Avertisment dur al Preasfințitului Ambrozie pentru tinerii rătăciți: „Trăiți în păcat, disprețuiți credința și pierdeți tot! Întoarceți-vă la Biserică, altfel veți fi pierduți!”

În Duminica a V-a după Paști, cunoscută în calendarul ortodox ca Duminica femeii samarinence, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârșit slujba de resfințire a bisericii din localitatea Podul Doamnei, Protopopiatul Mihăilești, județul Giurgiu, la exact 100 de ani de la prima sfințire a acestui sfânt locaș. Evenimentul a marcat o dublă sărbătoare: pe lângă reafirmarea hramului istoric al Sfinților Împărați Constantin și Elena, biserica a primit și un al doilea hram, în cinstea Sfintei Mucenițe Sabina.
Atmosfera a fost una solemnă, încărcată de emoție, iar Preasfințitul Ambrozie a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi în cadrul slujbei de târnosire și a Sfintei Liturghii. Cu acest prilej, ierarhul a rostit un cuvânt de mare profunzime, evocând trecutul istoric al comunităților din Clejani și Neajlov, precum și renașterea spectaculoasă a bisericii din Podul Doamnei: „Sunt legat sufletește de Clejani, de oamenii minunați de aici și de faptele lor. Ați făcut dintr-o biserică abandonată un locaș atât de luminos. Vă felicit, părinte! Biserica este mama poporului român. Și unde este Biserica, acolo este și Hristos.”
În continuare, Preasfințitul a denunțat reducerea nedreaptă a identității localității Clejani doar la renumele muzical al comunității rome, reafirmând complexitatea sufletească și spirituală a acestor locuri: „Să știți că eu cred foarte tare că ‘Clejanii’ nu înseamnă numai comunitatea de romi, ci și acești oameni frumoși pe care îi vedem astăzi la biserică, cei care înțeleg că alegerile vin și trec, dar Biserica rămâne în comunitate.”
Referindu-se la dificultățile pastorației în lumea contemporană, ierarhul a atins tema vitală a rolului tinerilor în viața Bisericii și a reafirmat nevoia transmiterii credinței în sânul familiei: „Este greu să le spui tinerilor să nu trăiască în concubinaj, să-și ceară binecuvântarea părinților, să vină la biserică. Dar trebuie să le dăm și credință. Dacă au credință, sunt salvați.”
PS Ambrozie a insistat asupra impactului nociv al ideologiilor contemporane asupra tinerei generații, atrăgând atenția asupra confuziilor culturale generate de epoca post-adevărului: „Credința este totul, să știți. Uitați-vă în societatea secularizată, unde ideologiile de gen și alte curente îi amăgesc pe tineri. Trăim într-o epocă a post-adevărului, dar Biserica este singura care oferă substanță, leac, vindecare, îmbrățișare.”
În predica sa extinsă, ierarhul a făcut ample referiri istorice, amintind despre biserica medievală de la Babele – Neajlov, prezentă în vechi itinerarii europene, și a subliniat legătura profundă cu moștenirea lăsată de înaintași: „Biserica rămâne Maica Strămoșească a poporului român. Și vă fac reverență și mă închin înaintea domniilor voastre pentru faptul că ați restaurat biserica strămoșilor dumneavoastră, ale căror nume sunt scrise în cer.”
Preasfințitul a evocat cu emoție întâlnirile cu preoții zonei – părintele Daniel Cristea, părintele Silviu Bucșăneanu, părintele Sergiu – și cu credincioșii care au contribuit la înnoirea bisericii, oferind exemple de viețuire creștină înaltă în rândul mirenilor: „Se întâmplă ca oamenii care trăiesc în lume, de multe ori, să aibă o viețuire mai înaltă, mai aleasă, mai frumoasă decât călugării înșiși.”
Ierarhul a demontat prejudecățile conform cărora biserica ar fi doar pentru cei simpli sau în vârstă, invocând figuri mari ale culturii românești care au fost strâns legate de viața bisericească: academicianul Zoe Dumitrescu-Bușulenga, academicianul Virgil Cândea, istoricul Florin Constantiniu, dar și exemplul cântărețului Marin Constantin, format în mediul bisericesc.
În ceea ce privește implicarea Bisericii în educație, PS Ambrozie a anunțat deschiderea unui centru cultural-educațional în Giurgiu, într-o clădire care a aparținut unei foste bănci, adresând o invitație deschisă tuturor copiilor din județ: „Vă invit și pe dumneavoastră, cu copiii olimpici de la liceu, cu copiii din sat, de la Babele, de la Podul Doamnei, pentru că aici avem un centru cu multe hărți vechi, rare, unde – între altele – apare județul Vlașca și Mănăstirea Babele de la Neajlov.”
Un moment aparte a fost consacrat preoților și familiilor acestora, fiind oferite icoane pentru părintele Daniel Cristea și părintele Silviu Bucșăneanu, precum și pentru doamnele preotese. A fost oferită și o icoană a Sfântului Haralambie, în semn de binecuvântare pentru eforturile făcute de comunitate.
Citește și: Doliu imens în Biserica Ortodoxă: A murit ucenicul Părintelui Ilie Cleopa, Părintele Vasile Găină
În încheiere, PS Ambrozie a vorbit despre importanța memoriei duhovnicești și a continuității în credință, într-un apel la responsabilitate spirituală transmis din generație în generație: „Va găsi credință, pentru că dumneavoastră creșteți copiii în credință, iar copiii dumneavoastră, la rândul lor, vor crește copiii în credință. Ce altceva decât o credință extraordinară a fost aici, la Podul Doamnei, ca să faci dintr-o biserică abandonată un lăcaș atât de luminos, ca o adevărată catedrală?”