Anul 2004 – Tumoarea unei fetițe vindecată de Sfântul Luca al Crimeii

În anul 2004 am venit cu fiicele mele în pelerinaj la Mănăstirea Sagmata, iar stareţul ne-a dat ca binecuvântare o iconiţă a Sfântului Luca cu o bucăţică din sicriul sfântului.

Suntem din Tesalonic. Fina noastră de botez, Cris­tina, în vârstă de 3 ani, a avut o problemă. La falca de jos, în partea stângă, avea o mică umflătură de culoa­re neagră. Părinţii ei au dus-o la pediatru, care le-a re­comandat să facă o ecografie ca să vadă ce e acea um­flătură. Ecografia a arătat că este un nodul şi doctorul a spus că trebuie îndepărtat. În familia lor s-a produs panică. Au început să o ducă la diferiţi doctori.

Întorcându-mă din pelerinaj, le-am dat acea ico­niţă. Mama fetiţei a pus-o seara pe perna copilului. Dimineaţa, când s-a trezit, copilul i-a spus mamei sale:

– Mamă, azi-noapte a venit acel preot bătrân. Nu mi-a făcut niciun rău, nici nu mi-a fost frică. M-a pri­vit, a zâmbit şi a plecat!

Până atunci merseseră la 14 doctori şi toţi le-au re­comandat operaţie, ca să fie scos nodulul. În final s-au gândit să meargă şi la un chirurg de la Spitalul militar 424 din Tesalonic (astăzi, în noul spital a fost constru­ită o biserică a Sfântului Luca, sfinţită în martie 2008 de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Varnava de Nea­poleos şi Stavroupoleos). Doctorul a cerut să se facă o nouă ecografie. Peste o săptămână au făcut-o şi, o, mi­nune!, noua ecografie arăta că tumoarea fusese înde­părtată, şi încă cu bisturiul. Înăuntru exista o cicatrice fără tumoare, în vreme ce la exterior nu avea nicio tă­ietură sau cicatrice. De atunci copilul nu mai are nicio problemă.

Extras din ”Sfântul Luca al Crimeii, minunile contemporane”, Ed. Sophia

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.