Părintele Nicolae Tănase demască realitatea: „Ne culcăm cu soţiile noastre, dar tot ce rezultă din asta trebuie omorât”, o radiografie a plăcerii fără iubire și jertfă

În spațiul creștin, căsătoria nu este redusă la un contract social sau la o convenție de conviețuire, ci reprezintă o legătură profundă, întemeiată pe responsabilitate, jertfă și afecțiune. Una dintre cele mai frecvente rătăciri ale vremurilor noastre este reducerea femeii, în interiorul căsătoriei, la un simplu instrument al plăcerii, ignorând complet dimensiunea afectivă și duhovnicească a relației.

Citește și: Dacă un bărbat își înșală femeia, se poate vorbi despre o greșeală scuzabilă, sau despre o decizie clară care rupe încrederea și distruge o familie?

Afecțiunea zilnică, temelia nevăzută a căsniciei

În viața de familie, gesturile mărunte au o semnificație mult mai mare decât par la prima vedere. O masă pregătită, o grijă aparent banală sau un efort făcut în tăcere nu sunt simple activități domestice, ci expresii concrete ale iubirii și dăruirii. Atunci când aceste gesturi sunt privite strict utilitar, căsnicia își pierde sensul profund, fiind redusă la o simplă funcționalitate.

Această realitate este exprimată clar de Părintele Nicolae Tănase în următoarele cuvinte:

„Dacă vezi femeia numai prin prisma sexului şi nu a afectivităţii ei, atunci nu am realizat nimic, pentru că o soţie, când pregăteşte ciorba şi taie mărar şi mai pune ceva pe acolo, lucrul ăsta îl face cu afecţiune; apoi, când vii la masă tu, ca soţ şi îţi aşază farfuria în faţă (sau îţi pui singur, dacă ai un pic de bun simţ, pentru că ea este ocupată), tu mănânci o mâncare plină de afecţiune. Dacă nu se întâmplă lucrul ăsta, atunci nu mai este cazul să ne căsătorim, pentru că putem mânca o ciorbă poate mai bună şi mai diversificată la restaurant, iar dacă vreţi, pentru rufe există spălătorii.”

Mesajul este direct și ușor de înțeles: fără afecțiune, căsătoria nu mai are un rost real.

Soția ca persoană, nu ca obiect de plăcere

Creștinismul a adus o schimbare radicală în modul în care este privită femeia, ridicând-o din statutul de obiect la cel de persoană liberă și demnă. Cu toate acestea, după două milenii de creștinism, persistă tendința de a reduce relația conjugală exclusiv la satisfacția trupească, separată de responsabilitate și deschidere către viață.

Această problemă este formulată fără ocolișuri:

„Scopul este să vedem în soţia noastră ceea ce Hristos a văzut în Biserică. Şi dacă reuşim acest lucru, atunci totul este bine. Dacă însă o folosim pe soţia noastră (în creştinism, după 2 milenii de creştinism) ca obiect de plăcere, închipuiţi-vă unde ne situăm în istorie. După 2000 de ani de creştinism ne folosim soţia tot ca obiect de plăcere! Acest lucru se întâmplă încă în zilele noastre, căci ne culcăm cu soţiile noastre, dar tot ce rezultă din asta trebuie omorât. Cu mâinile noastre o ducem la clinică, la „uzina” de omorât copii. Sau acum ne-am mai deşteptat, zicem noi, îi dăm pastile anticoncepţionale şi o folosim pe soţia noastră tot ca simplu obiect de plăcere. Pentru că între noi şi ea nu există decât un singur scop: plăcerea. Aceasta este situaţia reală. Nu generalizăm, ci numai spunem aşa. Ne folosim soţiile ca obiecte de plăcere şi condamnăm păgânismul de până în Hristos, care adusese femeia în stadiul acesta.”

Textul subliniază o contradicție evidentă între valorile declarate și realitatea trăită în multe căsnicii.

Modelul lui Hristos și responsabilitatea soțului

Relația dintre Hristos și Biserică este modelul suprem al iubirii jertfelnice. În această lumină, soțul este chemat nu să domine sau să folosească, ci să se dăruiască. Orice formă de folosire a soției anulează libertatea acesteia și trădează sensul autentic al căsătoriei.

Această concluzie este formulată limpede:

„Hristos S-a silit până la jertfă şi a ridicat-o în starea binemeritată ei, iar noi ne înjosim soţia în halul acesta. Atunci înseamnă că ea nu mai este liberă, înseamnă că noi suntem nişte libertini, înseamnă că zadarnic am fost tineri că n-am ştiut să gândim, înseamnă că zadarnic avem tinereţe.”

Citește și: Munca, cumpărăturile și somnul în timpul Sfintei Liturghii nu rămân fără urmări. Cum se transformă, încet, într-o povară pentru familie și suflet

O chemare la luciditate și responsabilitate

Mesajul transmis este unul de trezire, nu de condamnare generală. El invită la o reevaluare sinceră a modului în care este trăită căsnicia și la o întoarcere la sensul ei real: comuniune, afecțiune și responsabilitate. Aceste idei sunt dezvoltate de Părintele Nicolae Tănase, în lucrarea Soțul ideal, soția ideală, publicată la Editura Anastasis, într-un context pastoral care urmărește clarificarea și vindecarea relațiilor de familie, nu simpla teorie.