”Cel ce m-a botezat avea faţa ca un fulger şi strălucea ca soarele şi acela a făcut dumnezeiasca slujbă” (citiți și vă cutremurați!)

În zilele împăraţilor Leon şi Alexandru (886—912) un domn oarecare din Peloponez a cumpărat un copil, tătar de neam, şi l-a dat pe el preotului ce-i slujea în biserica din casa lui, să-l crească şi să-l înveţe carte. Iar, după ce se deprinsese, copilul slujea preotului la trebuinţa lui. Şi când era el de doisprezece ani, l-a întrebat pe el stăpânul lui: „Oare tătarii creştini sunt?” Şi i-a răspuns lui: „Ba nu, stăpâne al meu, nu sunt creştini; încă, după cât mi se pare, nici eu nu sunt botezat”. Şi i-a zis stăpânul lui: „Apoi cum te împărtăşeşti, nefiind creştin. Eu socoteam că tu eşti botezat şi, pentru aceea, n-am oprit pe preot ca să-ţi dea făcătorul de viaţă Trup şi Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos.. Şi i-a răspuns copilul: „Eu stăpâne, n-am ştiut. Ci, cum vedeam pe alţi copii împărtăşindu-se, aşa şi eu mă împărtăşeam.” Atunci a chemat domnul acela pe preot şi i-a poruncit să boteze pe copil.

Deci, după ce l-a botezat şi după sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii, a venit îndată copilul la stăpânul său, ţinându-şi făclia aprinsă şi i-a zis lui domnul său: „Mergi de cheamă pe cel ce te-a botezat pe tine.” Iar copilul, mergând, a aflat pe preot îngrijind Sfintele Daruri şi, întorcându-se, a zis stăpânului său „Nu este acum, stăpâne, cel ce m-a botezat pe mine.” Şi i-a zis stăpânul: „Cum de a ieşit atât de repede?” Şi iarăşi a zis copilului: „Mergi de cheamă pe cel ce te-a botezat pe tine.” Iar copilul, iarăşi mergând, a aflat pe preot acoperind Sfintele Daruri. Şi, întorcându-se a zis stăpânului său: „Nu este acum, stăpâne, cel ce m-a botezat pe mine.” Şi a zis stăpânul: „Nu a putut ieşi atât de repede.” Şi iarăşi a zis copilului: „Mergi de cheamă pe cel ce te-a botezat.” Iar copilul mergând, a văzut pe preot şi i-a spus Stăpânului: „Nu este acolo cel ce m-a botezat.” Deci, s-a mirat domnul şi a zis către altă slugă: „Mergi de cheamă pe preot.” Iar sluga mergând, l-a aflat pe el isprăvind de îngrijit Sfintele Daruri şi l-a chemat pe el. Iar după ce a venit, a zis stăpânul către copilul cel botezat: „Cum de ai zis tu că nu este acolo cel ce te-a botezat? Cine dar este acesta?” Iar copilul a zis: „Cu adevărat, Stăpâne, nu m-a botezat pe mine acesta, că cel ce m-a botezat avea faţa ca un fulger şi strălucea ca soarele şi acela a făcut dumnezeiasca slujbă. Iar când slujea acel înfricoşat preot, acest preot, sta afară, înaintea bisericii, legat cu lanţ de fier peste grumajii goi, de mâini şi de picioare. Şi-l ţineau pe el doi vineţi buzaţi şi groaznici, până ce acela cu chipul luminos a sfârşit dumnezeiasca Liturghie. Şi încă era el în biserică atunci când am venit eu la tine, stăpâne, şi tu m-ai trimis să-l chem pe el.” Şi acestea auzindu-le domnul, s-a mirat şi frică l-a cuprins pe el pentru cele ce se ziceau de către copil.

Deci, luând de mână pe preot, l-a dus pe el în cămara sa şi i-a zis lui: „Ce sunt acestea, pe care le spune copilul?” Iar preotul, căzând la picioarele domnului aceluia, cu lacrimi, a zis: „De vreme ce Domnul Dumnezeul meu n-a tăinuit de stăpânul meu cele despre mine, îi voi spune adevărul: Eu, stăpâne al meu, când eram la locul şi patria mea, fiind ispitit de vrăjmaşul sufletelor noastre, am căzut în păcat. Şi înştiinţându-se episcopul meu, mi-a dat mie can­on să nu mă mai ating de cele preoţeşti. Însă eu, sărac fiind şi fără de popor neputând trăi, am venit aici şi tu stăpânul meu, milostivindu-te spre străinătatea şi sărăcia mea, m-ai primit pe mine în casa ta. Iar eu, ticălosul, călcând, conştiinţa mea și canonul cel dumnezeiesc nepăzind şi veşnicele şi înfricoşatele munci uitându-le, am slujit până astăzi. Însă, de vreme ce Dumnezeu a descoperit cele despre mine, nu mai sunt vrednic de acum nici să privesc la tine, stăpânul meu.

Deci, acestea auzind domnul acela i-a zis lui: „Omule, mai de folos îţi era ţie să-ţi ceri pâinea ta, decât, pentru viaţa aceasta vremelnică, să calci porunca lui Dumnezeu, îndrăznind la cele de neatins şi înfricoşate, că despre aceasta zice dumnezeiescul Apostol, că îngerii doresc să privească, dar tu cum ai îndrăznit, nevrednic fiind?! Însă, de vreme ce iubitor de oameni este Dumnezeu şi primeşte pe cel ce se pocăieşte cu adevărat, mergi dar la o mănăstire şi mult să te căiesti în cealaltă vreme a vieţii tale, ca să-ți fie ţie milostiv Domnul, pentru o necurăţie ca aceea a ta. Că nu este alt păcat mai rău, afară de acela când preotul, nevrednic fiind, îndrăzneşte a sluji Tainele lui Dumnezeu.” Și acestea zicând, l-a trimis pe dânsul la mănăstire. Dumnezeului nostru mărire, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Extras din ”Proloagele”, Vol. 1, Ed. Bunavestire, pag. 399-400

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *