De ce Dumnezeu îi dă fiecărui om câte un înger păzitor?

sf paisie aghioritul

Părinte, de ce Dumnezeu îi dă fiecărui om câte un înger păzitor, de vreme ce El însuşi ne poate ocroti?

Faptul că Dumnezeu rânduieşte fiecăruia înger păzitor arată grija deosebită a lui Dumnezeu pentru făptura Sa şi trebuie să-I fim recunoscători pentru aceasta. Îngerii ocrotesc în mod deosebit pe copiii cei mici şi încă cu câtă grijă îi păzesc! Odată, o mamă a luat împreună cu ea la ogor pe pruncul ei. După ce l-a alăptat, l-a pus în leagăn şi s-a dus să lucreze. După putină vreme, s-a întors la copil şi s-a înspăimântat de cele pe care le-a văzut. Copilul ţinea în mână un şarpe şi se uita la el. Ce se întâmplase? După ce l-a alăptat pe copil, rămăsese puţin lapte în jurul guriței lui. Un şarpe, mirosind laptele, s-a dus şi a început să-l lingă, iar copilul l-a prins cu mânuța sa şi nu-i dădea drumul. Văzând mama acestea, a început să strige. Copilul, speriindu-se, a dat drumul şarpelui şi acesta a fugit. Iată cum Dumnezeu îi păzeşte pe copii.

Sfântul Paisie Aghioritul

Extras din ”Viața de familie”, trad. din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Ed. Evanghelismos

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.