Alegerile care se fac din pornirile dorinţelor sau sunt dictate de spaime îl apropie pe om de animal

Oamenii spun foarte uşor: „eu vreau” – fără să realizeze războiul care există între voinţă şi dorinţe. A voi şi a dori sunt lucruri principial diferite, dar, deşi majoritatea oamenilor sunt purtaţi de dorinţe şi nu de voinţă, totuşi le place să afirme că ei „fac ce vor”.

De ce este atât de important să definim voinţa în raport cu dorinţele? Tocmai pentru că voinţa este cârma, iar dorinţele sunt „combustibilul” care pune în mişcare întreaga noastră făptură. Raportul dintre voinţă şi dorinţe pune în valoare starea de graţie a omului, care este Libertatea, sau o umbreşte, aruncându-l pe om în haosul pe care îl pricinuieşte neîncetata rotire a dorinţelor, care prin natura lor sunt mişcătoare, trăgând fiecare în partea ei, astfel mişcând şi clătinând voinţa de care se află legate ca de un ţăruş.

Dacă ar fi să ne închipuim plastic acest lucru, am putea compara dorinţele cu nişte cai care se rotesc în cerc, legaţi de stâlpul voinţei. Atât timp cât mersul cailor e armonios, voinţa rămâne nemişcată, oferind mişcării o rază perfectă, astfel încât alergarea cailor să pară un dans. Dacă însă unul dintre cai ar începe să alerge invers sau să se ridice în două picioare, atunci şi ceilalţi ar cădea pradă haosului, ajungând să se tragă în toate părţile, până ar smulge stâlpul voinţei, târându-l aiurea.

Voinţa este ceva ce ţine de libera alegere şi de aceea este ceva propriu doar omului, nu şi animalelor, în timp ce dorinţele izvorăsc din instincte şi sunt legate de simţuri, fiind proprii atât oamenilor, cât şi animalelor. De pildă, atât oamenii, cât şi animalele simt dorinţa de a mânca, dar oamenii pot posti prin voinţă.

Voinţa este partea superioară a sufletului uman, astfel că omul poate face alegeri care nu sunt dictate de dorinţe, spre deosebire de animale care sunt mişcate doar de dorinţe şi spaime. Omul face alegeri raţionale pe care le urmează – alegerile care se fac din pornirile dorinţelor sau sunt dictate de spaime îl apropie pe om de animal, abătându-l de la chemarea pe care o are în lume.

Părintele Savatie Baştovoi

Extras din Sindromul „cesăfac”, Ed.Cathisma, Bucureşti, 2014, pag. 9-11

ADVERTISMENT
loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *