Un BELGIAN, pelerin la Sfânta Parascheva



rand_la_sfanta_-_antoine_0

Printre pelerini și printre picuri de ploaie, un bărbat așteaptă, cu răbdare și cu o liniște nefirească, să ajungă la Sfânta Parascheva. E de acolo, din contextul acela – de rugăciune, de smerenie, de simplitate, de dragoste pentru sfinții lui Dumnezeu. De aceea, prezentarea lui tulbură, în primă fază și te face să-l privești cu atenție în ochi, să te asiguri că nu glumește. „Sunt belgian și nu sunt ortodox. Prietena mea a venit să se închine și-am vrut să fiu solidar, să fac și eu acest efort, alături de ea”, se destăinuie Antoine.

Vorbește aproape la perfecție în limba română și spune că a mai fost o dată la Catedrala Mitropolitană, la Sfânta Parascheva. Acum, l-a încântat ideea de pelerinaj. Oamenii aceștia, din jurul său, adunați într-o credință comună, bucuria lor de a îndura ore de frig, de ploaie, de oboseală… – nu poți înțelege acest sacrificiu, decât dacă-l trăiești pe propria piele. „Este ceva puternic, la care nu pot să rămân indiferent”, spune bărbatul. Nu știe prea multe despre Sfântă, dar pic cu pic, din ceea ce simte, citește, aude – toate îi oferă convingerea că se află în locul în care trebuie.

Oamenii din jur îi află povestea și sunt entuziasmați. Sunt convinși că Sfânta și-l va face prieten pe Antoine. „O să vină mereu după aceea, va simți ceva ce nu va putea, probabil, să exprime în cuvinte. Și se va întoarce. Dumnezeu l-a chemat și Dumnezeu a vrut ca el s-o cunoască pe Sfânta Parascheva”, crede Ioana, o pelerină venită din Focșani. (Sursa: doxologia.ro)



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *