„Cu femeia eşti un trup, trebuie să-l respecţi, cu toate că soţia poate e incultă, sau cumva mai prejos decât tine, dar tu s-o respecţi, că sunteţi una”

Dar se poate vorbi în familie de o ascultare a soţului faţă de soţie, sau a soţiei faţă de soţ?

Ascultarea e lege între dânşii; dacă nu se ascultă unul pe altul, nu pot să trăiască. Nu se poate altfel.

Adică se sfătuiesc ce-i de făcut: „cutare, cutare”, se sfătuiesc. Aceea-i ascultarea unuia faţă de altul. Ca să fie pace, întâi se sfătuiesc, ca să nu ajungă la neînţelegeri.

De aceea, te sfătuieşti, întâi: „uite, să facem lucrarea cutare”; şi-acuma, hai la discuţie, poate nu e bine, până când te hotărăşti, ca să fie de acord amândoi, ca să fie harul Sfântului Duh în lucrare.

De-aceea dacă zici: „Eh, tu zici asta, eşti o zăpăcită, eu am să fac o treabă!” – păi n-ai făcut nimica. Cu femeia eşti un trup, trebuie să-l respecţi, cu toate că soţia poate e incultă, sau cumva mai prejos decât tine, dar tu s-o respecţi, că sunteţi una. Trebuie sfătuire la orice lucrare, în niciun caz: „ori fă aşa, ori îţi dau cu ceva-n cap”.

Părintele Dionisie de la Colciu

Extras din „Ne vorbesc părinții athoniți”, Ed. Bunavestire, 2003, pag. 44