Un avion cu 224 de oameni la bord s-a prăbuşit în Egipt



avion

Un avion civil rus s-a prăbușit sâmbătă în centrul peninsulei Sinai, în Egipt, a anunțat, într-un comunicat, biroul de presă al premierului Cherif Ismail, informează Agerpres, citând AFP.

Un înalt responsabil al Autorității pentru control al spațiului aerian a anunțat pentru AFP că legătura cu acest avion rus, care transporta 217 de pasageri și 7 membri ai echipajului, s-a întrerupt deasupra pensinulei Sinai.

Avionul de tip Airbus A321 asigura legătura între stațiunea Sharm-el-Sheih și Sankt Petersburg.

Potrivit agenției de presă TASS, înainte de a dispărea de pe ecranele radarelor, avionul rus a cerut permisiunea de a ateriza de urgență pe cel mai apropiat aeroport. Surse de la aeroportul internațional din Cairo au precizat că aparatul se afla la o altitudine de peste 9.000 de metri atunci când comandantul a luat legătura cu dispeceri de zbor și a cerut drept de aterizare din cauza unor defecțiuni la stația radio. Imediat după aceasta legătura cu avionul s-a întrerupt.

Potrivit altor informații, citate de TASS, avionul a reușit să iasă din spațiul aerian al Egiptului și a luat mai târziu legătura cu dispeceri turci.

Guvernul egiptean a convocat o reuniune de urgență, fiind deja înființată o comisie specială de anchetă.

Sursa: activenews.ro



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *