Un sfat către toţi creştinii pentru aceste zile grele



parintele-petroniu-tanase-s

Sfatul şi îndemnul meu este ca omul să fugă din când în când, să se retragă din cele ale trebuinţelor trupeşti, ca să poată regăsi starea cea duhovnicească, să se întâlnească cu Dumnezeu – Care înăuntrul inimii sale se află –, să intre din afară în cămara Lui de nuntă. De aceea-s rugăciunile de seară, de noapte, pe care omul le face retrăgându-se; că nu le poate face în mijlocul drumului, le face în ascuns.

Să fugi din lume, adică să-ţi reduci trebuinţele cele fizice, naturale, trebuincioase pentru existenţă, la minimum: cu înfrânare, cu post, nu cu răsfăţuri şi cu mese şi cu banchete şi cu celelalte, şi viaţă modestă şi simplă, cu sărăcie, cu smerenie. Să le reduci, deci, la nivelul trebuincios, pentru trebuinţă. Să facem lucruri pentru trebuinţă, pentru necesitate, nu pentru răsfăţ şi pentru distracţie. Uite, mâncarea şi îmbrăcămintea – îmi acopăr trupul ca să mă păzesc de intemperie şi să-mi acopăr goliciunea, nu să mă îmbrac cu lux şi cu mătăsuri şi cu scumpeturi, care răsfaţă orgoliile şi mândria; la fel cu mâncarea, la fel cu toate chestiile astea. Să folosim lucrurile din afară pentru trebuinţă şi pentru folos duhovnicesc…

Părinţii spun că mintea e făcută să umble încolo şi-ncoace. Una dintre greutăţile minţii este aceea că se împrăştie pentru că nu are de lucru. Zic: dă-i minţii o lucrare; dacă mintea are o lucrare, atunci nu mai e atrasă de curiozitate, cum ar fi spre televizor. Şi anume, ce lucrare? Fie o gândire duhovnicească, fie o rugăciune – dacă fixezi o rugăciune necontenită. Să te rogi lui Dumnezeu aşa cum respiri, tot aşa de des. Dacă mintea e mereu prinsă cu rugăciunea, nu mai este atrasă de impresii din afară, nu se mai opreşte. Dacă are o cugetare înaltă, sfântă, duhovnicească, se impresionează prin frumuseţile acestea nu trupeşti, ci duhovniceşti. Doar e aşa simplu!

Părintele Paisie de la Sihla pomenea de un lucru foarte simplu, în privinţa aceasta. Spunea: „Odată a venit la mine o babă dintr-acelea credincioase, care m-a întrebat: «Ce să fac, părinte, că eu nu ştiu carte şi nu am învăţat rugăciuni? Mă mântuiesc eu fără rugăciuni?» Şi i-am zis: «Dar nu te rogi deloc?» «Ba mă rog!» «Atunci cum te rogi?» Zice: «Uite cum mă rog: când mătur prin casă, mă rog lui Dumnezeu: Doamne, curăţă gunoaiele din sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casă, şi să-Ţi plac Ţie cum îmi place mie casa curată. Când spăl rufele, zic la fel: Doamne, spală răutăţile din sufletul meu, ca să fiu şi eu curată, cum e o cămaşă curată. Şi aşa zic la toate câte le fac. Oare-i bun aşa?» «Aşa să trăieşti toată viaţa!»”.

Asta-i rugăciunea minţii necontenită. Adică: în toate împrejurările în care faci o treabă, să vezi prezenţa lui Dumnezeu – şi să faci treaba aceea, că poţi s-o faci. Dar, făcând treaba aceasta exterioară, trebuitoare, mintea ta este legată de altceva – este legată de prezenţa lui Dumnezeu, Care e peste tot. Atunci mintea nu mai este curioasă, nu mai vrea să mai vadă, pentru că nu mai are timp. Nu mai vrea să mai vadă altceva, pentru că ea e mereu ocupată cu lucruri sfinte şi înalte, duhovniceşti, şi lucrurile celelalte o lasă nepăsătoare.

Parintele Petroniu Tanase – Extras din Interviu realizat de Virgiliu Gheorghe. Articol apărut în nr. 26 din “Familia Ortodoxă”



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *