Un om de excepţie este un om care ar fi putut face faţă şi în căsătorie şi care nu e refugiat la mănăstire

Să ne întărim în bine, ca să putem fi lucrători de bucurie pentru alţii, să putem fi odihnitori.

Îmi place foarte mult cum Sfântul Apostol Pavel a scris în Epistola către Filimon: „Sufletele sfinţilor se odihnesc întru tine frate”; şi mai departe: „Odihneşte întru Domnul inima mea”. Să fim oameni odihnitori, oameni care aduc în jurul lor bucurie, care aduc mulţumire în jurul lor, care aduc linişte, care aduc împlinire.

Părinte, spuneţi că în călugărie sunt cei mai mulţi rataţi şi că în călugărie trebuie să intre oameni de excepţie. Ce înseamnă om de excepţie?

Înseamnă un om care nu se joacă cu viaţa lui, un om care ştie ce-i călugăria, ştie ce-a lăsat şi ce-a găsit şi care nu mai poate fi clintit din calea călugăriei. Adică, nu oameni cu lipsuri, pentru că în mănăstiri sunt foarte mulţi oameni cu lipsuri, lipsuri fizice, psihice, oameni fără cultură, oameni care nu s-ar fi descurcat în viaţa comună. Or, aceştia niciodată nu vor fi nişte călugări buni, vor fi nişte domiciliaţi şi nişte improvizaţi la mănăstire. Dacă te duci prin mănăstiri şi cercetezi, poţi constata mulţi din aceştia, care nu sunt nici de căsătorie, nici de călugărie. Aceştia nu înaintează, nu fac parte din rândul oamenilor de excepţie. Un om de excepţie este un om care ar fi putut face faţă şi în căsătorie şi care nu e refugiat la mănăstire.

Părintele Teofil Părăian

Extras din ”Veniţi de luaţi bucurie”, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pag. 100-101