Sirenele Împărăţiei Răului – Rockerii, satanişti fără să o ştie. George Roncea şi Pr. Dan Bădulescu despre provocările NEW AGE – Era Vărsătorului

AC-DC-Devils-Horns

“Faptul ca acum tinerii poarta de bunavoie si nesiliti de nimeni, cruci cu capul in jos, efigii ale Satanei si indemnuri blasfemiatoare pe tricouri, faptul ca la concerte de rock, intrati intr-un fel de delir luciferic, il invoca pe Belzebuth, este semnificativ, credem noi, pentru masura in care un alt proces al reeducarii a reusit fara a se face uz de forta in mod direct, intr-o atmosfera de deplina libertate. Prin asta se deosebeste tactica New-Age-ului de cea a bolsevismului, pe linia aceleiasi strategii.” – George Roncea, Provocarea postmodernistă – New Age, 1994

” În filmul muzical (operă rock) hippie al anilor ’60 Hair(Broadway, 1968) una din temele cheie este piesa programatică The Age of Aquarius:  Când Luna va fi în casa a şasea / Şi Jupiter aliniat cu Marte / Atunci pacea va călăuzi planetele / Şi dragostea va mâna stelele / Sunt zorii erei Vărsătorului.” – Pr. Dan Bădulescu (ex – Roşu şi Negru) –  Î m p ă r ă ţ i a  r ă u l u i : NEW AGE – Originile, istoricul, doctrina şi consecinţele sale din perspectivă ortodoxă – PDF

Bob Larson, chitarist şi autoral cărţii „The day music died” (Ziua în care muzica a murit), împarte cântecele rock în
patru categorii. Acestea sunt:  1. spirituale/religioase; 2. imoralitate/promiscuitate sexuală; 3. droguri; 4. idei politice şi filosofice. Din prima categorie fac parte cântece ca: „Simpatie pentru Diavol”, „Robinson”, „Focul” , etc , care sunt profanatoare şi pline de blasfemii, în care creştinismul este înfruntat cu dispreţ. Unele cântece din această categorie sunt numite: „Satan Rock”. Iată cum descrie această situaţie revista „Pop and Rock”: “Vrăjitori, lumi pierdute, demoni, vampiri, magie neagră şi albă, spirite se găsesc în versurile muzicii rock… 90% dintre formaţiile rock s-au referit cel puţin odată la aceste teme”.” – K. G. PAPADIMITRAKOPOL –SATANISMUL ÎN MUZICA ROCK – PDF

Provocarea postmodernista: NEW AGE

Scurta introducere in problematica New Age‑ului

New Age este expresia plenara a postmodernitatii. Problematica sa reprezinta o recapitulare completa a crizelor care marcheaza acest sfarsit de ciclu istoric.

New Age-ul, ca termen si problematica, constituie o noutate pentru spatiul romanesc si, cu precadere, pentru spatiul ortodox est-european. Preocuparea fata de acest fenomen a crescut mai ales in ultimii anii. Prima luare de pozitie publica cu caracter critic a avut loc in mai 1991, cu ocazia Conferintei Laicatului Ortodox, desfasurata la Muzeul Taranului Roman, in prezenta Preafericitului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane si a unui numeros grup de inalte fete bisericesti.

Comunicarea sustinuta de autorul studiului de fata prezenta foarte pe scurt cateva puncte de vedere cu privire la acest fenomen, precum si o cercetare cu privire la unele aspecte ale manifestarilor de tip New-Age semnalate in Romania, mai ales cele care privesc tineretul.

Materialul de baza care a inspirat cercetarea (publicata in paginile revistei “Miscarea”) l-a constituit lucrarea lui Bruno Würtz, cercetator al sectiei de stiinte sociale din cadrul Universitatii din Timisoara lucrare aparuta postum (in 1992), sub titlul “New-Age”, la Editura de Vest, Timisoara. Lui Bruno Würtz i se datoreaza primul studiu serios dedicat New-Age-ului. Materialul, cuprins in cartea aparuta dupa disparitia sa prematura, reprezinta, cu unele amputari ale editorilor, un studiu realizat in 1989 de catre Bruno Würtz, comandat de catre Academia “Stefan Gheorghiu” in 1988. Conducerea partidului a fost deci informata, dar, in mod curios, tot partidul era cel care finanta grupuri si organizatii din tara cu program de tip New-Age, integrate mai mult sau mai putin vizibil in reteaua acestuia.

