Cuvântul care atrage blestemul în propria casă: avertisment biblic pentru cei ce batjocoresc cele Sfinte și cred că vor scăpa fără urmări

Ce spune Dumnezeiasca Scriptură despre înjurarea celor Sfinte

după scrierile Protos. Nicodim Mandiță

În scrierile sale cu caracter duhovnicesc, Protos. Nicodim Mandiță atrage atenția asupra unei realități adesea minimalizate: puterea cuvântului rostit și urmările lui înaintea lui Dumnezeu. Potrivit învățăturii Sfintei Scripturi, omul este chemat să trăiască, să se dezvolte, să se înmulțească și să-și împlinească rostul vremelnic și veșnic avându-L pe Dumnezeu înaintea ochilor săi în orice vreme și în orice loc. Nimic din ceea ce face nu ar trebui să fie în afara voii și rânduielii așezate de Dumnezeu.

Citește și: Motivul pentru care doi oameni pot face același lucru, dar să primească răsplăți diferite înaintea lui Dumnezeu: un adevăr rostit limpede de Părintele Gheorghe Calciu

La fel, cuvintele omului nu sunt lipsite de greutate. Ele trebuie să fie după Dumnezeu, pentru că abaterea de la această rânduială aduce cădere și rău. Limba poate deveni unealtă a binecuvântării, dar și armă a pierzării, iar Scriptura nu lasă loc de ambiguități atunci când vorbește despre cei care înjură cele Sfinte.

„Din vorbele sale – zice Sfânta Scriptură – se va prinde păcătosul. Înjurătorul și trufașul vor pierii la fel. Nu-ți învăța gura ta a jura și a numi pe Cel Sfânt nu te obișnui. Că precum sluga care adeseori se cercetează, multe bătăi ia; așa și cel ce jură și pururea numește pe Cel Sfânt, de păcat nu se va curăți. Bărbatul care jură mult, se va umple de fărădelege, și nu se va depărta de la casa lui biciul (cu cât mai mult dar, vor fi pedepsiți înjurătorii celor Sfinte, celor Dumnezeiești!!…) Se va umple de rele casa lui. Este grai care lucrează deopotrivă cu moartea, să nu se afle acesta întru moștenirea lui Iacob (în Israilul cel Nou, adică în poporul creștinesc)… Cu vorba cea fără cumpătare nu-ți obișnui gura, că întru aceea este cuvântul păcatului… Omul care se obișnuiește cu cuvinte de înjurătură, în toate zilele sale nu se va înțelepții” (Is. Sirah 23, 7, 13, 15-19);

Această mustrare biblică este completată de alte mărturii scripturistice care arată limpede alternativa pusă înaintea fiecărui om. Din gura omului pot ieși binecuvântarea sau blestemul (2 Lege 11, 26), dulceața sau otrava (Iacov 3, 10), îndreptarea sau osânda (Matei 12, 27), viața sau moartea (2 Lege 30, 19). Cuvântul nu este niciodată neutru, ci poartă în el o încărcătură duhovnicească ce se întoarce asupra celui care îl rostește.

Citește și: Cât de des trebuie să se împărtășească credinciosul ortodox: explicațiile ÎPS Teodosie care răstoarnă discuția despre intervale și mută accentul pe viața liturgică

Prin aceste învățături, Protos. Nicodim Mandiță subliniază că înjurarea celor Sfinte nu este doar o abatere morală, ci o rană adâncă adusă sufletului, care atrage întunecare, lipsă de curățire și consecințe grele asupra vieții omului. Scriptura cheamă, astfel, la trezvie, la cumpătare în vorbire și la așezarea cuvântului sub frica și respectul față de Dumnezeu.