Ce este milostenia în ochii lui Dumnezeu și cum trebuie lucrată pentru a deveni izvor de viață – învățătura Părintelui Iosif Vatopedinul

Milostenia – fiica lui Dumnezeu şi vasul iubirii dumnezeieşti

În tradiţia filocalică a Bisericii Ortodoxe, virtuţile nu sunt simple atitudini morale sau exerciţii exterioare ale comportamentului uman. Ele sunt realităţi vii, lucrări ale harului, căi concrete prin care omul intră în dialog cu Dumnezeu şi devine părtaş la viaţa Sa. Între toate aceste virtuţi, milostenia ocupă un loc aparte, nu doar ca faptă, ci ca stare a inimii, ca lucrare tainică ce uneşte cerul cu pământul. Ea nu este doar un gest de ajutorare, ci un vas al iubirii, o unealtă prin care Dumnezeu Ziditorul Se face cunoscut făpturilor Sale.

Citește și: Strigătul unui preot și lupta unei tinere condamnate de sistem: mărturia dureroasă a Părintele Alexandru Lungu pentru salvarea Andreei Anita, aflată la limita dintre viață și moarte

Această perspectivă profundă asupra milosteniei este exprimată cu o forţă teologică şi duhovnicească remarcabilă în scrierile Părinţilor athoniţi. Un astfel de text se regăseşte în lucrarea Dialoguri la Athos, aparţinând Gheronda Iosif Vatopedinul, volum publicat de Editura Doxologia, în care milostenia nu este prezentată abstract, ci personalizată, aproape ipostaziată, ca o fiică a lui Dumnezeu, purtătoare a desăvârşitelor Sale bogăţii. Nu este o simplă metaforă literară, ci o teologie vie, născută din experienţa Bisericii şi din vederea duhovnicească a sfinţilor.

În cele ce urmează, este redat integral şi nemodificat textul care descrie această taină a milosteniei, aşa cum a fost transmis în cartea Dialoguri la Athos, păstrându-i întreaga densitate teologică şi expresivitatea duhovnicească:

„Cum să descriem vasul iubirii, unealta şi mijlocul prin care Dumnezeu Ziditorul comunică cu făpturile Sale? Cum să o descriem pe aceasta, care s-a numit pe ea însăşi fiică a lui Dumnezeu şi iconom al desăvârşitelor bogăţii.

Când Sfântul Ioan cel Milostiv era tânăr, se gândea să pună în lucrare în viaţa sa împreună-pătimirea şi milostenia. Atunci i s-a înfăţişat această atotvirtute şi ca o împărăteasă plină de har i-a grăit:

„Eu sunt cea dintâi fiică a lui Dumnezeu. Pe cel ce mă cinsteşte şi mă iubeşte îl voi duce la Tatăl meu!”. Aceasta este milostenia, iar cel ce doreşte cu adevărat legătura şi dimpreună locuirea cu Tatăl ei, Dumnezeu, să se îngrijească să o dobândească sau, mai degrabă, să o pună în lucrare în toată viaţa sa.

Oare nu este aceasta cea care L-a silit pe Dumnezeu să făurească zidirea, pentru ca să-i dăruiască din dumnezeieştile bogăţii ale atotiubirii Sale? Ce altă noimă au sfintele cuvinte ale Scripturii, despre negrăitul şi preabunul Dumnezeu, că „pe însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii pentru noi toţi” (Romani 8, 32). Care minte, care limbă, care cugetare ar putea să descrie sau să exprime această faptă? Atât de mare este locul milosteniei pe lângă Dumnezeu, până la a se descoperi că „mila (lui Dumnezeu) biruieşte în faţa judecăţii!” (cf. Iacov 2, 13).

Iată, aşadar, mijloc mântuitor şi aducător de câştig! Iată măsură desăvârşită şi de folos! Iată mod şi mijloc al mântuirii, foarte simplu şi totdeauna uşor de realizat, în orice loc, timp şi împrejurare! Nu ne-ar ajunge nici spaţiul, nici timpul, dar nici chiar priceperea, dacă am dori să descriem chipurile şi mijloacele din îndelungata ei istorie, prin care a fost pusă în lucrare această fericită virtute a milosteniei, nu numai în firea noastră cuvântătoare, ci şi în firea necuvântătoare, de vreme ce „dreptul are milă de viaţa dobitoacelor sale” (Pilde 12, 10).

O, fericită fiică a împăratului cerurilor, care pe însuşi Părintele tău L-ai silit să Se răstignească pentru cei ce s-au lepădat de El! Cu aceeaşi împreună-pătimire dumnezeiască apropie-te şi de noi, cei învârtoşaţi la inimă, şi împărtăşeşte-ne şi nouă din stihiile firii tale, încât să ne asemănăm ţie după putinţă, de vreme ce nu voieşti moartea noastră!”

Citește și: Cum se rup cu adevărat vrăjile care apasă sufletul și trupul omului – Avertismentul dur al Sfântul Paisie Aghioritul despre păcat, pocăință și cauza ascunsă a chinului

Acest text nu este doar o meditaţie duhovnicească, ci o chemare directă la lucrare. Milostenia nu este prezentată ca opţiune, ci ca necesitate ontologică a vieţii creştine, ca drum sigur spre Tatăl. În viziunea lui Gheronda Iosif Vatopedinul, ea devine legătura vie dintre om şi Dumnezeu, criteriu al judecăţii şi, totodată, biruinţă asupra ei. Cine o cinsteşte, cine o trăieşte, cine o pune în lucrare fără rezerve, intră deja, încă din această viaţă, în logica Împărăţiei.