Mihail Bucă: Să ne rugăm pentru pacea lumii, să lăsăm răutățile dintre noi, invidiile, să ne bucurăm de ce ne-a dat Dumnezeu

În vremuri de adâncă tulburare, când zgomotul armelor acoperă glasul rațiunii, sufletul omului modern găsește o alinare profundă în cuvintele Părintelui Arhidiacon Mihail Bucă, care ne readuce la esențial. Într-o lume fragmentată de interese geopolitice și de spectrul distrugerii, vocea Bisericii nu propune strategii militare, ci o întoarcere radicală spre interior, spre acea „cămara a sufletului” unde se duce adevăratul război nevăzut. Conflictul exterior este, de fapt, doar o materializare a neliniștii și a lipsei de har din inimile noastre, o consecință firească a îndepărtării de Izvorul vieții.

Chemarea la simplitate lansată de Părintele Mihail Bucă

Trăim într-o epocă a complexității artificiale, în care am uitat să privim cerul și să ne minunăm de darurile firești ale Creației. Părintele ne îndeamnă să redescoperim acea simplitate sfântă, singura capabilă să ne detensioneze mintea și să ne vindece de veninul invidiei și al urii care macină societatea contemporană. Așezarea în firesc nu este o fugă de responsabilitate, ci o formă de asceză, o curățire a privirii pentru a vedea lucrarea lui Dumnezeu în jurul nostru.

Într-un ton de o gravitate părintească, sfinția sa ne avertizează asupra fragilității existenței noastre biologice și sociale:

„Să ne rugăm pentru pacea lumii, să lăsăm răutățile dintre noi, invidiile, să ne bucurăm de ce ne-a dat Dumnezeu: de soare, de verdeață, de lucrurile simple, să nu ne mai complicăm viețile. Totul se poate sfârși într-un război sau într-o furie oarbă, inutilă.”

Din perspectivă patristică, „complicarea vieții” despre care se face vorbire aici este sinonimă cu risipirea minții în griji lumești, ceea ce Sfinții Părinți numesc akedia sau uitarea de Dumnezeu. Când omul nu se mai bucură de soare și de verdeață ca de niște epifanii ale iubirii divine, el devine o pradă ușoară pentru furie și dezbinare. Războiul fizic începe întotdeauna printr-un război al gândurilor, prin pierderea capacității de a vedea în celălalt chipul lui Dumnezeu.

Citește și: Pericolul ascensiunii profesionale: Când succesul tău devine eșecul familiei tale. Cum să păstrezi harul în căminul creștin

Practic, suntem chemați astăzi să facem un exercițiu de trezvie: să refuzăm să participăm la lanțul slăbiciunilor, să nu răspundem la rău cu rău și să prețuim fiecare clipă de liniște ca pe un dar nemeritat. În loc să ne lăsăm copleșiți de scenarii apocaliptice, putem alege să fim vectori de pace în familiile noastre, simplificându-ne nevoile și cultivând recunoștința.

Iluzia puterii lumești și adevărata sursă a păcii

Există o tentație permanentă a omului de a căuta salvarea în structurile politice sau în deciziile „mai-marilor” acestei lumi, uitând că inima omului este schimbătoare și supusă greșelii. Părintele Mihail Bucă subliniază cu discernământ duhovnicesc falimentul diplomației lipsite de Dumnezeu, arătând că pacea nu este un produs al negocierilor umane, ci un atribut divin. Fără har, liderii lumii rămân neputincioși în fața tainei răului.

Cu o claritate debordantă, părintele ne explică de ce soluțiile omenești sunt sortite eșecului:

„Nu avem nevoie de aceste lucruri. Numai Dumnezeu ne poate da pacea. Din păcate, mai-marii noștri nu pot face pace, pentru că nu știu să facă pace.”

Această incapacitate a liderilor de a instaura pacea vine din faptul că ei înșiși nu o posedă interior; nimeni nu poate oferi ceea ce nu are. În teologia ortodoxă, pacea este un nume al lui Hristos, nu doar o absență a conflictului armat. Când omul politic este golit de prezența divină, deciziile sale vor fi inevitabil marcate de patimi, de orgolii și de interese limitate, incapabile să genereze armonie universală.

Pentru noi, cei de astăzi, acest adevăr trebuie să funcționeze ca un antidot împotriva deznădejdii. Nu trebuie să ne punem nădejdea totală în oameni, ci să înțelegem că istoria nu este decisă în cabinetele prezidențiale, ci este îngăduită de Dumnezeu, uneori ca o pedagogie aspră pentru îndreptarea noastră. Siguranța noastră nu vine din tratate, ci din pronia cerească.

Părintele arhidiacon continuă să ne îndrepte privirea către singura Autoritate reală și veșnică:

„Pacea se face numai în Dumnezeu. Pacea și dreptatea sunt numai în Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care guvernează.”

Această afirmație dogmatică ne reamintește că Dumnezeu este Pantocratorul, Atotțiitorul, Cel care ține în palmă universul, chiar și atunci când pare că haosul a pus stăpânire pe lume. Guvernarea divină nu este o tiranie, ci o iconomie a mântuirii, iar pacea și dreptatea sunt energii necreate care izvorăsc din ființa Sa. A căuta dreptatea în afara Lui este o utopie care a însângerat secole de istorie.

Deșertăciunea ambițiilor și ocrotirea inocenței

Societatea modernă este construită pe o cultură a competiției acerbe și a acumulării de putere, mecanisme care sunt diametral opuse duhului Evangheliei. În acest context duhovnicesc, Părintele Mihail Bucă demască rădăcina conflictelor: dorința de a stăpâni, de a acapara funcții efemere, o boală spirituală care orbește conștiința și transformă omul în lup pentru semenul său.

Părintele ne avertizează asupra capcanei promisiunilor deșarte venite dinspre sfera puterii:

„Din păcate, oamenii sunt furați și învățați să acapareze puteri, funcții și alte lucruri. Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea pacea, pacea Lui, nu pacea acestor oameni care ne promit pace.”

Aici vedem distincția clară dintre „pacea lumii” – care este adesea doar un armistițiu fragil sau o tăcere impusă de frică – și „pacea Lui”, acea pace care „covârșește orice minte”, despre care vorbește Sfântul Apostol Pavel. Omul care aleargă după funcții este „furat” de iluzii, pierzând contactul cu realitatea veșnică. Rugăciunea noastră trebuie să fie specifică: să cerem harul divin, nu soluții politice temporare.

Citește și: Importanța celor 40 de zile: A 40-a zi după zămislirea pruncului se formează inima. A 40-a zi după moarte putrezeşte inima

În fața ororilor războiului, cea mai vulnerabilă categorie rămâne cea a copiilor, a căror nevinovăție este zdrobită de deciziile adulților. Părintele încheie cu o rugăciune cutremurătoare, transformându-se în glasul tuturor părinților care privesc cu îngrijorare spre viitor, cerând protecție divină peste întreaga planetă.

Strigătul final al părintelui este o implorare pentru viață și pentru viitor:

„Doamne, binecuvintează tot globul pământesc și ferește-ne copiii de răutate, de războaie. Ferește-ne copiii de războaie și dă-ne pacea Ta, Doamne!”

Această încheiere nu este doar o dorință pioasă, ci o liturghie a inimii. A ne ruga pentru copiii lumii înseamnă a ne asuma responsabilitatea duhovnicească pentru viitorul umanității. Dumnezeu, în marea Sa milostivire, poate opri brațul înarmat al omului pătimaș, dacă există suflete care stau în genunchi și mijlocesc cu lacrimi pentru pace.

Vă invităm să vă uniți în această rugăciune și să împărtășiți gândurile voastre de pace și speranță în secțiunea de comentarii de pe site-ul Gânduri din Ierusalim.

Sursă bibliografică: Părintele Arhidiacon Mihail Bucă, postare Facebook, 28 Februarie 2026.