Primul studiu sociologic aprofundat si pertinent despre fenomenul New-Age apartine d-lui profesor univ. dr. Ilie Badescu si a fost publicat in paginile revistei “Miscarea” in 1994.

1. New Age ‑ fenomen al crizei spirituale

Acest fenomen, cunoscut sub numele de New Age (Noua Era), poate nu ar starni atata interes daca nu l-am privi din perspectiva apropiatului sfarsit de mileniu. Miscari milenariste au mai fost, secte de mai mica sau mai mare intindere exista destule, toate insa se topesc in curentul ravasitor al acestei miscari a New-Age-ului. In mod evident, fenomenul exprima o stare de criza a societatii omenesti europene, o forma de disperare, care s-ar putea rezuma in cateva cuvinte printr-o stare de frenetica respingere a Apocalipsei, o incercare de suspendare a momentului Judecatii de Apoi, suspendare evidentiata in basmele romanesti prin formula “tineretii fara batranete si vietii fara de moarte”.

Credem ca fenomenul New-Age nu ar trebui sa starneasca o prea mare ingrijorare. In fond, dezvoltarea sa nu arata altceva decat o nesatioasa foame de sacru a societatii omenesti exprimata poate prin forme bizare si perverse sau deviata de pe traseul sau firesc, prin manevre mai mult sau mai putin oculte.

Probabil ca optiunea de a crede semnifica deja un indicator demn de luat in seama. Ce fel de credinta, cu ce finalitate, cum se exprima si ce reflecta ea oamenilor este deja altceva. Abaterea de la credinta, biserica si traditia crestina a unor mase uriase de oameni constituie o chestiune de mare ingrijorare, intr-adevar, dar acesta este, in primul rand, o problema a Vestului, respectiv a spatiului catolic si protestant. In ultima instanta, “defectiunea” originara tine exclusiv de Biserica romano-catolica, avand in vedere ca maxima virulenta a New-Age-ului se manifesta in zonele catolice ori foste catolice ale lumii.

Cum fenomenul New-Age este global, desi asupra noastra inca nu s-a napustit cu atata furie ca in democratiile vechi, este de asteptat sa fim si noi loviti cit de curand.

Ca o observatie interesanta, acest curent functioneaza doar acolo unde este prosperitate economica. In America, in perioada recesiunii, de exemplu, activitatea miscarii New-Age a scazut brusc ca apoi sa renasca. Pe de alta parte fluxul si cresterea acestui curent sunt strans corelate cu o serie de factori, cum ar fi avantul tehnologic, saltul industrial, expansiunea sistemelor economice si informationale, a trusturilor transnationale, a tehnicilor de varf in domeniul militar. In mod special, sistemele informationale planetare, televiziunea, Internet-ul, satelitii, fax-urile si mai ales computerele constituie, sa zicem, factorii favorizanti ai raspandirii acestui nou sistem de dominatie cu vocatie universalista, ce poarta numele de New-Age. John Naisbitt, un discipol al lui Marilyn Ferguson, afirma in “Megatrends”: “computerul va fi cuiul de la osie in noul sistem de conducere de tip retea, aflat in curs de dezvoltare”.

De ce “nou”? Deoarece “martorii” acestui cult al “Noii Ere” doresc sa-si afirme cu orice pret noutatea. Se doresc a fi avangarda, vestitorii unui ev cum nu s-a mai vazut, un ev solar al “iluminarii”. Ei pretind ca detin cheia umanitatii, a valorii omului prin trans-formarea sa intr-un om nou, invincibil si nemuritor si reiau, intr-o forma usor spiritualizata, diverse mitologii corespunzatoare idealului transformist propus (impus) de maestrii Noii Ordini Mondiale, ai Noii Ere, ai Noului Om. Fiind vorba de o era solara, intelegem ca este vorba si de o era creatoare de lumi, o epoca de aur, dezvoltandu-se un intreg discurs mitologic, in care se intrepatrunde mitul Virstei de aur, apogeu al devenirii umanitatii, al egalitatii, fraternitatii si libertatii absolute, mitul Revolutiei continue, regeneratoare a sistemelor politice si sociale, mitul Eroului, salvator prin sine insusi al omenirii degradate, prin depasirea propriului ego, mitul Unitatii (Casa Comuna, Satul Mondial, Religia Universala etc.).

Mitul Varstei de aur, new-age-ist, are o proiectie imediata in prezent, nu doar in viitor, ca orice mit. El istoriseste, povesteste in stil modern despre un Paradis, un Eden ce este in curs de edificare sub ochii nostri pe cale conspirativa sau prin actiuni vizibile decisive si viguroase de catre Marii Arhitecti ai Revolutiei Universale Salvatoare si Atotmantuitoare. In aceasta Noua Era, Traditia Revelata prin Hristos, fiind “veche”, “depasita”, urmeaza a fi inlocuita cu altele, zeci si zeci, ale tuturor neamurilor, de preferinta pagine, ba chiar mai bine anti-crestine. Vom gasi astfel zoroastrism, samanism, scientism, hinduism, spritism, magie, rituri ale lui Baal, pantheism, animism, brahmanism, budhism, confucianism, taoism, traditii ale aztecilor si mayasilor, ale triburilor mexicane sau voo-doo haitian, divinatii ale lui Vishnu, Ishtar, Shiva, idolatrii de tot felul, rituri arhaice, incluzand credinta în amulete, astre, cristale, Tarot, I Ching.

Care este istoria acesteii noutati, acestui New-Age? Foarte pe scurt, consideram necesara o minima trecere in revista a premiselor acestui curent “innoitor”, pe cale de a devasta si pustii intreaga lume occidentala. Vom puncta cateva etape, fara a intra in amanunte.

2. Premise socio‑culturale ale fenomenului

Renasterea a avut “meritul” trecerii bruste de la teocentrism la antropocentrism, a reintoarcerii la accentele pagine (mai ales in Italia), specifice civilizatiei vechilor greci. Era firesc ca intr-o epoca baroca (barocul isi trage numele de la o scoica imperfecta) oamenii sa fie atat de atrasi si fascinati de clasicismul artei si filozofiei grecesti. Din pacate, odata cu Renasterea, arta tinde sa-si tradeze functia liturgica, indreptandu-se hotarit spre autonomie, respectiv spre estetica. Ca expresie, pictura, arhitectura, vesmantul aurit al Renasterii impresioneaza, dar, spiritual, epoca reprezinta un salt inapoi cu peste o mie de ani. Spiritul secular al umanismului renascentist va strabate nestingherit toate epocile pana astazi. Dupa cum spunea Nae Ionescu, “aspectul politic al mentalitatii instituit prin Renastere este ca individul domina lumea, nu Dumnezeu, ca individul este in centrul lumii si ca societatea nu este decat creatia noastra, vointa noastra”.

Descoperirea lumii noi a deschis noi hotare, un nou orizont geografic, dar si psihologic. La intretaierea fluxurilor comerciale apar aglomerarile urbane si o noua categorie sociala, o asa-zisa clasa de mijloc, mereu nemultumita, motor al revolutiilor de tot felul. Printre noutatile tehnice aparute se numara si tiparul, care va aduce un sprijin nesperat Reformei. Biblia, accesibila individual acum tuturor, va inlocui, pentru protestanti, autoritatea Bisericii romane, a Traditiei. Odata cu Reforma, dispare si unitatea ideologica si ecleziala a Occidentului, fapt ce are semnificatia unei adevarate revolutii (revolvo – a mai incerca o data, a da inapoi, a reaprinde, a intoarce pe dos).

Revolutia, cea pustiitoare, cu adevarat o intoarcere pe dos, a adus-o Iluminismul rationalist, liber-cugetator, ce a reusit chiar sa infaptuiasca avant la lettre un gest post-modernist, si anume sa incoroneze o actrita, in timpul liber femeie usoara, ca zeita a ratiunii in Catedrala Notre-Dame. Este si prima mare izbucnire singeroasa si blasfemiatoare impotriva clericilor, a icoanelor, a Bisericii, a simplilor credinciosi. Marea Teroare a anilor 1793-1794 pune bazele institutionale ale bolsevismului de mai tarziu. Exact ceea ce a lovit Catolicismul in Franta va lovi si Ortodoxia in Rasarit, peste un secol. Programul revolutiei anticlericale si anticrestine va domina intreaga lume europeana in foarte scurt timp. Mai precis, o va ineca in singe. “Cu matele ultimului preot vom spanzura ultimul rege”, “Moarte lui Iisus… Infamul” sunt lozinci ale masoneriei, dar si ale New-Age-ului.

