În tradiția ortodoxă, căsătoria nu este privită ca un simplu contract social sau ca o etapă firească a vieții, ci ca o Taină profundă, cu implicații duhovnicești majore, care angajează nu doar doi oameni, ci întreaga lor viață înaintea lui Dumnezeu. De aceea, Biserica a rânduit, încă din vechime, reguli canonice clare pentru cei care doresc să se cunune, reguli menite să păzească sfințenia unirii, să ofere stabilitate familiei și să ferească pe cei tineri de rătăciri care pot aduce suferință și dezordine lăuntrică. Aceste rânduieli nu sunt rodul unor convenții omenești, ci sunt expresia unei experiențe duhovnicești acumulate de-a lungul secolelor, validate de Sfinții Părinți și transmise ca îndrumar pentru viața de familie. Sfântul Nicodim Aghioritul, una dintre marile conștiințe teologice ale Ortodoxiei, sintetizează aceste reguli într-o formă limpede și directă, iar Părintele Cleopa Ilie le aduce în atenția credincioșilor într-un limbaj accesibil, dar fără a diminua gravitatea abaterilor de la ele.
Cuprins:
Rudenia și consimțământul părinților – temelia unei căsătorii curate
Prima condiție esențială pentru cununie este lipsa oricărei legături de rudenie, fie ea trupească sau duhovnicească. Biserica tratează cu maximă seriozitate această problemă, considerând că orice încălcare a ei afectează însăși structura duhovnicească a familiei care se întemeiază. Textul canonic este explicit și nu lasă loc de interpretări:
„Cei doi tineri care vor să se cunune unul cu altul să nu fie între ei niciun fel de rudenie trupească sau duhovnicească, adică din Sfântul Botez. Cununia între rude este oprită cu desăvârşire de Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe.”
Alături de această condiție, un rol central îl are acordul părinților. În mentalitatea modernă, acest aspect este adesea privit ca o ingerință în libertatea personală, însă în viziunea Bisericii, părinții sunt cei care poartă o responsabilitate duhovnicească reală pentru copiii lor. Lipsa binecuvântării lor nu rămâne fără urmări, iar canoanele sunt deosebit de severe în această privință:
„Părinţii celor doi tineri trebuie să se învoiască şi să se unească la căsătoria copiilor lor. Nunţile făcute fără voia părinţilor nu aduc bucurie copiilor şi sunt canonisite de Sfântul Vasile cel Mare în canoanele 38, 40 şi 42 ca şi desfrânarea, cu trei ani oprire de la Sfânta Împărtăşanie, până la împăcarea celor doi tineri cu părinţii lor.”
Această rânduială subliniază că o căsătorie începută în conflict și ruptură familială poartă în sine germenii instabilității.
Voia liberă și iubirea adevărată dintre cei doi tineri
Dincolo de acordul părinților, Biserica pune accentul pe consimțământul liber și pe iubirea sinceră dintre cei doi tineri. O căsătorie forțată, aranjată din interes sau din presiuni exterioare, este sortită eșecului, pentru că îi lipsește tocmai elementul care o poate ține în timp:
„Cei doi tineri trebuie să se iubească şi să se învoiască a se căsători unul cu altul, căci de se căsătoresc fără voia lor, la îndemnul părinţilor sau pentru câştiguri materiale, această nuntă nu poate dăinui.”
Această afirmație, de o simplitate dezarmantă, arată că Biserica nu ignoră realitatea psihologică și afectivă a omului, ci o integrează într-o perspectivă duhovnicească echilibrată.
Logodna și curăția până la cununie
Un alt element fundamental este logodna, care nu este un simplu act formal, ci o rânduială bisericească ce presupune cercetare canonică și asumare publică a intenției de căsătorie:
„Logodirea celor doi tineri să se facă cu preot, după rânduiala Bisericii, cu cercetarea canonică cuvenită.”
