Doliu imens în Biserica Ortodoxă: A murit cunoscuta Maică Stareță Stavrofora Marina Gligor. Obștea monahală și credincioșii, în lacrimi!

Preacuvioasa Maică Stareță Stavrofora Marina Gligor

Preacuvioasa Maică Stareță Stavrofora Marina Gligor, o slujitoare devotată a Bisericii Ortodoxe, s-a mutat la Domnul după mai bine de trei decenii de slujire neîncetată la Mănăstirea „Sfânta Treime” – Strâmba Jiu, din județul Gorj. Vestea plecării sale a adus tristețe în rândul obștii monahale și al credincioșilor care au cunoscut-o și care i-au fost alături de-a lungul anilor.

Citește și: ‘Ai vrut stareţi văzători cu duhul, iată că te-a văzut cu duhul!’

Născută pe 21 martie 1952 în localitatea Ocna Sibiului, Maica Stareță Marina a simțit încă din copilărie chemarea lui Hristos, dedicându-și viața întru slujirea Lui. A intrat în monahism la Mănăstirea Tismana, unde a primit tunderea monahală sub ocrotirea Sfântului Nicodim. Din acel moment, întreaga sa existență a fost închinată vieții duhovnicești și îndrumării celor care i-au cerut sfatul și rugăciunile.

Trecerea sa la cele veșnice a avut loc pe 25 februarie 2025, cu doar câteva săptămâni înainte de a împlini 73 de ani. Pentru cei care au cunoscut-o, această pierdere lasă un gol imens, însă mângâierea vine din credința că sufletul său își va găsi odihna în ceata drepților și a îngerilor. De-a lungul anilor, Maica Stareță Marina a fost o călăuză spirituală pentru numeroși credincioși, un model de smerenie, rugăciune și jertfelnicie.

Citește și: ‘Așa va înflori Ortodoxia în câțiva ani! Așa va rodi în întreaga lume!’ – Viziunea uluitoare a lui Iannis cel nebun pentru Hristos

Trupul său neînsuflețit va fi depus miercuri, 26 februarie 2025, după ora 16:00, la Mănăstirea „Sfânta Treime” – Strâmba Jiu, locul pe care l-a iubit și pe care l-a slujit cu multă râvnă timp de peste trei decenii. Toți cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați la mănăstire pentru a se ruga pentru odihna sufletului său.

Dumnezeu să o odihnească în pace și să o numere în rândul sfinților Săi!

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2024 s breakthrough lose 20 pounds with xtreme f unlock the bliss discover the power of eden cbd gummies fo is apple cider vinegar good for weight loss 20 young professio 2024 s slimming secret delicious apple cider vinegar drink 10 shocking ozempic weight loss results trans discover the surprising benefits of nufarm cbd gummies for smoking 2024 comprehensive guide jacked factory burn xt thermoge dan schneider s weight loss journey how he shed pound 2024 guide 5 major misconceptions to avoid about belly fat loss blue razz gummies taste an discover how to lose weight without counting calories unlock the power of cbd melatonin experience the revolutionary benefits of biogreen cbd blood sugar adele s 2025 weight loss success the ultimate gui