Statul laic, izgonirea bisericii din treburile statului, retezarea autoritatii sale oficiale din mijlocul societatii, toate aceste “progrese” le datoram revolutiei. Si acesta nu este decat inceputul. Vor urma multe alte revolutii, toate pretins eliberatoare, cu trasaturi comune usor de stabilit: agresivitatea fata de comunitate, fata de morala si legea crestina, fata de familie si, in general, fata de toate fundamentele societatii europene, cladite pe invataturile Bibliei. Distingem astfel Revolutia stiintifica, Revolutia comunista, Revolutia sexului, Revolutia minoritatilor etc. Fiecare dintre acestea contribuie la crearea unei clase dominatoare, autoritare, aflata deasupra legilor societatatii, cu un dispret suveran in ceea ce-i priveste pe cei “marunti”. Astfel, s-a impus mitul unei autoritati “stiintifice” teoretic infailibila, formata din asa-zisii experti in orice domeniu, gata de verdicte oricand, fie si impotriva normalitatii si bunului simt, autoritate folosita in general cu succes pentru a inlatura din competitie orice argumente de ordin religios ce ar putea stanjeni treburile statului si ale lumii in general.

Revolutia sexului intrepatrunsa si legata de Revolutia minoritatilor, pregatita “stiintific” de tot felul de pseudo-savanti, ca Freud, a determinat in cuprinsul societatii europene o adevarata detonare a mentalitatilor si a comportamentelor, provocand o proliferare fara precedent a tiparelor anormalitatii, a hedonismului, a nevrozelor sexuale, a deviatiilor de tot felul, pedofilie, homosexualitate, lesbianism etc.

Minoritatile etnice, religioase, sexuale au capatat puteri fabuloase, pana acolo incat afirmarea lor (a minoritatilor) se produce in dauna si dispretul comunitatilor majoritare.

In sfarsit, Revolutia comunista, in care se intrepatrund intr-o stranie osmoza toate revolutiile, inclusiv cele de mai sus, desi incheiata (aparent), asa cum stim, adica printr-o dara insangerata pe trupul societatilor crestine, nici pana astazi nu a capatat o dreapta judecata. Hecatomba Revolutiei comuniste, fara precedent in istoria umanitatii, a insumat, dupa ultimele estimari, peste o suta de milioane de victime, uriasa majoritate fiind crestini. Iar aceasta barbarie infioratoare a fost cautionata, bineinteles, in fel si chip, de cohorte de savanti “progresisti”, de hoarde de intelectuali “luminati si moderni”, de nenumarate organizatii “umaniste”. Toate acestea in numele eliberarii de religie! Cea crestina, evident. Deoarece, in ansamblul ei, Revolutia comunista isi propusese sa devina un substitut religios al crestinismului (taxat drept opium pentru popor), “iluminatii” aducand cu dansii un intreg ansamblu de simboluri, semne, mituri si norme, cu caracter parareligios, impuse cu o diabolica consecventa pe o suprafata uriasa a lumii, tinta fiind cucerirea mondiala, cu orice pret, a paradisului, a Raiului coborat pe pamant in chip comunist. Sunt semnificative in acest sens hiperbolizarile fantastice ale propagandei sovietice dupa Revolutie, care infatisau imaginea unui taram serafic, de oameni eliberati de tiranie, neinchipuit de fericiti, unde productiile agricole ating norme fantastice, unde animalele pamantului dau un randament fabulos, in care raul, ramul, apa, vantul, toate se inchina susurand duios Revolutiei. Iata Edenul comunist, patronat de Steaua Rosie, iar nu de Cruce! Iata figura fericita a Omului Nou!

Oricat ar parea de ciudat, filozofia, sistemul de semne si simboluri, chiar miturile New-Age-ului, coincid in mare masura cu cele ale bolsevicilor. Tocmai de aceea am abordat acest studiu, datorita unor evidente asemanari atit metodologice cit si ideologice si spirituale, ce inrudesc cele doua aparent diferite revolutii, suprapuse altfel in premise si ambitii. Persoanele si organizatiile angajate in ambele Revolutii constituie subiectul unui alt material. Sint citeva puncte comune care ar merita mentionate in mod special. Astfel, conceptul Omului Nou, intretinut atit de comunisti cit si de new-age-isti, porneste de la ignorarea flagranta a adevarului ca acest Om Nou a aparut odata cu Iisus, fiul lui Dumnezeu. Innoirea, nasterea din nou, se cheama Botez si se desfasoara doar prin taina Duhului Sfant.