După logodnă, viața celor doi trebuie să rămână în rânduială și curăție. Trăirea înainte de cununie este privită cu maximă seriozitate, iar încălcarea acestei rânduieli atrage sancțiuni canonice severe:
„Tinerii logodiţi sunt datori să trăiască la părinţii lor până la cununia religioasă şi să-şi păzească cu sfinţenie fecioria, că de vor greşi mai înainte, sunt canonisiţi de Biserică ca nişte desfrânaţi şi opriţi şapte ani de la Sfânta Împărtăşanie.”
Aceste canoane nu urmăresc pedepsirea în sine, ci conștientizarea gravității păcatului și refacerea legăturii cu Dumnezeu prin pocăință.
Pregătirea duhovnicească și rânduiala slujbei
Cununia nu este un eveniment izolat, ci punctul culminant al unei pregătiri duhovnicești serioase. Spovedania, postul și rugăciunea sunt condiții esențiale înainte de acest moment:
„Mai înainte cu o săptămâna sau două de cununia religioasă, cei doi tineri sunt datori să se spovedească la duhovnicul din copilărie sau la preotul satului, cu post şi rugăciuni şi, dacă au voie, să se pregătească pentru Sfânta Împărtăşanie.”
Tradiția bisericească rânduiește și momentul cununiei, precum și responsabilitatea nașilor, care nu sunt simple figuri simbolice, ci adevărați îndrumători duhovnicești:
„Cununia religioasă se cuvine, după tradiţie, a se face dimineaţa, de obicei Duminica, mai înainte de începerea Sfintei Liturghii, iar naşii mirilor să fie creştini buni, capabili să înveţe, să povăţuiască, pe calea cea bună pe finii lor.”
„După slujba Cununiei, cei doi tineri stau cu cununiile pe cap în mijlocul bisericii, înconjuraţi de credincioşi până la sfârşitul slujbei, iar preotul dă binecuvântare de Sfânta Liturghie şi se roagă împreună cu toţi cei de faţă pentru ajutorul celor încununaţi. Crezul şi Tatăl nostru este dator să le zică mirele.”
Împărtășirea mirilor și viața de după cununie
Un moment de maximă importanță este participarea mirilor la Sfânta Liturghie și, acolo unde există binecuvântare, împărtășirea cu Sfintele Taine:
„Când preotul zice: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi!”, atunci cei doi miri se apropie de Sfântul Potir şi se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele lui Hristos, dacă au voie de la duhovnicul lor.”
După slujbă, bucuria nunții trebuie să rămână în limitele decenței și ale bunei rânduieli creștine:
„După terminarea Sfintei Liturghii, cei doi miri sunt conduşi la casa mirelui de nuntaşi, după vechea tradiţie ortodoxă, unde se aşează la masă, mănâncă şi se veselesc cu cucernicie şi bună rânduială, întru slava lui Dumnezeu, precum se cuvine creştinilor.”
Iar respectul față de Sfintele Taine continuă și după încheierea nunții:
„Dacă tinerii s-au împărtăşit, se cuvine să fie în curăţie până în seara zilei următoare, pentru cinstirea Sfintelor Taine.”
Avertismentul Sfinților Părinți pentru vremurile de astăzi
Sfântul Nicodim Aghioritul, în lucrarea „Hristoitia, Bunul Moral al creştinilor”, atrage atenția asupra pericolelor care apar atunci când aceste rânduieli sunt ignorate, iar Părintele Cleopa Ilie nu ezită să vorbească deschis despre consecințele acestui fapt. Transformarea nunții într-un prilej de câștig material, organizarea ei în perioade oprite sau golirea Tainei de sensul ei duhovnicesc sunt semne ale unei ruperi de tradiția vie a Bisericii. În acest context, cuvintele sale capătă valoarea unui avertisment părintesc, nu a unei simple observații morale.
Învățăturile prezentate de Părintele Cleopa Ilie din volumul „Lumina şi faptele credinţei – convorbiri cu Părintele Cleopa”, inspirat din scrierile Sfântului Nicodim Aghioritul, rămân un reper de echilibru și claritate pentru cei care doresc să întemeieze o familie pe temelia credinței. Respectarea acestor rânduieli nu este o garanție a lipsei încercărilor, dar este o temelie solidă pentru o viață de familie trăită cu pace, responsabilitate și binecuvântare dumnezeiască.
