Când sunteţi în dispoziţie bună să aşteptaţi vijelii. Aşa se întamplă întotdeauna

– Cînd intri în biserică, să-ţi aduci aminte că ea este casa lui Dumnezeu. Să stai în ea cugetand neîncetat în mintea ta că te afli în casa Lui. Şi să nu laşi nicio clipă să fugă din mintea ta gandul că Dumnezeu Se află alături de tine. Şi să nu-ti îngădui niciodată, sub nici un motiv, vreo libertate şi vreun confort în mişcările tale, cat timp te afli înlăuntrul bisericii.

– Să nu daţi importanţă faptului că după Sfanta Împărtăşanie vă vin multe ganduri urate şi dorinţe rele. Satana vă luptă mai tare în această zi, ca să vă pierdeţi folosul ce l-aţi primit. Moţăiala in timpul sfintei slujbe este lucrarea diavolului! Să vă luptaţi cu ea cat de mult puteţi. Şi să nu spuneţi niciodată: „Maine mă voi împărtăşi”, ci : „Dacă Domnul se va milostivi si mă va învrednici, mă voi împărtăşi.”

– Să nu judeci niciodată pe cineva. Şi, mai ales, ceea ce ţi se pare că este rău. Patima aceasta este foarte cumplită şi greu o biruiţi.

– Să nu vă încredeţi în bănuieli. Omul care se încrede în sugestiile celui viclean şi bănuieşte, este stăpanit de diavolul, care îi arată şi lucruri care niciodată nu s-au făcut. Cand diavolul vă arată lipsurile şi slăbiciunile altora şi vă îmbrânceşte în judecată, să vă spuneţi vouă înşivă : „Eu sunt mai rău decat acela. Eu sunt vrednic de osanda veşnică. Doamne, miluieşte-mă!” Chiar dacă spuneţi aceste cuvinte fără tărie, totuşi trebuie să le spuneţi.

– Să nu plecaţi din biserică mai înainte de a se termina Liturghia, pentru că veţi pierde harul ce-l primiţi.

– Gandurile îndoielii, precum şi cele ruşinoase şi de hulă trebuie să le dispreţuiţi. Să nu le daţi nici o importanţă! Dispreţuiţi-le! Şi atunci vrăjmaşul diavol nu va mai rezista, ci va fugi. Diavolul nu rezistă dispreţului, deoarece a fost călcat. Dar dacă începeţi totuşi acest dialog cu gandurile (nu uitaţi că gandurile acestea nu sunt ale voastre, ci ale vrăjmaşului, venite din afară) , diavolul vă va aduce atatea ganduri, încat vă vor încovoia şi aşa vă vor „întuneca”.

– În fiecare seară să vă cercetaţi pe voi înşivă şi să vă pocăiţi de păcatele voastre. Cercetarea vieţii noastre ne povăţuieşte la cunoaşterea neputinţei noastre şi la pocăinţă. Iar pocăinţa ne povăţuieşte la neîncetata pomenire a lui Dumnezeu si a morţii. Celui care flecăreşte nu-i este cu putinţă să trăiască cu trezvie. Acesta va avea în permanenţă împrăştierea minţii. Din tăcere se naşte liniştea, iar din linişte rugăciunea.

– Nu trebuie să ne maniem pe cei care ne pricinuiesc mahnire, căci ei sunt făcătorii noştri de bine. Ei ne arată nedesăvarşirile noastre de care noi înşine nici nu ne dăm seama. Trebuie, aşadar, să-i suferim în linişte şi să ne rugăm pentru ei.

– Mahnirile care vin una după alta trimise de Dumnezeu, sunt dovada dragostei Lui faţă de noi. Scopul fiecăreia este diferit. Ni le trimite ori ca să ne taie un oarecare rău, ori ca să ne cuminţească, ori ca să ne slăvească mai mult în viaţa ce va să fie, ori ca să ne pedepsească pentru păcatele noastre cele vechi.

– Cand înduri unele mahniri să-ţi spui : „Poate sunt vrednic de aceste mahniri. Poate toate-mi sunt absolut necesare, ca să mă curăţ de patimile mele şi mai ales de mandrie.” A suferi diferite amărăciuni nu este atat de important, ci trebuie să ne îngrijim să nu ne umplem de răutate împotriva aceluia ce ni le-a pricinuit.

– Cand te tulbură gandul de frică pentru mahnirile ce vor urma, să nu începi să vorbeşti cu el, ci să spui simplu : „Facă-se voia Domnului!” . Şi asta te va umple de linişte.

– Cand sunteţi în dispoziţie bună să aşteptaţi vijelii. Aşa se întamplă întotdeauna. La fiecare bine, ispita ori merge înainte, ori vine după el.

– Partea si soarta celor ce vor să se mantuiască este suferinţa. Cand suferim, trebuie să ne bucurăm. Şi asta pentru că în acest fel suntem mai siguri de mantuirea noastră.

– Am observat în viaţa mea că problemele de nedezlegat şi întamplările de neînţeles se desluşesc de la sine. Uneori mai repede, alteori după mai mulţi ani. De aceea niciodată n-am stăruit să le explic, deoarece am crezut că odată mi se vor descoperii. Şi într-adevăr, Domnul mi-a trimis dezlegarea îndoielilor la vremea potrivită.

– Pacea lui Dumnezeu este adusă în inima noastră de dorinţa sinceră de a păzi voia Lui. Deci, lasă-te cu totul în voia cea sfantă a Domnului, Care este bun şi desăvarşit şi El îţi va da pace chiar cand suferi multe mahniri lăuntrice şi exterioare. Lasă-te în mainile lui Dumnezeu totdeauna şi în toate.

– Crede-mă că atunci cand suferi ceva foarte greu, suferi după voia lui Dumnezeu, pentru mantuirea ta.

– Roagă pe Domnul să-ţi ridice orice mahnire şi, o dată cu asta, leapădă-ţi voia ta cea păcătoasă şi oarbă. Lasă-te pe tine, sufletul şi trupul tău, lucrurile tale prezentul şi viitorul tău, cunoscuţii, prietenii, rudele tale şi toate celelalte în voia lui Dumnezeu Cel Preasfant şi Preaînţelept. Spune: „Slavă Ţie, Dumnezeule! Slavă Ţie, Dumnezeule! Slavă Ţie, Dumnezeule, pentru toate!”. Cu aceste cuvinte minunate şi sfinte se spulberă toate gandurile cele întunecate şi fuge greutatea din suflet şi vine în el pacea şi bucuria. Facă-se voia Ta, Doamne, în toate! Slavă Ţie, Doamne, pentru toate.

– Nu trebuie să deznădăjduim niciodată. Să nu uităm că şi în cele mai înfricoşătoare căderi se ascunde mila cea nesfarşită a Domnului… Chiar şi pierderea părinţilor duhovniceşti este, în planurile sfinte ale lui Dumnezeu, pentru mantuirea noastră. Crede-mă!

– Despărţirea trupească nu distruge unirea duhovnicească dintre doi oameni, legaţi prin dragostea în Hristos, care este lucrul cel mai de preţ din lume.

– Uneori, Dumnezeu lasă pe om să se simtă părăsit şi uitat. La fel se poate întampla cu toată societatea. În aceste cazuri, lucrul nostru este să ne păstrăm credinţa în Hristos. Dacă se va păstra credinţa, este nădejde de mantuire. Iar credinţa se păstrează numai prin abţinerea de la orice păcat.

– Toate faptele noastre cele bune trebuie să fie încercate, adică probate dacă sunt cu adevărat după Dumnezeu. Toate chiar şi credinţa noastră. Încercarea se face prin amărăciuni şi suferinţe.

– Nu trebuie să ne lipim de cele pămanteşti, chiar de ni se vor părea de mare preţ. Oricărui lucru pămantesc să-i dai valoarea lui pămantească. Însă numai una are într-adevăr mare valoare: mantuirea sufletului nostru. Toate celelalte sunt deşarte. Aici, pe pămant, toate sunt nesigure. Gandul nostru trebuie să fie aţintit şi pironit în Dumnezeu şi în viaţa veşnică. Toate cele pămanteşti vor trece.

– Nu te preocupa niciodată ce vor spune oamenii care nu au o gandire creştinească.

– Acum, creştinismul este urat peste tot, pentru că îi împiedică (pe oameni) să trăiască cum vor, să păcătuiască nestingheriţi. Noua generaţie se dizolvă, se strică, putrezeşte. Vor să trăiască fără Dumnezeu şi urmările sunt evidente.

– Toată lumea se află sub influenţa unei puteri care stăpaneşte mintea, voinţa şi toate puterile sufletului. Şi această putere este vicleană, pentru că izvorul ei este diavolul, iar uneltele lui sunt oamenii vicleni. Prin ei lucrează Antihrist şi înaintemergătorii lui. Apostolul spune: „Pentru aceea Dumnezeu i-a predat duhului amăgirii, al înşelării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului.” Ceva întunecat şi înfricoşător vine peste lume. Omul va rămane mai mult sau mai puţin sub stăpanirea lui şi cu cat puterea celui viclean îl are mai mult (pe om) în stapanirea sa, cu atat omul va fi mai puţin conştient de ceea ce face.

Din învățăturile Sfântului Varsanufie de la Optina

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *