Știți unde greşesc femeile?



tineri-pereche

De-a lungul timpului, psihologii au ajuns la concluzia că cele mai mari greşeli ale femeilor apar în situaţiile în care:

Femeile îşi tratează partenerii ca şi cum ar fi copii

„Nu uita să mănânci la prânz!”, „Nu aşa se împătureşte un tricou!”, „Iubitule, ţi-ai luat batista?”

Când acţionează în acest fel, ele sunt propulsate de nevoia de a avea grijă, de a proteja sau a ajuta. Este însă o mare diferenţă între a-ţi manifesta afectuos grija şi a te purta ca şi cum celălalt ar fi incompetent sau incapabil să se descurce. Partea proastă este că, dacă se poartă cu bărbaţii ca şi cum ar fi neisprăviţi sau neajutoraţi, ei încep să devină neajutoraţi. Plecând de la premisa că nu se vor descurca singuri, femeile îşi asumă responsabilităţi suplimentare.

De ce se întâmplă toate acestea? Ce este fundamental greşit în psihologia feminină? Nu este nimic în neregulă. Femeile se poartă cu partenerii lor ca şi cum ar fi nişte copii, dintr-un motiv foarte simplu: sunt antrenate să fie mame.

Dincolo de instinctele materne, o altă explicaţie apare pentru excesul de grijă al femeilor. Ea face apel nu la biologie, ci la acea formă de interacţiune psihologică în care noi, femeile, avem din nefericire studii doctorale neacreditate oficial. Mă refer desigur la manipulare. De ce comportamentul matern în exces este manipulativ? Deoarece, în felul acesta, femeile se fac indispensabile. Ele ştiu că, dacă se fac necesare, nu vor fi abandonate.

În sfârşit, al treilea motiv pentru care bărbaţii sunt trataţi ca nişte copii ţine exclusiv de bărbaţi. Unii au o plăcere reală în a fi cocoloşiţi, în special dacă au intrat în relaţie având un deficit sau un exces de acest tip.

Femeile se îndrăgostesc de ceea ce un bărbat promite să fie

Unele femei sunt minunaţi manageri de proiect. Proiectul lor este un bărbat, care mai are nevoie de unele modificări înainte de a fi „perfect”. Câteva mici schimbări la caracter, unele ameliorări ale sintagmelor de la uşa cortului, o modestă transformare a manierelor, plus explozia marilor talente şi abilităţi necunoscute de nimeni până atunci. De Angelis (1990) numeşte acest proces „a te îndrăgosti de potenţialul unui bărbat”.

Cum îţi dai seama dacă te atrage mai mult potenţialul decât realitatea? Găseşti tot felul de justificări pentru problemele lui. Visezi frecvent la ceea ce va fi relaţia voastră după ce el va fi altfel. Crezi în el mai mult decât oricine şi chiar decât el însuşi.

De ce intră femeile în astfel de relaţii? Unele pur şi simplu nu se respectă pe sine. Nu cred că viaţa lor e suficient de valoroasă pentru a avea grijă de ea şi decid să se pună în slujba unui alt destin, mai promiţător. O asemenea auto-minimalizare duce frecvent la distrugere de sine.

Alte femei îşi extrag un subtil sentiment de superioritate morală, încercând să demonstreze cât de răbdătoare şi de rezistente la frustrare sunt. Unele au primit mesaje iraţionale în copilărie, mesaje conform cărora a iubi în sens religios înseamnă a-ţi sacrifica sinele. A iubi în sens superior, inclusiv pe tine însuţi, nu înseamnă a-ţi batjocori sinele, ci a-l îngriji cu dragoste, permiţându-i să se dezvolte şi să înflorească. Dacă acest lucru nu a mers cu tine însăţi, cum o să meargă cu celălalt?

În sfârşit, unele femei se străduiesc să scoată din bărbaţii lor „tot ce e mai bun”, dintr-o tendinţă instinctivă de perfecţionism. Drama perfecţionistului este că, fiind concentrat pe ceea ce ar putea îmbunătăţi, nu-şi rezervă timp pentru a se bucura de ceea ce a obţinut deja.

Dacă te-ai regăsit în aceste descrieri, dragă domnişoară ori dragă doamnă, înseamnă că e timpul unei schimbări. E momentul să priveşti cu grijă spre tine şi partenerul tău şi să descoperi suprafaţa şi adâncimile cuplului vostru. Astfel poate începe o nouă poveste, în care fiecare e conştient de ceea ce pune în interiorul relaţiei sale.

Am să închei acum cu ceea ce spunea cândva filosoful Vasile Conta: „Nu-ţi tulbura liniştea cu învinuiri fără folos pentru greşelile din trecut; ele nu pot fi reparate. În schimb, însă, foloseşte-te de experienţa lor, ca învăţătură pentru viitor”.

Mărunţişuri ameninţătoare pentru unitatea cuplului

Mă numesc A.I. şi sunt căsătorită de 6 luni. Deşi ne iubim foarte mult, ajungem la divergenţe cu privire la lucruri pe care eu le-am învăţat într-un fel în familia mea, iar el în alt fel.

Aşa cum fiecare cuplu ar putea da mărturie, se intră în căsătorie cu obiceiurile şi tradiţiile familiei de origine. Şi, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul dvs., de foarte multe ori, tânărul cuplu ajunge la certuri tocmai pornind de la aceste diferenţe.

Iată doar câteva exemple în care se pot regăsi multe familii: în familia ta, eraţi obişnuiţi să mâncaţi în sufragerie, cu televizorul deschis; la el, întotdeauna se mânca în bucătărie. În familia ta, se mergea la mănăstiri odată la câteva săptămâni, la el, preferau să meargă la bunici, la ţară; familia ta a păstrat fiecare mărunţiş care aminteşte de ceva, aranjat în toate colţurile casei şi ţie îţi place să faci la fel; la el, casa era sobru aranjată, iar multe obiecte decorative constituiau „mizerie” şi erau eliminate periodic.

 „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa…”

Acestea sunt doar mărunţişuri. Dar mărunţişurile se pot aduna şi pot ajunge să devină ameninţătoare pentru unitatea cuplului. De aceea, aţi avea nevoie să deschideţi o discuţie pornind de la versetul din Facere 2, 24: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup”. Deşi cele mai multe raportări la acest verset se referă la despărţirea fizică de părinţi, poate fi extins şi la acele obiceiuri şi tradiţii aduse din familia de origine.

Odată căsătoriţi, inima fiecăruia are nevoie să se întoarcă dinspre familia care l-a născut către noua familie pe care tocmai a format-o. Familia pe care Domnul a binecuvântat-o prin Taina Cununiei devine cea mai importantă în viaţa noastră, iar unul dintre aspectele prin care se manifestă această schimbare este, atât pentru soţ, cât şi pentru soţie, a îmbrăţişa uneori obiceiuri ale familiei lărgite şi a construi noi tradiţii.

Ce înseamnă asta, aplicat în viaţa de zi cu zi? Înseamnă a înţelege, în primul rând, faptul că este firesc ca soţul ori soţia să fi învăţat să facă un lucru în alt fel decât am fost învăţaţi noi de către părinţii noştri. Să credem că acest alt fel nu e întotdeauna mai rău, ci doar neobişnuit pentru noi.

A fi deschişi la a primi „bagajul” celuilalt, a le pune împreună şi a alege ce e mai potrivit pentru cuplul pe care vreţi să-l formaţi. A face schimbări în felul în care priviţi lucrurile în funcţie şi de perspectiva partenerului reprezintă o cheie pentru a vă întări relaţia.

Psiholog Irina Rusu



loading...

De asemenea, ai putea dori...

2 răspunsuri

  1. mariana spune:

    bravo! multumim pentru tot!

  2. Metatron spune:

    Frumos articolul si ziditor pentru orice om sanatos la minte, multumesc admint pentru acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *