Minunea care a cutremurat pustia: drumețul ce a furat tăblița de argint de la moaștele Sfântului Cuvios Eftimie cel Mare n-a mai putut ieși din hotarele mănăstirii

Minunea tăbliței de argint a Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare

În vechime, în obștea mănăstirii Sfântului Cuvios Eftimie cel Mare a fost primit un drumeț străin, asemenea multor pelerini care căutau adăpost și liniște pentru rugăciune. Oaspetele a intrat în biserică și a privit cu luare-aminte cele rânduite înăuntru, iar apoi s-a apropiat de mormântul sfântului.

Citește și: „Nu mai pot sta” – clipa în care sufletul este tras cu putere spre Dumnezeu, după ani de rătăcire, prin lucrarea tainică a rugăciunii și a Sfinților

Deasupra moaștelor se afla o tăbliță de argint, așezată ca semn de cinstire. Orbit de gând rău, străinul a întins mâinile necurate și a furat tăblița, ascunzându-și fapta sub acoperirea nopții. A părăsit mănăstirea pe ascuns, asemenea unui tâlhar, fără ca cineva dintre frați să observe nelegiuirea.

Dimineața însă, Procopie, portar al mănăstirii și om care primise mai înainte vindecare de la sfânt, ieșind puțin înaintea porții, a dat peste străin într-o stare cu totul neobișnuită. Acesta stătea înlemnit, nemișcat, chiar înaintea hotarelor mănăstirii, incapabil să mai facă vreun pas.

Cuprins de mirare și neștiind ce să creadă, Procopie a aflat adevărul: străinul nu putea merge mai departe. Dus înaintea obștii, acesta a fost silit de însăși puterea lucrării dumnezeiești să mărturisească fapta sa. A spus cum, pe la miezul nopții, a furat tăblița de argint de la moaștele sfântului și a plecat în grabă, însoțindu-se cu dobitoacele de povară.

Cu toate acestea, deși mersese cu mare repeziciune și străbătuse nu mai puțin de treizeci de stadii, nu reușise nicidecum să treacă hotarele mănăstirii. Oricât s-a străduit, pașii i-au fost opriți nevăzut, ca și cum o putere tainică l-ar fi țintuit pe loc.

Călugării au luat tăblița înapoi și s-au minunat de puterea sfântului, purtător de semne și apărător al celor cinstite cu credință. Iar pe bărbatul acela, văzându-l lipsit și zdrobit de întâmplare, nu l-au pedepsit, ci i-au dat merinde pentru drum și i-au îngăduit să plece liber, ca unul care primise deja mustrarea cea mai grea.

Citește și: Mărturia unei vindecări neașteptate: ajutorul Sfântului Nectarie și al Maicii Domnului de la Malevi pentru monahia Veronica

Această întâmplare a rămas mărturie vie despre lucrarea nevăzută a sfinților și despre faptul că cele închinate lui Dumnezeu nu pot fi batjocorite fără urmări, chiar și atunci când oamenii nu văd sau nu știu.