Comunitatea ortodoxă din județul Neamț și credincioșii Parohiei Borniș traversează momente de adâncă tristețe în urma trecerii la cele veșnice a părintelui Ovidiu-Mihai Ungurianu. Acesta s-a stins din viață în dimineața zilei de 27 martie 2026, după o luptă lungă și chinuitoare cu o afecțiune hematologică severă. Timp de 13 ani, părintele a purtat cu o demnitate rar întâlnită povara bolii, trecând prin numeroase intervenții chirurgicale și perioade dificile de spitalizare, fără ca suferința fizică să îi clatine credința neclintită în Dumnezeu sau devotamentul față de misiunea sa preoțească, relatează Doxologia.ro.
Cuprins:
Cine a fost Părintele Ovidiu-Mihai Ungurianu?
Născut pe 4 aprilie 1980 în Piatra Neamț, în familia formată de Mihai și Olguța Ungurianu, Ovidiu-Mihai și-a îndreptat pașii către teologie încă din primii ani ai tinereții. Formarea sa academică și spirituală a început la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, continuând apoi cu studiile de licență și master la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.
Momentul decisiv al vieții sale a avut loc în anul 2005, când a primit harul preoției prin mâinile Părintelui Patriarh Daniel, care ocupa la acea vreme scaunul de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Hirotonia a fost săvârșită la Catedrala Mitropolitană din Iași, iar la scurt timp, pe 15 martie 2005, părintele Ovidiu a fost instalat ca preot paroh în localitatea Borniș. Acest loc nu a fost doar o simplă etapă în cariera sa, ci spațiul unde și-a dedicat întreaga energie și vocație timp de peste două decenii.
O moștenire spirituală și administrativă de excepție în comunitatea Borniș
Pe parcursul celor 21 de ani de slujire, părintele Ovidiu-Mihai Ungurianu a lăsat în urmă dovezi concrete ale hărniciei și dragostei sale pentru biserică. Sub directa sa coordonare, locașul de cult din Borniș a fost restaurat integral, fiind modernizat prin înlocuirea ferestrelor și dotarea cu utilități. Proiectele sale au vizat și latura socială și administrativă, acesta reușind să ridice o casă socială modernă și un apartament parohial.
Grija sa pentru estetica și funcționalitatea curții bisericești s-a materializat prin construcția unei fântâni și a unei troițe. De asemenea, părintele a demonstrat un profund spirit patriotic, înălțând la școala din sat un monument-troiță dedicat eroilor neamului, cu ocazia Centenarului Marii Uniri. O realizare de suflet, care a unit comunitatea, a fost proiectul cinematografic „Bornișul și oamenii săi”, creat împreună cu fiul său, David-Dumitru, ca un omagiu adus satului pe care l-a păstorit.
Dincolo de ziduri și monumente, părintele a rămas un stâlp de sprijin pentru enoriași, fiind recunoscut ca un duhovnic blând și jertfelnic. În toată această perioadă de trudă și suferință, a fost susținut de soția sa, preoteasa Roxana-Elena, profesor de educație vizuală și religie, alături de care a crescut trei copii: David-Dumitru, Maria-Ștefania și Mina-Nicolae.
Alăturați-vă comunității Gânduri din Ierusalim
Urmăriți-ne pe canalele oficiale de WhatsApp și Telegram pentru a rămâne la curent cu ultimele noutăți:
Slujba de prohodire și mesajul de speranță al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan
Înmormântarea părintelui a avut loc în Duminica a 5-a din Postul Mare, pe 29 martie 2026. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Borniș. Evenimentul a adunat un număr mare de preoți, diaconi, fii duhovnicești și localnici care au dorit să își ia rămas bun de la cel care le-a fost ghid spiritual timp de 21 de ani.
La finalul ceremoniei, Mitropolitul Teofan a transmis un cuvânt de mângâiere familiei și celor prezenți, explicând sensul creștin al plecării din această lume:
„Cei care pleacă din această lume, de fapt, nu mor, ci doar pleacă. Pleacă pentru puțin timp, până când, peste mulți ani sau mai puțini, sau poate peste multe decenii, și noi, ca preoți, vom pleca — astăzi, mâine, peste decenii —, cât îi este rânduit fiecăruia. Și tot acolo va pleca și doamna preoteasă, sau copiii ei, sau enoriașii aflați aici, de față. Părintele a propovăduit, de la altar, taina că Hristos a înviat. Și, dacă Hristos a înviat, înseamnă că și părintele, sufletul lui, nu moare, ci este doar puțin plecat. Aceasta este esența lucrării pe care părintele a săvârșit-o și pe care o amintim acum, în ceasul plecării sale. Căci a slujit aici, s-a îngrijit de cele ale bisericii, de cele din jurul bisericii, de cele legate de Liturghie, de cele legate de spovedanie, de binecuvântarea celor care se nasc, a celor care își unesc viața în Sfânta Taină a Cununiei, a celor care pleacă de aici, apoi de sfințirea caselor, de toate cele care sunt legate de misiunea preoțească. Acum, Dumnezeu, chemându-l la Sine, după gândul Său, foarte greu de înțeles pentru noi, cei poate prea mult aplecați spre lucrurile de jos, îl primește în iubirea Sa. Dar Dumnezeu, primindu-l la Sine, are El încredințarea, și o avem și noi, că taina credinței în Înviere este cea care, cu toată tristețea omenească pe care o au toți cei de față, în primul rând doamna preoteasă și copiii, aduce mângâiere. Tristețea omenească firească este dublată, însă, de credința în Înviere.”
Această zi a rămas în memoria colectivă a comunității din Borniș ca un ultim omagiu adus unui om care și-a transformat propria suferință într-o lecție de demnitate și iubire față de aproapele.
