Dacă ai ținut vreun păcat nespus, toate păcatele le ai îndoite
Toți multe greșim. Iar de vom zice că păcat nu avem, pe noi înșine ne înșelăm și adevărul nu este în noi; iar dacă ne vom mărturisi păcatele, credincios și drept este Dumnezeu, ca...
ganduridinierusalim.com - Știri, evenimente, biserică, ortodoxie, invățături.
Toți multe greșim. Iar de vom zice că păcat nu avem, pe noi înșine ne înșelăm și adevărul nu este în noi; iar dacă ne vom mărturisi păcatele, credincios și drept este Dumnezeu, ca...
Dacă omul simte gust de carne înseamnă că Dumnezeu i-a dat asta pentru întărirea credinței. Dar bine este să simt gust de pâine. Însuși Domnul spune: „Eu sunt pâinea vieții” (Ioan 6, 35). Mulți...
„Casa Mea este casă de rugăciune”. Cu adevărat, numai să intri în biserică, şi mintea te va îndemna la rugăciune! Totul aici e rânduit şi se săvârşeşte în aşa fel ca să ne dea...
Așa va asculta Maica Domnului şi rugăciunile noastre, neluând în seamă păcatele noastre. Doar să ne adresăm mereu mijlocirii ei cereşti. Să zicem cât mai des cu buzele şi cu inimile noastre rugăciunea „Născătoare...
Când te scoli dimineaţa şi te-ai rugat puţină vreme, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”, primul lucru de care trebuie să-ţi dai seama este acesta, că tu eşti într-un loc, numit stadion...
Şi pentru Sfânta Liturghie, să ştii lămurit că nu-i destul să stai la biserică numai cu trupul, ci şi cu mintea și cu tot sufletul și cu evlavie multă. Să nu grăieşti cu nimeni,...
Rețeta fericirii. Este o reţetă pentru cei care nu-şi fac datorii în această lume, iar dacă sunt dintre cei cu datorii, chiar şi aceştia pot fi fericiţi, acceptând necazul scurt de acum prin care trec...
Din tinereţe am intrat în armată, dar nu în garnizoană. Îmi cunoşteam slujba şi eram iubit de şefii mei, fiind un locotenent corect. Dar eu eram tânăr, prietenii, de asemenea. Spre nenorocirea mea m-am...
În ceea ce priveşte muzica, noi trăim într-o societate în care muzica are ponderea ei. Păcat că oamenii în general nu sunt foarte doritori de a cânta ei înşişi, cel mult ascultă muzica la...
Asta înseamnă că nu cel care vrea să te ajute te ajută cel mai mult, ci tu eşti cel care poţi să fii ajutat. Dacă eşti deschis spre ajutor te poate ajuta omul de...