Ce să facem ca să trăim mai bine? Când omul caută ajutor, slavă și mulțumire la oameni și nu la Dumnezeu, și ce urmează după aceea

În vremuri marcate de nesiguranță, dezordine și oboseală lăuntrică, întrebarea legată de felul în care poate fi trăită o viață mai bună revine constant în conștiința omului. Nu este o întrebare teoretică, ci una care izvorăște din experiența directă a supunerii față de autoritate, a loialității, a disciplinei și a raportării zilnice la voința altcuiva. Pornind de la această realitate, reflecția care urmează deschide un contrast puternic între fidelitatea față de stăpânii trecători ai acestei lumi și uitarea Celui Care rămâne neschimbat.

Citește și: Omenia arată cine a fost tatăl şi mama noastră, cine au fost bunicii nostri şi din ce neam ne tragem fiecare dintre noi – cuvintele Părintelui Ioan Danci despre cei șapte ani de acasă și sufletul omului

Textul care urmează se concentrează asupra unei confruntări între două moduri de viață: unul construit exclusiv pe voința proprie, pe reguli omenești și pe frica de oameni, și un altul întemeiat pe raportarea constantă la Dumnezeu. Tema centrală este degradarea lăuntrică și socială care apare atunci când ordinea dumnezeiască este înlocuită cu autonomia absolută a omului, iar consecințele sunt descrise ca fiind vizibile atât în lume, cât și în interiorul fiecărei persoane.

În acest cadru se înscrie și mărturia care urmează, transmisă sub forma unei scrisori cu caracter duhovnicesc, în care un ierarh ortodox răspunde unei întrebări directe despre cum poate fi atinsă o stare mai bună a vieții. Răspunsul nu este unul teoretic sau moralizator, ci este ancorat într-o istorisire cu valoare de pildă, care conduce spre un set de îndemnuri simple, dar radicale, menite să reașeze raportul omului cu Dumnezeu.

Răspunsul unui om al lui Dumnezeu la întrebarea despre o viață mai bună

După cum singur spui, ai slujit sub un singur domnitor mulţi ani. Nu trecea zi fără să-ţi aminteşti de stăpânul tău, de voia lui, de poruncile lui, de planurile lui. Iar acest domnitor era om muritor – şi a murit.

Există însă un Domnitor Care nu este muritor şi nu moare, Care a fost Domnitor şi asupra domnitorului tău, după cum este asupra tuturor împăraţilor şi prinţilor acestei lumi. Este Domnul Dumnezeu, Făcătorul şi Atotţiitorul cerului şi pământului. Nu e cu totul raţional şi firesc ca oamenii, supuşi ai acestui Domnitor al domnitorilor, în fiecare zi să se gândească la El, să afle voia Lui, să cerceteze poruncile Lui, să pătrundă planurile Lui? Dar tocmai ceea ce este raţional şi firesc mulţi oameni au lepădat, urmând numai şi numai voinţei proprii, gândirii proprii, regulilor şi legilor proprii. Iar rodul evident al acestui lucru este în vremea de acum: tulburare, neorânduială, deznădejde, prăpastie împrejurul oamenilor şi în oameni.

Văzând şi singur toate acestea, întrebi mirat: „Ce să facem ca să ne fie mai bine?” Nu- ţi voi răspunde eu, ci-l voi lăsa pe un om sfânt să îţi răspundă. Se povesteşte că în vremea veche ajunsese în Egipt să fie o stare aşa de rea între oameni cum este starea de acum din lume. Atunci, doi prieteni deznădăjduiţi din Alexandria au hotărât să umble prin lume şi să caute măcar un om înţelept şi fericit. După ce au căutat mult şi în zadar, au dat până la urmă peste un om sfânt într-o dumbravă singuratică.

Acela li s- a închinat până la pământ şi i-a primit cu bucurie în coliba sa. După o îndelungă împreună- vorbire şi cercetare, cei doi călători s-au încredinţat că aflaseră, cu adevărat, omul în care înţelepciunea şi fericirea se întâlneau. Şi i-au strigat: Dar, omule al lui Dumnezeu, noi nu putem trăi ca tine! Deci, cum putem fi fericiţi?

A început să plângă omul lui Dumnezeu şi, ridicându-şi ochii către cer, a grăit printre lacrimi: Nici nu este nevoie să trăiţi ca mine; ci ca să fiţi mai fericiţi decât sunteţi, urmaţi această pravilă:

• Gândiţi-vă la Dumnezeu măcar cât vă gândiţi la oameni,
• temeţi-vă de Dumnezeu măcar cât vă temeţi de oameni,
• cinstiţi-L pe Dumnezeu măcar cât îi cinstiţi pe oameni,
• rugaţi-vă lui Dumnezeu măcar cât vă rugaţi de oameni,
• nădăjduiţi în Dumnezeu măcar cât nădăjduiţi în oameni,
• căutaţi ajutor de la Dumnezeu măcar cât căutaţi de la oameni,
• împliniţi legea lui Dumnezeu măcar cât împliniţi legea oamenilor,
• daţi mulţumită lui Dumnezeu măcar cât daţi mulţumită oamenilor,
• slăviţi pe Dumnezeu măcar cât îi slăviţi pe oameni!

După ce au ascultat acest abecedar de viaţă şi purtare, cei doi prieteni s-au întors mulţumiţi la casele lor. Acesta e răspunsul şi pentru tine, slăvite comandante, şi strigă-l în urechi şi altora. Iar eu pot adăuga numai atât: nu se poate trece pe lângă acest abecedar de-a dreptul la o carte grea. Domnul să te bucure!

Scrisoarea a 109-a, Comandantului Ştefan D., care întreabă ce să facem ca să ne fie mai bine?

După această înșiruire de îndemnuri, sensul răspunsului devine limpede: nu este vorba despre schimbări spectaculoase sau despre retragerea din lume, ci despre o reașezare a priorităților interioare. Viața omului rămâne aceeași în exterior, dar raportarea sa se mută de la frica de oameni la frica de Dumnezeu, de la nădejdea în sprijinul omenesc la încrederea în ajutorul dumnezeiesc. Această logică a echilibrului, formulată prin comparații simple, construiește un adevărat alfabet al viețuirii, accesibil oricui, indiferent de condiția sa.

Citește și: Ochii sunt locul în care se întâlnesc sufletele – de ce, în viziunea Sfântului Nicolae Velimirovici, privirea poate lega sau poate despărți suflete

În paginile finale ale acestei scrisori misionare se regăsește stilul direct și pastoral al Sfântului Nicolae Velimirovici, cunoscut pentru capacitatea sa de a transforma întrebările concrete ale oamenilor în răspunsuri duhovnicești cu valoare universală. Textul face parte din volumul „Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi. Scrisori misionare”, publicat de Editura Sofia, unde astfel de reflecții sunt integrate într-un dialog viu cu frământările reale ale epocii.