Să conștientizăm mai mult primejdia prin care trecem, să ne înfricoșăm și să alergăm la Biserica, la Hristos ca să ne mântuiască

Urgia de astăzi și curentele care o înconjoară

In ziua de astazi circula atatea curente si duhuri in realitatea de zi cu zi, in societate, incat, daca omul nu ia seama, nu se stie pana unde poate sa cada si ce paguba mare poate sa patimeasca sufeltul sau.

Chiar in aceste zile m-am gandit mult la aceasta problema. Nu cumva trebuie ca noi crestinii sa reactionam mai dinamic? Nu sa incepem sa strigam, sa-i vanam pe unii sau sa-i osandim pe altii, ci sa reactionam mai dinamic cu noi insine. Adica sa constientizam mai mult primejdia prin care trecem, sa ne infricosam si sa alergam la Biserica,  la Hristos ca sa ne mantuiasca.

Vedeti ca acum, printre altele, se vorbeste pe fata despre satanism, despre cultul satanei si despre toate cele referitoare la acesta. Si toate pe fata! Nu numai ca nimeni nu impiedica acest lucru, dar exista dorinta oamenilor sa auda despre acestea, sa afle, sa vada aceste lucruri. Una e sa se informeze cineva ca sa-si ia masurile necesare, si alta e sa doreasca sa urmeze acestui duh.

Moul in care se comporta oamenii astazi, felul in care se imbraca, faptul ca nu sunt in ordine, ca nu sunt adunati, ca n-au intelepciune inaintea Domnului, este un duh satanic. Oamenii nu inteleg, nici nu accepta ca lucrurile se intampla in acest fel, dar realitatea arata ca asa este. Exista ceva satanic in modul in care se imbraca, se piaptana, pasesc, se asaza, graiesc si se manifesta. Exista o tendinta ca oamenii sa fuga de ceea ce tine de harul lui Dumnezeu spre un duh demonic.

Lucrurile sunt foarte serioase! Oamenii savarsesc pacatul fara sa gandeasca. Nu au nicio retinere. Si cei care se considera buni crestini pacatuiesc, caci duhul acesta nu se reduce numai la raspandirea catorva pareri. „Ce inseamna pacatul, unde este pacatul? Nu exista niciun pacat, fa ceea ce vrei, ceea ce-ti place! Daca nu vei face ceea ce-ti place, te chinuiesti si mai patesti si altceva!”. Omul se afla in mare risipire.

Suntem datori, crestini fiind, sa reactionam. Va repet, nu sa-i vanam pe ceilalti, ci sa constientizam mai bine, pentru noi insine, ce inseamna sa fii crestin, ce inseamna viata crestineasca, ce inseamna Lege a lui Dumnezeu, porunci ale Lui, ce inseamna sa vietuiesti conform acestora.

Ce este pacatul? „Pacatul este faradelege” (I Ioan 3, 4). Nu te incurca! Cateodata omul se zapaceste si zice: „Nu stiu daca este sau nu pacat!” Ce este pacatul? Pacatul inseamna faradelege, adica ceva potrivnic Legii lui Dumnezeu.

Prima lege a lui Dumnezeu, de cand El este Dumnezeu si noi oameni, se refera la faptul ca Ii datoram ascultare lui Dumnezeu, suntem datori sa mergem spre El, sa-L iubim, sa depindem de El. Aceasta nu inseamna ca vrea sa fim robi, ci legatura aceasta inseamna viata cea adevarata, in acest fel existam cu adevarat. Dar omul ce a facut? S-a facut pe sine lege. Si cand omul isi este siesi lege, este deja calcator al Legii inaintea lui Dumnezeu. Deja acest fapt este pacat. Dar exista si porunci concrete ale lui Dumnezeu. In Sfintele Evanghelii, prin poruncile lui Dumnezeu nu se inteleg doar cele zece porunci – sunt si acelea -, ci toate cele pe care le-a spus Hristos si se afla in Sfintele Evanghelii.

Domnul a spus Ucenicilor Sai: „Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua. Si iata, Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacului. Amin!” (Matei 28, 19-20). Sa-i invatati sa le tina pe toate acestea ca porunci.

Adame unde esti? Despre pocainta – Arhim. SIMEON KRAIOPOULOS

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.