Veste proasă pentru românii din Marea Britanie: Premierul David Cameron grabește referendumul de iesirea din UE

Marea-Britanie-grabeste-referendumul-de-iesirea-din-UE

Premierul britanic conservator David Cameron a declarat că vrea să organizeze mai repede decât 2017, când era prevăzut, referendumul prin care britanicii să se pronunțe dacă doresc să rămână în UE, scrie site-ul regatulunit.com.

La presiunea euroscepticilor din propriul partid și în fața popularității crescânde a Partidului Independenței din Regatul Unit (UKIP), care cere ieșirea din UE și o înăsprire a regimului imigrării, Cameron a promis că va renegocia tratatul care leagă Marea Britanie de Uniunea Europeană și să încerce să recupereze unele atribuții cedate Bruxelles-ului.

Pentru aceasta, într-o emisiune la BBC, premierul a promis organizarea unui referendum în 2017, în cazul unei victorii conservatoare la alegerile legislative din mai anul acesta.

Referendumul trebuie să aibă loc înainte de sfârșitul lui 2017. Dacă îl putem face mai repede, aș fi încântat. Cu cât mai repede îmi voi putea respecta promisiunea unei renegocieri și a unui referendum (…), cu atât mai bine.

La sfârșitul lui noiembrie, Cameron și-a prezenta planul de reducere a imigrației, mai ales prin limitarea accesului la ajutoarele sociale pentru imigranții veniți din țările membre UE.

Cameron va discuta cu cancelarul german Angela Merkel proiectele sale, pentru a căror punere în practică ar fi necesară modificarea tratatelor cu Uniunea Europeană. Pe de altă parte, Merkel nici nu vrea să audă de o îngrădire a liberei circulații în interiorul UE.

Conservatorii lui Cameron se află la putere împreună cu Liberal-Democrații din 2010. Sondajele de opinie îi dau însă pe laburiști cu un ușor avans față de celelalte partide în vederea scrutinului din mai.

Numeroși analiști estimează, însă, că nici un partid nu va putea guverna singur și că va fi în mod cert nevoie de o nouă alianță la Putere.

loading...
COPIAȚI FRAGMENTUL DE COD

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *