Mai sunt în zilele noastre călugări sau mireni care au dobândit rugăciunea inimii?

Credeţi că mai sunt şi în zilele noastre călugări sau mireni care au dobândit rugăciunea cea duhovnicească a inimii?

– Numai singur Dumnezeu ştie. Pot să fie unii dintre călugării sihaştri, care trăiesc în linişte prin munţi, sau la Athos. Sau din cei mai bătrâni, care s-au nevoit toată viaţa prin mănăstiri, în tăcere, în ascultare şi smerenie care n-au primit cinste şi dregătorii bisericeşti, că ceilalţi abia îşi mai fac puţină pravilă seara şi dimineaţa din cauza grijilor multe şi a răspândirii minţii. Din această cauză nici la slujbele bisericii nu vin regulat. Şi dacă totuşi vin, abia au răbdare să se termine slujba şi să plece afară. Mă întreb, dacă nu mai avem răbdare să zăbovim un ceas-două la rugăciune în biserică, să ne rugăm în păcatele noastre şi să slăvim pe Dumnezeu după putere, cum vom avea răbdare să stăm o veşnicie în ceruri?

Oricum, nu trebuie să slăbim în rugăciune şi mai ales în practicarea rugăciunii lui Iisus. Ci, să ne ostenim cu stăruinţă şi smerenie, cât este după a noastră putere, că a dobândi rugăciunea cea curată şi a coborî cu mintea în inimă nu depinde de noi, ci este un dar al lui Dumnezeu. Smerenia inimii completează lipsurile noastre în rugăciune şi ne suie acolo unde ne urcă rugăciunea cea curată.

Părintele Cleopa Ilie

Extras din ”Ne vorbește Părintele Cleopa”, ediția a 2-a, Vol. 5, Ed. Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pag. 72

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.