VOCEA DIASPOREI: E o ruşine să speli la fund străinii?

Sursa foto: emigrantul.it

Sursa foto: emigrantul.it

Viața celor care muncesc peste hotare este luată în derâdere de unii dintre cei rămași acasă, chiar dacă de multe ori aceștia preferă să nu facă nimic. O româncă plecată în Franța se simte mândră de ceea ce face și de felul în care s-a integrat acolo, spune vrancea24.ro

„Într-o zi, am citit pe Facebook un comentariu care m-a şocat: „au plecat să spele la c.. străinii”!

Georgeta-Keller-Miron

Georgeta Kelle Miron

Eu sunt contabilă şi pentru a spăla c.. (cititi Auxiliaire de vie) am făcut un an de formare profesională după care am lucrat într-o casă de bătrâni, este ceva ruşinos? Toţi imbătrânim şi avem nevoie de cineva alături, nu credeţi? După o altă formare profesională, am lucrat la un supermarket, am făcut toate raioanele – de la iaurturi la peşte, trebuie să-mi fie ruşine? Diploma mea în Franţa nu avea nici o valoare, ca să o validez ar fi trebuit să-mi petrec doi ani la Marsilia, pe banii mei, familia fiind în Avignon (nu costă mult – câteva mii de euro pe an!).

Asemenea remarci mă întristează, venind din partea celor de „acasă”. Prietenii, cunoştinţele, colegii de serviciu, familia de aici (francezi de baştină) dau dovadă de mult mai multă înţelegere şi compasiune în ceea ce mă priveşte, cu toate că ei nu au cunoscut „epoca de aur” şi nici condiţiile în care trăiesc cei mai mulţi dintre români. Nu am nici un regret, dimpotrivă, sunt MÂNDRĂ că am reuşit să mă integrez, sunt mândră de tot ce am învăţat. Sunt bogată, nu pentru că aş avea bani, tot ce am învăţat în ultimii ani mă fac să mă simt bogată. Am cunoscut oameni veniţi din toate colţurile lumii. Unii m-au apreciat, alţii mai puţin. Chiar dacă am trecut prin faza „spălat la c..”, sunt tot eu pentru cei care m-au cunoscut şi pot spune că am depăşit mândria prostească (gândeam la fel la un moment dat) a unora de acasă. Să nu uităm că a munci cinstit nu este o ruşine niciunde în lume, poate doar pentru unii…

Nici în Franţa viaţa nu este roz, iar de ani de zile de când sunt aici nu am văzut nici un căţel cu covrigi în coadă. De altfel, nu am văzut covrigi pur şi simplu. Dacă mă întrebaţi unde mă simt acasă, vă voi răspunde sincer: în Franţa. De ce? Am un acoperiş deasupra capului, nu mă uit lung la un frigider gol, pot pleca în vacanţă din când în când şi, cel mai important, sunt alături de cei dragi mie, fără de care mi-ar fi foarte greu.”

Georgeta Keller Miron

Sursa: emigrantul.it

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *