Ce se întâmplă cu sufletele celor morți când faci pomeniri fără inimă curată, când apar certuri, invidii și mândrie, și de ce unele daruri ajung scrum sau viermi înaintea cerului

Sărindarele și pomenirile pentru cei adormiți: relatări despre efectele lor asupra sufletelor după moarte

Mai multe mărturii din tradiția creștină vorbesc despre modul în care pomenirile, milosteniile și sărindarele influențează starea sufletelor celor trecuți din această viață. Aceste relatări nu prezintă interpretări personale, ci descriu fapte și întâmplări așa cum au fost transmise, insistând asupra consecințelor directe ale faptelor celor vii asupra celor adormiți.

Citește și: De ce nu se deschid tainele credinței oricui: gândul Părintelui Savatie Baștovoi despre răbdare, prietenie și felul în care cuvântul duhovnicesc trebuie să coboare încet, nu să lovească

Descoperiri legate de primirea darurilor aduse pentru morți

Un creștin a avut, în diferite rânduri, descoperiri despre puterea și folosul sărindarelor. Într-una dintre acestea, la sfârșitul Sfintei Liturghii, sfinții îngeri împreună cu sfinții zilei au luat de pe mesele pregătite darurile aduse pentru sufletul unui adormit. Într-o altă arătare, a văzut că nu toate prinoasele au fost luate, deoarece o parte dintre ele s-au prefăcut în grămezi de scrum, ceea ce a fost înțeles ca dovadă că acele daruri nu au fost primite înaintea lui Dumnezeu. Într-o altă descoperire, îngerul nu a putut lua nimic de pe masă, pentru că în toate bucatele aduse forfoteau viermi.

Cauza respingerii pomenilor

Aceste descoperiri au fost puse în legătură cu modul în care au fost făcute pomenile. Copiii care organizaseră pomenile pentru părinții lor adormiți au ajuns să se certe între ei, din cauza faptului că unii dăduseră mai mulți bani decât ceilalți. Din această pricină s-a creat tulburare între ei, iar ulterior le-a părut rău pentru cele întâmplate. Ca urmare, fapta lor a fost arătată ca transformându-se în păcat, iar darurile aduse s-au prefăcut în viermi, semn că nu au fost primite. Din această perspectivă, se arată că milosteniile trebuie făcute fără dorință de comparație și fără a fi expuse privirii celor invidioși, răuvoitori sau zgârciți.

Mărturii despre folosul sărindarelor din scrierile vechi

Vechile cărți bisericești consemnează că pomenirile aduc un mare folos sufletelor celor adormiți. Sărindarele săvârșite timp de 40 de zile, împreună cu Sfânta Liturghie, sunt prezentate ca fiind dintre cele mai puternice rugăciuni atât pentru cei vii, cât și pentru cei morți. Acestea sunt descrise ca având puterea de a scoate un suflet din iad sau de a-i ușura chinurile, în funcție de gravitatea păcatelor săvârșite în timpul vieții. Sunt menționate situații în care persoane au fost cercetate prin vise și vedenii de rudele trecute în pomelnic, care au venit să le mulțumească pentru faptul că au fost scăpate din locul de osândă.

Alegerea dintre propria suferință și suferința părinților

O altă întâmplare relatează cazul unei persoane care a făcut sărindare atât pentru vii, cât și pentru morți. Aflându-se în mijlocul unor necazuri grele, aceasta se ruga lui Dumnezeu mai ales pentru a fi scăpată de suferințele pământești. I s-a descoperit însă că necazul său era neînsemnat în comparație cu chinurile părinților săi, care se aflau în iad. Persoana a fost întrebată pe cine dorește să fie eliberat din suferință, pe sine sau pe părinții săi. Răspunsul a fost că dorește salvarea părinților săi, care se aflau în focul iadului. Conform relatării, Dumnezeu a primit această rugăciune și i-a scos pe părinți din chinuri, ducându-i la bine. După un timp, rugăciunile părinților, aflați acum în rai, l-au ajutat și pe el să fie izbăvit din necazurile prin care trecea.

Beneficiile pomenirilor pentru cei vii și pentru cei morți

Din aceste relatări reiese că nu doar cei adormiți, ci și cei vii pot primi ajutor ca urmare a sărindarelor și pomenirilor. Cei care se ostenesc să scoată suflete din chinuri sunt arătați ca având parte de răsplată, pentru că au lucrat la eliberarea acestora din locul unde nu este lumină, aer sau hrană, ci doar chinuri fără sfârșit.

Semnificația parastaselor și a milosteniilor

Pomenile și parastasele sunt prezentate ca o formă de legătură între cei vii și cei adormiți. Atunci când se face un parastas, este descris ca și cum sufletul celui mort ar primi o scrisoare, simțind mângâiere și bucurie pentru grija arătată. Milosteniile mai mari sunt asemănate cu pachete cu bunătăți trimise acestora. Când păcatele unui suflet sunt plătite prin sărindare, parastase și milostenii, este trimis de către Dumnezeu îngerul păzitor pentru a-l scoate din iad.

Descrierea eliberării sufletului din iad

Relatarea continuă cu descrierea modului în care îngerul păzitor ajunge în iad, mergând cu lumină printre cei aflați acolo până la sufletul rânduit pentru eliberare. Acesta este stropit cu apă vie, iar în acel moment rănile și urmele păcatului dispar, sufletul rămânând curat. Îngerul îl îmbracă apoi în haina botezului, pierdută prin păcat, îl ia de mână și îl ridică la cer, unde se află drepții. În clipa în care îngerul pleacă cu sufletul eliberat, cei rămași în iad încep să se tânguiască pentru că nu au rude pe pământ care să se roage pentru ei. Totodată, ei simt și o mică bucurie și nădejde că, până la Ziua Judecății, vor putea și ei să scape din chinuri.

Exemple despre păcate nespovedite

Sunt menționate și situații în care cei rămași pe pământ au crezut că rudele lor au ajuns direct la bine. O relatare vorbește despre o creștină căreia i s-a arătat în vis tatăl ei, care îi mulțumea cu mare bucurie pentru faptul că l-a scăpat din chinurile iadului. Acesta i-a spus că se aflase acolo timp de 7 ani din cauza unor păcate nespovedite, deși în timpul vieții fusese considerat un om bun.

Citește și: În câte feluri sunt împărțite păcatele în învățătura creștină și de ce unele dintre ele, odată înrădăcinate în viața omului, ajung să fie considerate cele mai grele și mai dificil de vindecat potrivit tradiției

Moartea și începutul veșniciei sufletului

Aceste mărturii subliniază ideea că mulți cred că odată cu moartea se sfârșește suferința, fără a conștientiza că pentru suflet abia atunci începe veșnicia. Sufletul este descris ca fiind nemuritor, iar după despărțirea de trup urmează fie bucuria veșnică, fie chinul veșnic, în funcție de starea în care se află.