osteneală, plecau. Așa cum am pățit cu o femeie de curând măritată, cu al cărei bărbat aveam legături de prietenie. De îndată ce am instruit-o și a început încet-încet „să vadă” și să am din nou comuniunea, a început să spună că mă iubește și că, în fiecare zi, dragostea ei pentru mine se mărește, până când am fost nevoit să întrerup iarăși comuniunea. În cele din urmă, când am ajuns s-o instruiesc pe nepoata mea (23 de ani și măritată), mi s-a arătat satana sub numele Sfântului Nicolae.

Și aici învățăturile continuă, ca întotdeauna, cu cuvinte de dragoste și mântuire.

În viața mea am avut întotdeauna ghinioane. Nu am putut să dobândesc un serviciu statornic și nu am făcut nici o pricopseală. De asemenea, aveam multe neliniști în somn în timpul nopților, auzeam voci, aveam vise urâte, până și cerceaful îl trăgeau de pe mine. De multe ori simțeam că mi se oprește respirația și mă presează o greutate, de care mă ușuram și pleca de la mine ca o albină, numai după ce cu multă greutate izbuteam să mă însemnez cu semnul Crucii. De asemenea, aveam întotdeauna o frică înlăuntrul meu și de multe ori mă înfuriam, dar atunci când îmi reveneam, plângeam pentru halul în care ajunsesem. Acum, în ultima vreme, la sărbătorile la care participam (vreme de aproape trei ani am mers la Biserica Sfântului Terapont din Tumba de Jos, Tesalonic), Îl rugam mereu pe Domnul să-mi arate adevărul și să scap de eventuala înșelare. Și într-adevăr, Domnul și Mântuitorul nostru a auzit rugămințile mele și într-o zi când am mers la lucru (eram intreținător de ascensoare) în strada Dimitrie Gunari, nr. 1, l-am găsit pe portarul de la bloc și am început o discuție cu el. Cuvintele lui m-au magnetizat. Am arătat celor ce erau cu mine ce trebuiau să facă, iar eu am continuat discuția cu fratele Gheorghie. Era un om simplu, binevoitor, de vreo 53 de ani, și continuu scotea din gura sa cuvintele lui Hristos. La sfârșit mi-a spus:

– Ia această iconiță a Maicii Domnului și nu amâna! Începe din această clipă să devii un ostaș al Domnului.

Atunci i-am spus că și eu propovăduiesc fiecărui om cuvântul lui Hristos, vindec bolnavi și am o comuniune sfântă, vorbesc cu Sfinții. Dar el mi-a închis gura, spunându-mi:

– Ești înșelat, fratele meu. Ești victima diavolului, ai căzut în cursa lui.

Și îndată a alergat și mi-a adus cărticica: Chipuri contemporane athonite, «Sava duhovnicul», a Arhim. Heruvim și mi-a arătat la pagina 87, unde spune: „Îngerul care nu era înger, ci diavol”.mÎn după-amiaza aceleiași zile am chemat-o pe nepoata mea, am pregătit locul de rugăciune și de comuniune și am pus-o să „vadă”, pe jumătate hipnotizată ca întotdeauna. Vă scriu și cuvintele invocării: „Întru numele Dumnezeului celui viu săvârșim invocare către povățuitorul nostru, Sfântul Nicolae”.

Și îndată am primit „bună seara” și binecuvântarea lui:

– Sunt iarăși lângă tine, robule al lui Dumnezeu, Evanghele. În ce vrei să te povățuiesc?

– Sunteți Sfântul Nicolae? am întrebat.

– Da, robule al lui Dumnezeu, Evanghele, ca întotdeauna și acum în ultima vreme.

– Atunci vă rog să-mi spuneți ce gândesc în această clipă?

– Ce întrebare este aceasta? De ce ești tulburat?

– Vă rog să-mi răspundeți la întrebarea mea.

– Așadar, ți s-a zdruncinat credința. Păcat.

Eu am continuat să insist și atunci acela mi-a spus că mă gândesc la Hristos, la Biserică, la faptul cum să mă apropii și mai mult de Domnul.

– Acestea le gândesc în fiecare zi, dar în această clipă la ce mă gândesc?

– Robule al lui Dumnezeu, Evanghele, îl pui la încercare pe Sfântul Nicolae care a primit poruncă de la Domnul să te ocrotească și să te povățuiască?

– Pe Sfântul Nicolae îl cinstesc și mă închin lui ca și tuturor Sfinților lui Iisus Hristos, însă pe tine te leg cu Numele Sfintei Treimi să te arăți sub chipul tău adevărat.

Și îndată nepoata mea s-a tulburat și m-am rugat să alung acel monstru de lângă ea. Apoi am îngenuncheat și am mulțumit Domnului și Dumnezeului nostrum; Îi mulțumesc și Îi cer iertare în fiecare zi că m-a învrednicit să scap de marea înșelăciune a satanei. Mă rog și pentru fratele Gheorghie, care a ieșit în drumul meu. Acum mă aflu în Germania de la 1 mai 1974 și locuiesc la 20 km de Stuttgart. Aici aproape avem o biserică ortodoxă grecească unde merg în fiecare Duminică și sărbătoare la Dumnezeiasca Liturghie. De la biserică am cumpărat cartea Sfinției Voastre, care m-a folosit mult, mi-a dăruit curaj și putere. Mă rog mereu Domnului să vă ocrotească și să vă lumineze ca să mântuiți cât mai multe suflete. Caut să mă spovedesc, dar mai întâi aștept răspunsul Sfinției Voastre, ca să-mi spuneți dacă știți vreun duhovnic grec aici în Germania.

Și încă ceva. Scrisoarea adresată Sfinției Voastre am început-o la 29 mai și cu multă osteneală o termin astăzi, 10 iulie. De fiecare dată când stau să vă scriu mi se oprește mintea, amețesc și satana îmi pune mereu piedici. Dar cu toate că îmi aduce gânduri urâte, deznădejdi, însă ele țin puține minute, după care mă liniștesc. Mă rog Domnului nostru Iisus Hristos să mă ierte și să-mi dea puterea și curajul să merg înainte. Și cred că voi ieși din mocirla păcatului și că voi merge cu pas statornic înspre El. Rău este că nu am oameni care să mă sprijine, ci mă lupt singur, rugându-mă și citind Sfânta Scriptură, precum și orice altă carte sfântă găsesc.

Ah, Dumnezeul meu, cât de mare bucurie aș fi simțit dacă m-aș fi aflat, fie și pentru câteva clipe, lângă Sfinția Voastră!

Părinte Teodosie, încheind, mă rog eu, păcătosul, nevrednicul, neînsemnatul, ca Domnul nostru Iisus Hristos să continue să vă dea puterea și luminarea să dărâmați temnițele de fier ale satanei și să sloboziți cât mai multe suflete. Aici, în străinătate, aștept medicamentul Sfinției Voastre, ca să mi se închidă rănile, pentru că în decursul acestor ani satana mi-a făcut multe răni în suflet. Am făcut multe greșeli, multe păcate mari, încât mă scârbesc de mine însumi. Nu vreau să-mi mântuiesc numai sufletul meu, ci și cele bolnave ale atâtor frați care trăiesc aici în străinătate.

Cu evlavie vă sărut mâna eu, nevrednicul Evanghel I. Gugusis.

  1. 07. 1974.

Iubiți cititori, cele petrecute iubitului Evanghel sunt atât de revelatoare, încât trebuie să-i pună pe gânduri pe toți și pe toate care sunt „luminați”, care sunt „povățuiți”, care „scriu” având drept îndrumător pe Maica Domnului, pe Sfinți, pe Îngeri. Căci există probabilitatea de 99% ca ei să fie povățuiți într-o manieră sistematică de către diavolul. Noi aceasta am putut face, să le tragem semnalul de alarmă al pierzării lor, iar de aceia depinde dacă-l vor primi sau nu.

Revista «Cuviosul Filotheos din Paros»

Nr. 29, Mai – August 2010

Orthodoxos Kypseli, Tesalonic.

Τrad.: Ierom. Ștefan.



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *