Rabdă ispita care s-a abătut asupra ta, creştine, iar mai târziu vei simţi în sufletul tău cea mai plăcută şi cea mai dulce desfătare!

domnul-iisus-hristos-mantuitorul

Când vremea rea şi furtuna trec, soarele străluceşte deasupra noastră în chipul cel mai plăcut. Tot aşa, după ce furtuna ispitelor trece, omul simte în inima sa bunăvoinţa bunătăţii lui Dumnezeu. Atunci străluceşte în suflet cea mai dulce desfătare. Atunci sufletul se bucură şi, ca în cele mai mângâietoare seri, se îndestulează de pace şi de linişte. Atunci, într-un astfel de suflet, „mila şi adevărul s-au întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au sărutat” (Psalm 84:11). Atunci sufletul gustă şi vede că „bun este Domnul” (Psalm 33:8).

Pentru răbdarea ispitelor se învredniceşte inima omului de o asemenea dulceaţă. Rabdă ispita care s-a abătut asupra ta, creştine, iar mai târziu vei simţi în sufletul tău cea mai plăcută şi cea mai dulce desfătare!

Pe lângă acestea, când privim la soare, creştine, ne amintim şi că Domnul Hristos a spus: „Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor” (Matei 13:43). Într-o asemenea preamărită şi minunată slavă se îmbracă aleşii Domnului, care vor străluci ca soarele.

Să privim cu ochii sufletului la această slavă şi să dispreţuim slava trecătoare şi cinstea acestei lumi.

Extras din ”Comoară duhovnicească din lume adunată” – Sf. Ierarh Tihon din Zadonsk, Ed. Egumenița, Galați, 2008, pag. 13

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.