Imaginea unui alt gen de transformare a omului decit prin credinta este tipic atee si anticrestina. Un alt element comun il constituie convingerea in atotputernicia omului in a-si hotari destinul si viitorul, altfel spus credinta in automintuire. Se adauga vocatia totalitara, profunda rebeliune fata de toate valorile crestine, dispretul fata de om ca vas al Duhului dumnezeiesc, demagogia si minciuna duse pina la paranoia, preferintele declarate pentru ocultism si satanism, in special, ale liderilor ambelor miscari.

Este stiut astazi ca Marx, pe numele sau adevarat Mordenchai, facea parte dintr-o loja masonica, exclusiv evreiasca si practica satanismul. Iar versurile lui Marx dedicate lui Satan sunt edificatoare: “Catre tine se vor inalta versurile mele dezlantuite si calauzitoare,/O, Satano, rege al banchetului, /In laturi, preotule, cu sfestania si cu bolboroselile tale,/Caci niciodata, preotule, Satan nu va sta inapoia ta/Suflarea ta, Satano, imi inspira versurile,/Cind din tot sufletul meu desfid zeii”. Marx a fost ingropat in cimitirul Highgate, centrul satanistilor din Londra, cu un ritual misterios de magie neagra.

Si Lenin a fost surprins executind elemente ale unor ritualuri satanice, Stalin a debutat in scris, sub pseudonimele “Demonosvili” si “Besosvili” (in georgiana, “demonicul” si “indracitul”), iar Buharin, secretarul general al Internationalei Comuniste isi dorea atit de mult sa se identifice cu Anticristul incit a obligat-o pe mama sa sa sustina ca ar fi fost o prostituata pentru a se potrivi mai bine cu textul Scripturii, in care Antichristul este fiul Marii Curve. Iagoda, fost ministru de interne, impusca in pielea goala icoanele sfinte pentru a se distra, iar Lunacearski i-a intentat proces lui Dumnezeu in batjocura, nemaivorbind de accesele sangeroase de placerea chiar de a varsa sange a tuturora. In sfarsit, in vremea lui Ceausescu, in 1979, in timp ce reuniunile internationale religioase erau interzise, se permitea un Congres Mondial al Vrajitoarelor, la Curtea de Arges.

Pe tot cuprinsul Imperiului Comunist, principalul obiectiv a fost hulirea Domnului, a celor sfinte, dislocarea si sfarimarea crestinismului. Ziarul comunist “Vecernia Moscva” concretiza intreaga ratiune comunista: “Noi luptam impotriva lui Dumnezeu pentru a smulge sufletele credinciosilor din mana Lui”.

Intreg procesul reeducarii de la Pitesti, desfasurat sub atenta supraveghere a consilierilor specialisti in psihologie sovietici, a avut aceasta miza. Programul desfasurat in cursul reeducarii poarta amprenta unei “exorcizari” tipic sataniste. Detinutii, in majoritate tineri legionari deosebit de credinciosi, erau obligati sa scuipe si sa spurce Crucea si icoana Lui Iisus, sa batjocoreasca icoana Maicii Domnului, sa arunce obscenitati si mascari asupra preotilor, sa-l abjure pe Iisus.

Faptul ca acum tinerii poarta de bunavoie si nesiliti de nimeni, cruci cu capul in jos, efigii ale Satanei si indemnuri blasfemiatoare pe tricouri, faptul ca la concerte de rock, intrati intr-un fel de delir luciferic, il invoca pe Belzebuth, este semnificativ, credem noi, pentru masura in care un alt proces al reeducarii a reusit fara a se face uz de forta in mod direct, intr-o atmosfera de deplina libertate. Prin asta se deosebeste tactica New-Age-ului de cea a bolsevismului, pe linia aceleiasi strategii.

