Visul care l-a salvat de la sinucidere

Îmi scrii că toată averea ţi-a fost vândută pentru datorii. Când te-ai văzut în stradă fără un capăt de aţă, te-ai îndreptat spre cimitir ca să-ţi pui capăt zilelor. Ai început să şovăi, să te răzgândeşti. Zdrobit de chinul lăuntric, te-ai întins pe mormântul părinţilor tăi şi ai adormit, în vis ţi s-a arătat mama ta, care te-a preîntâmpinat zicând că în împărăţia lui Dumnezeu e plin de oameni care au fost cerşetori pe pământ, dar că acolo nu se află nimeni care şi-a luat viaţa cu bună ştiinţă. Acest vis te-a scăpat de la sinucidere. Cu adevărat, iubita ta mamă te-a scăpat, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Ai început să ceri, şi trăieşti din cerşit. Şi întrebi dacă prin aceasta calci legea lui Dumnezeu.

Îmbărbătează-te, fiu al omului! Dumnezeu a poruncit: să nu furi, dar nu a poruncit: să nu ceri! Cerşitul fără mare nevoie este furt, dar în situaţia ta, nu este furt. Căpetenia de oşti a împăratului Iustinian, slăvitul Belizarie, a rămas la bătrâneţe fără avere, fără prieteni şi fără ochi. S-a aşezat, orb cum era, la poarta cetăţii de scaun şi a cerut pâine. Ca creştin, nu a cutezat nici să se gândească la sinucidere: fiindcă, pe cât este viaţa mai bună decât moartea, pe atât este şi cerşetorul mai bun decât sinucigaşul.

Spui că ruşinea te-a ros şi mâhnirea ţi-a uscat oasele. Stai noaptea în faţa cafenelei, care era cândva a ta şi ceri milostenie de la cei care ies şi intră. Îţi aminteşti că nu demult erai stăpânul acelei cafenele, iar acum nu cutezi să calci în ea nici măcar drept client. Şi ochii ţi s-au înroşit de tânguire şi de plâns. Om bun, alină-te! Îngerii lui Dumnezeu nu sunt departe de tine. De ce plângi pentru cafenea? N-ai auzit de o cafenea de la marginea Belgradului ce se numea «A cui n-am fost, a cui n-oi fi?»? Cu adevărat, mare filosof a fost cel ce a scris cuvintele acestea – fiindcă ele sunt valabile pentru toate cafenelele, şi casele, şi vilele, şi palatele din lume. Ale cui n-au fost, ale cui n-or fi?

Ce ai pierdut? Ceea ce nu era al tău când te-ai născut nu este nici acum al tău. Ai fost avut, acum eşti nevoiaş. Asta nu e o pierdere. Pierdere este când cineva a fost om şi a devenit fiară. Iar tu ai fost om şi ai rămas om. Ai girat poliţe unor clienţi „de vază”, şi drept urmare cafeneaua ta a ajuns în mâini străine. Acum priveşti pe fereastră cum cei care te-au sărăcit râd în cafenea ca şi mai înainte, în timp ce tu pe stradă verşi lacrimi şi eşti acoperit de ruşine. Nu te teme, există o dreptate a lui Dumnezeu. Ei vor răspunde pentru ticăloşia lor. Când se vor duce să se sinucidă, cine ştie dacă Dreptul Dumnezeu va îngădui mamelor lor să li se arate de pe lumea cealaltă şi să-i oprească de la fărădelege! Nu pizmui fericirea nimănui, fiindcă nu le cunoşti sfârşitul. Un înţelept grec din vechime a zis: „Nu numi fericit pe nici un om mai înainte de a-i vedea sfârşitul.”

Ţi-e greu să fii cerşetor? Dar nu suntem cerşetori cu toţii? Nu depindem cu toţii în fiecare zi şi în fiecare clipă de mila Celui care ne dă viaţă pentru viaţă? Tu ai şi acum o misiune importantă în lume: aduci aminte oamenilor de Dumnezeu şi de suflet, şi le aduci aminte să fie milostivi. Silit să trăieşti în tăcere, adânceşte-te în sufletul tău şi stai de vorbă prin rugăciune cu Dumnezeu. Viaţa de cerşetor cere mai multă vitejie decât viaţa de om avut: Aurul şi argintul se cearcă în foc, iar omul, în cuptorul smereniei (Sirah 2, 5). Tu, însă, te-ai arătat deja viteaz prin faptul că ai biruit gândul cel negru al sinuciderii. Aceasta este biruinţa asupra duhului deznădejdii. După această biruinţă, oricare alta îţi va fi mai uşoară. Domnul este aproape de tine. Pace ţie şi mângâiere de la Domnul!

Sfântul Nicolae Velimirovici

Extras din „Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi”, Vol. 1, Ed. Sophia, Bucureşti, 2002, pag. 100-102

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *