De ce sărbătorim Floriile cu flori, deși în Biblie nu apar? Adevărata legătură cu Intrarea Domnului în Ierusalim
Cu o săptămână înainte de Învierea Domnului, Biserica Ortodoxă prăznuiește unul dintre cele mai importante momente din cursul anului bisericesc – Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, sărbătoare cunoscută în popor sub numele de Florii. Această zi este primul praznic împărătesc cu dată schimbătoare, marcând începutul Săptămânii Mari și evocând clipa în care Iisus Hristos a fost întâmpinat de mulțimile din Ierusalim cu ramuri de finic și cu strigăte de slavă, înainte de a pătrunde în orașul unde urma să împlinească Jertfa răscumpărătoare, potrivit doxologia.ro.
Citește și: Nu primiţi acest însemn diavolesc care vă răpeşte ceea ce vă aparţine prin moştenire de la Dumnezeu
Floriile – sărbătoarea bucuriei înaintea Pătimirii: legătura dintre tradiția ortodoxă și intrarea Domnului în Ierusalim
În ceea ce privește denumirea de „Florii”, aceasta a generat numeroase interpretări de-a lungul timpului. O parte dintre cercetători și exegeți au asociat acest termen cu vechile tradiții romane păgâne, în special cu festivalul numit Floralia, închinat zeiței Flora – divinitate a florilor, vegetației și fertilității. Serbările aveau loc în luna aprilie și celebrau renașterea naturii. Potrivit unor teorii, odată cu creștinarea acestor popoare, Biserica ar fi preluat și transformat sărbătoarea, oferindu-i un nou conținut – de data aceasta, ancorat în evenimentul evanghelic al venirii lui Hristos în Ierusalim și în simbolistica reînnoirii lumii prin Jertfa Sa.
Totuși, această viziune nu este împărtășită unanim. Printre cei care susțin o interpretare diferită se află părintele Ioan-Florin Florescu, implicat în elaborarea ediției critice a Bibliei de la 1688. El argumentează că etimologia denumirii „Florii” nu derivă din tradiția păgână redescoperită târziu, în secolul al XIV-lea, ci este pur și simplu pluralul cuvântului „floare”. Această explicație este susținută și de cărțile de cult vechi, precum „Cazania” lui Varlaam (1643) sau „Liturghierul de la București” (1680), care redau sărbătoarea slavonă „Nedĕlia țvĕtnaia” ca „Duminica Florilor”, traducere fidelă sensului originar.
Această denumire ridică întrebarea: ce legătură au, totuși, florile cu momentul Intrării Domnului, din moment ce Evangheliile menționează doar ramuri și haine întinse pe cale? Un răspuns poate fi găsit în sursele istorice bizantine, care confirmă existența unui obicei festiv în Constantinopol. Împăratul Constantin al VII-lea Porfirogenetul (913–959), în lucrarea sa De cerimoniis, descrie o procesiune organizată cu prilejul acestei sărbători, în care demnitarii orașului primeau din partea împăratului ramuri de palmier, marghilan și flori parfumate, în semn de cinste și bucurie. Acest ritual, deși imperial, avea o puternică încărcătură liturgică și simbolică, fiind adaptat ulterior și în alte regiuni ale lumii creștine.
Răspândirea acestei rânduieli a fost consolidată și prin compozițiile liturgice, cum este și stihira cântată la Vecernia Floriilor, care spune:
„Astăzi, harul Sfântului Duh pe noi ne-a adunat și toți, luând Crucea Ta, zicem: Bine ești cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului; Osana, Celui dintru înălțime”.
Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pluralul „Florii” a intrat tot mai frecvent în limbajul literar și religios, fiind preluat de vorbirea curentă, precum și de numeroase expresii populare. Astfel, în mentalul colectiv, Floriile au ajuns să simbolizeze atât bucuria primăverii, cât și pregătirea duhovnicească pentru Sfintele Paști, fiind o punte între frumusețea naturii și solemnitatea drumului Mântuitorului spre Cruce și Înviere.
Așadar, Floriile nu sunt doar o simplă sărbătoare a florilor, ci o celebrare profundă a venirii lui Hristos ca Împărat al păcii, primită cu entuziasm de oameni, dar și cu tăcuta prevestire a Patimii Sale.
