Arhivă zilnică: februarie 2, 2018

1

VIDEO – Trei pilde creștine (Partea a II-a)

Trei pilde crestine inspirate din literatura patristica ortodoxa, ce au caracter moralizator-catehetic. Cele trei scurt metraje ne arată cum trebuie să privim pe semenii noștrii fără să-i judecăm aspru, cum trebuie să stăruim în...

0

Cum să biruim desfrânarea

Această patimă este foarte întâlnită astăzi, în special printre tineri, dar şi printre cei mai în vârstă. Deşi este foarte răspândită, nu sunt mulţi aceia care o conştientizează, fiind genul de patimă care pe...

1

Să nu stingem flacăra Iubirii

Iubirea este sentimentul care înnobilează sufletul omului. Ea încălzește inimile, alină suferințele, dă speranță. Atunci când dăruim iubire, sufletul pare să se umple de o mare bucurie, îi cresc aripi, dărâmă zidurile reci ale...

0

Cea mai simplă rețetă a fericirii

Este o reţetă pentru cei care nu-şi fac datorii în această lume, iar dacă sunt dintre cei cu datorii, chiar şi aceştia pot fi fericiţi, acceptând necazul scurt de acum prin care trec şi...

0

Cum să comunici cu soțul necredincios

Despre purtarea crucii în familie Greșeala multor femei este faptul că acestea încep să-și îmbisericească soții. Nu este permis așa ceva. Aceasta nu are nimic de-a face cu Ortodoxia. V-ați adresat soțului, i-ați spus,...

1

Principala cauză a decăderii noastre este lenea

Părintele Calistrat Chifan, preot la Mănăstirea Vlădiceni din Iași, este unul dintre cei mai populari slujitori ai altarului din România. Contul său de facebook, unde ucenicii îi postează cu regularitate predicile, are peste 149.000...