Fraților, vine diavolul duminica viitoare la noi. Vă rog să fim gazde bune… (întâmplare adevărată)

Un preot, inspirat de experiențele relatate de părintele Constantin Galeriu, a găsit o metodă neobișnuită pentru a atrage atenția enoriașilor săi asupra importanței credinței. Pornind de la indiferența oamenilor din parohie, acesta a recurs la o strategie inedită care a transformat complet prezența la biserică. Cei care au auzit vestea s-au adunat în număr impresionant, dar ceea ce au descoperit la final i-a lăsat fără cuvinte.

Citește și: Otrava care încet ucide omul.. Ați observat cum se destramă familiile în ziua de astăzi?

Cuvintele acestea le-am spus oamenilor din fosta mea parohie în urmă cu câțiva ani. Le-am vorbit mereu despre Bunul Dumnezeu și m-au ignorat. Cum eram eu așa de necăjit, mi-a căzut în mână un interviu cu părintele Constantin Galeriu, Dumnezeu să-l odihnească!

Sfinția sa povestea că în primii ani de preoție la parohia pe care o avea într-un cartier muncitoresc din Ploiești, a avut o situație similară: indiferența cruntă a oamenilor față de Dumnezeu. Într-o duminică, după predică, i-a venit ideea să-i anunțe pe oameni că exact peste o săptămână va primi vizita în parohie a lui Scaraoschi, în persoană. Rezultatul: după șapte zile biserica arhiplină.

Ceea ce a urmat puteți să vă închipuiți.  Mi-a plăcut ideea tare mult. Mi-am zis în sine: ”Pot să fac și eu așa ceva. Ce am de pierdut?!” M-am gândit câteva zile. L-am întrebat în rugăciune și pe Sfântul Mucenic Mina. Am căutat în Sfânta Scriptură ceva care să mă întărească în acest sens și m-am trezit la o predică zicând astfel: ”Fraților, vine diavolul duminica viitoare la noi. Vă rog să fim gazde bune”. Ochi mari. Coate în dreapta și în stânga. Cruci multe. Trece o săptămână. Duminica dimineața biserica plină. Vine multă lume. Câtă frunză și iarbă, vorba poetului. Dascălul meu devine crispat și mă întreabă într-una: ”Părinte, ce facem?!” ”Sfânta Liturghie”, zic eu. Ajungem la predică. Liniște. Nerăbdare. Îi simt pe oameni că vor să mă întrebe ceva. Mă uit la dascăl. Era alb ca varul pastă. Îi zâmbesc liniștitor și le zic așa enoriașilor: ”Dragilor, ați venit degeaba. Dacă ați ajuns să vă încredeți în promisiunile venite din partea necuratului, atunci țin să vă anunț că ați luat țeapă. Din păcate este prezent prin lipsă. Să vă fie învățătură de minte. Mergeți acasă și să spuneți și celor care nu au venit azi la slujbă cum ați ajuns bătaia de joc a dracului”.

Citește și: De ce copilul plânge la naştere şi nu râde?

Prin această întâmplare, preotul le-a oferit enoriașilor săi o lecție profundă despre încrederea greșit plasată și superficialitatea în raport cu cele sfinte. Experimentul său a scos la iveală o realitate pe care a dorit să o corecteze: credința adevărată nu poate fi construită pe frică sau senzaționalism, ci pe apropierea autentică de Dumnezeu.

Sursa: jurnalulunuipreotpacatos.wordpress.com

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.