Una dintre formele viclene ale păcatului împotriva Duhului Sfânt

Putem toţi deveni tâlhari şi, în ultima clipă, ne căim şi suntem după aceea iertaţi?

Ferească Dumnezeu! Vedeţi, nu-i în mâna omului asta. Aici ne pândeşte pericolul. Gândiţi-vă la ceea ce numesc Scriptura şi Teologia păcatul împotriva Duhului Sfânt. Una dintre formele păcatului împotriva Duhului Sfânt este şi asta, anume: a păcătui spunând că: lasă, că Dumnezeu iartă! Sau cum se credea în Biserica primară că botezul şterge toate păcatele şi să se boteze în ultima clipă, şi până atunci să păcătuiască mereu. Ei, aceasta este o stare înaintea lui Dumnezeu de înşelare, de viclenie – Îl vicleneşti pe Dumnezeu, încerci să-L înşeli pe Dumnezeu. Este una dintre, repret, formele cele mai garve ale păcatului.

Deci tâlharul care s-a lepădat de păcat în ultimul moment măcar a fost cinstit, în felul lui, că nu s-a gândit că o să-l ierte. Până atunci n-a ştiut, n-a ştiut că-i păcătos.

Asta-i o mare viclenie în a ne folosi de iertarea tâlharului. Noi ne referim la speranţă, iertare care este altvceva. E cu totul altceva speranţa ceea permanentă, pe care omul şi-o pune, care-i adâncul. Adică nu că omul şi-o pune, că ea e o realitate.

Părintele Constantin Galeriu

Extras din ”Cu Părintele Galeriu între Geneză şi Apocalipsă” – Dorin Popa, Ed. Harisma 2002, pag. 36