Cat priveste new-age-istii nostri, prima organizatie intemeiata de intai statatoarea lor, Marea Preoteasa, Alice Bailey, s-a numit “Lucifer Trust”. In urma scandalului stirnit in epoca, a consimtit sa-l abrevieze pe Lucifer in Lucis. Este si astazi una din cele mai puternice organizatii ale New-Age‑ului, un adevarat centru de retea. In scrierile sale, Alice Bailey se refera curent la Lucifer ca la Dumnezeul acestei lumi. O unda luciferica strabate, de fapt, toate manifestarile new-age-iste, regasindu-se in simbolistica, in textele apologetice inchinate lui Satana, in intreaga activitate a acestei grupari.

In continuare, vom prezenta intr-o maniera abreviata, evident, o trecere in revista a acestei miscari, asa cum apare ea descrisa de Bruno Würtz in “New-Age” precum si in alte lucrari, atit ale opozantilor, cit si ale aderentilor acestei miscari. Desigur nu avem pretentia de a incheia acest subiect, nici de a oferi o solutie ultimativa.


Urmează de aici încolo 19 capitole – istoric, cronologie, tehnici, simbolistică, organizare, mecanisme ale manipulării, etc şamd. se încheie astfel lucrarea, unică la vremea aceea.


Fortele subversiunii asimileaza noile experiente noologice (psihotronica, bioenergia etc.) unor “locuri si experiente miraculoase” in si prin care minunile lui Dumnezeu par a se savarsi fara de Dumnezeu. Cu totul altul ar fi intelesul “noilor experiente” daca ele n‑ar fi ridicate impotriva Traditiei crestine. Atribuindu‑le vectori anticrestini, apare marea primejdie a “infundaturilor ontologice”. Asemenea experiente pot fi utilizate spre a diminua statura Dumnezeiasca a omului in masura in care acesta este coborat in slujba unor false Biserici din care se pot intoarce cu o “gandire luciferica” asupra “oranduielilor lui Dumnezeu”: familie, popoare, natiuni. Pretentiile desfiintarii familiei si a indrumarii popoarelor spre o asa zisa “Noua Cale” ascund un asemenea orgoliu si o asemenea primejdie. Iisus a intarit legea neamurilor in cadrul noului legamant dintre om si Dumnezeu intemeiat pe jertfa sa. Slabirea Bisericii crestine inseamna, implicit, slabirea neamurilor, primejdia dislocarii lor.

19. Noua Era si calendarologia crestina

La toate aceste “revolutii anticrestine” se adauga nazuinta alungarii lui Iisus Hristos din istorie. Anuntandu‑se initiatorii unei noi ere, era asa‑zisei “adevarate mantuiri”, ei sugereaza ca legea crestina nu mai are nici un sens. Era Noua pretinde astfel sa inlocuiasca Era crestina, anuland calendarologia crestina, sfintii si sarbatorile sale, inlocuindu‑le cu un nou calendar. New Age anunta, asadar, sfarsitul computului pascal si al calendarului crestin.

Vedem, iata, ca New Age tinteste o dislocuire integrala a crestinismului, mobilizand in acest scop uriase energii si experiente noologice, in care se concretizeaza lumile “trezite” ale Vechiului Orient si tehnicile electronice ale Noului Occident. Acesta este asaltul asupra Cerului si singurul semn de salvare din aceasta noua stramtoare ontologica este caracterul pasnic si spiritul de jertfa al lui Iisus Hristos. Aproape totul pe lume poate fi biruit prin ura si invaluiri felurite. Iubirea crestina insa nu poate fi biruita de nici o forta caci puterea ei este atotcuprinzatoare, mai larga decat orice invaluire, iar fenomenologia urii nu poate istovi niciodata cercul marii iubiri crestine, caci ea e fara margini si fara de sfarsit.

New Age este o miscare spirituala care a tasnit din tensiunea Amurgului, a unui coplesitor Declin. N‑are putere mantuitoare, caci n‑are nimic din Forta Rasaritului. Aceasta este deosebirea fundamentala dintre New Age si Era crestina. Una este Era Amurgului, cealalta, Era crestina, este Era Invierii, a Rasaritului si Renasterii.

prof. Ilie Bădescu
stud. George Roncea
iunie 1994

Sursa: Roncea.net via Ziaristi Online

Descărcaţi de aici lucrarea Pr. Dan Bădulescu (ex – Roşu şi Negru – foto) –  Împărăţia  răului : NEW AGE – Originile, istoricul, doctrina şi consecinţele sale din perspectivă ortodoxă – PDF

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *