Vladimir Putin, DEZVĂLUIRI șocante la Paris: ”Turcia ne-a doborât bombardierul pentru a proteja rutele pe care petrolul ISIS intră pe teritoriul său”



putin_650x400_81448619245

Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat, luni seară, că Ankara a decis să dobore avionul rusesc pentru că a dorit să protejeze petrolul pe care ISIS îl furnizează Turciei, informeaza evz.ro.

”Avem toate motivele să credem că decizia de a lovi avionul nostru a fost dictată din dorința de a proteja rutele pe care ISIS livrează petrol către Turcia”, a declarat Vladimir Putin în cadrul unei conferințe de presă organizate cu ocazia Conferinţei ONU pe tema climei de la Paris, relatează BBC. El a calificat gestul Turciei drept o greșeală imensă. La rândul său, Turcia a precizat că nu-și va cere scuze pentru doborârea bombardierului rus, spunând că nu a făcut decât să-și apere frontierele. De asemenea, Ankara a negat orice fel de legături cu organizația teroristă ISIS.

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a exprimat regret, la întrevederea cu omologul său rus, Vladimir Putin, pentru doborârea de către Turcia a bombardierului rus, anunţă Kremlinul.

Armata turcă a doborât, pe 24 noiembrie, un bombardier rus Suhoi Su-24, la frontiera dintre Siria şi Turcia. Ankara susţine că avionul militar rus intrase câteva secunde în spaţiul aerian turc, deşi nu există dovezi în acest sens. Moscova a explicat că avionul nu a intrat deloc în spaţiul aerian turc, iar preşedintele rus, Vladimir Putin, a avertizat că incidentul va avea „consecinţe grave”. Cei doi piloţi ai avionului s-au catapultat. Lt.col. Oleg Peșkov a fost împuşcat mortal de insurgenţi sirieni de etnie turcă, iar celălalt, Constantin Murakhtin, a fost salvat într-o operaţiune specială ruso-siriană.



loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *